Care era modul de operare in cazul evaziunii fiscale de 50 milioane euro: Firme fantoma, straini racolati ca asociati, musamalizarea controalelor fiscale

de Raluca Pantazi     HotNews.ro
Luni, 28 octombrie 2013, 13:30 Dosare Anticoruptie


"Persoanele suspectate coordonau o retea infractionala ce viza monopolizarea productiei si desfacerii produselor din carne, printr-un amplu mecanism evazionist", informeaza Directia Nationala Anticoruptie intr-un comunicat referitor la dosarul evaziunii fiscale de 50 de milioane de euro. Procurorii DNA explica faptul ca in cadrul acestui mecanism evazionist "erau utilizate societati comerciale de tip fantoma, pe care persoanele suspectate le controlau si care derulau operatiuni comerciale cu eludarea normelor fiscale".

Este vorba despre dosarul de evaziune fiscala in cadrul caruia anchetatorii au facut luni dimineata, 28 octombrie, 160 de perchezitii domiciliare la sediile unor firme si locuinte din Bucuresti si din judetele Prahova, Giurgiu, Arad, Calarasi si Ialomita. In acest dosar ar fi cercetati si senatorul PSD Niculae Badalau, precum si procurorul Angela Nicolae.

Comunicatul integral al DNA:

"In completarea comunicatelor din 28 octombrie 2013, privind cercetarile efectuate in cauza complexa ce vizeaza activitatea infractionala a peste 100 societati comerciale romanesti si straine, Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa comunice urmatoarele:

Din rezolutia de incepere a urmaririi penale au rezultat date si indicii temeinice ca persoanele suspectate coordonau o retea infractionala ce viza monopolizarea productiei si desfacerii produselor din carne, printr-un amplu mecanism evazionist. In cadrul acestuia erau utilizate societati comerciale de tip fantoma, pe care persoanele suspectate le controlau si care derulau operatiuni comerciale cu eludarea normelor fiscale.

Fiecare persoana din cadrul grupului avea atributii bine determinate:
  • unii dintre suspecti aveau atributii pe linia infiintarii firmelor fantoma;
  • alti suspecti aveau atributii pe linia racolarii cetatenilor straini in vederea plasarii acestora ca asociati in cadrul firmelor fantoma implicate in circuitul evazionist, iar altii aveau atributii pe linia racolarii cetatenilor romani dispusi sa isi asume calitatea de asociat si administrator al firmelor de acest gen, in schimbul unor sume de bani;
  • alti suspecti erau implicati in reprezentarea firmelor fantoma infiintate in relatia cu autoritatile fiscale si in identificarea functionarilor fiscali care sa-i sprijine (ex: prin musamalizarea controalelor fiscale, prin neefectuarea controalelor fiscale);
  • unii dintre suspecti au intermediat legaturile cu functionari din cadrul ANAF cu atributii in verificarea firmelor si s-au implicat in solutionarea controalelor fiscale asupra societatilor fantoma;
  • alti suspecti aveau atributii de intocmire a documentatiei contabile pentru operatiunile comerciale realizate de catre firmele fantoma;
  • alti suspecti au coordonat operatiunile de transport si au mentinut legatura cu soferii, cu reprezentantii firmelor beneficiare.
Din documentul mai sus mentionat a mai rezultat ca membrii gruparii desfasurau activitati avand ca scop principal reducerea substantiala a obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat, prin omisiunea, in tot sau in parte, a evidentierii, in actele contabile ori in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Concomitent, erau evidentiate cheltuieli care nu aveau la baza operatiuni reale ori erau evidentiate alte operatiuni fictive.

De asemenea, sustragerea de la efectuarea verificarilor fiscale reprezenta o alta modalitate de evaziune fiscala. In acelasi timp, persoanele suspectate au procedat la stabilirea cu rea-credinta a impozitelor, taxelor sau contributiilor, avand ca rezultat obtinerea, fara drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursari sau restituiri de la bugetul general consolidat, in special sume datorate cu titlu de TVA.

Membrii retelei au derulat operatiuni comerciale triunghiulare scriptice (in realitate marfurile fiind valorificate fara forme legale pe piata interna, cu eludarea legislatiei privind obligatiile fiscale generate de TVA, impozit pe profit s.a.), in care au fost implicate societati comerciale pe care membrii grupului le-au folosit pentru reducerea masei impozabile.

Astfel, acestia declarau scriptic fictiv raporturi comerciale intracomunitare si mentionau, tot fictiv, ca operatiunile ar fi fost sustinute si prin realizarea de tranzactii bancare in 'bucla'. In realitate operatiunile comerciale erau folosite pentru tranzitarea succesiva a conturilor societatilor in circuitul comercial, dupa care se reintorceau la societatea initiatoare, scopul fiind ascunderea circuitului real al marfurilor.

De asemenea, pentru eludarea sistemului de taxe si impozite, impus de legislatia financiara a statului roman, reprezentantii societatilor mentionate recurgeau la 'reglarea' balantei de TVA sub forma corelarii valorii achizitiilor cu livrarile efectuate, uzand de interpunerea unor circuite comerciale frauduloase in care au fost angrenate societati comerciale cu un comportament de tip 'fantoma', controlate prin interpusi.

Valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat in perioada 2011-2013 fost estimata la peste 50 de milioane de euro, reprezentand impozit pe profit si TVA neachitate, precum si TVA rambursat prin declararea de operatiuni fictive."

Perchezitii intr-un caz de evaziune fiscala de 50 de milioane de euro

Reteaua infractionala descrisa de catre procurorii DNA face parte din dosarul de evaziune fiscala in cadrul caruia anchetatorii au facut luni dimineata, 28 octombrie, 160 de perchezitii domiciliare la sediile unor firme si locuinte din Bucuresti si din judetele Prahova, Giurgiu, Arad, Calarasi si Ialomita. Dosarul priveste activitatea a peste 100 de firme romanesti si straine care ar fi prejudiciat statul cu 50 de milioane de euro. Surse din apropierea dosarului au confirmat pentru HotNews.ro ca e vorba de angajati atat ai ANAF, cat si ai Ministerul Finantelor Publice, majoritatea fiind din teritoriu.

Intr-un comunicat publicat luni dimineata, DNA a auntat ca se fac perchezitii la biroul si domiciliul unui procuror - sef de birou in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a informat ca procurorul la care DNA face referire este Angela Nicolae si ca sectia pentru procurori CSM a incuviintat perchezitia domiciliara si a biroului, precum si retinerea si arestarea preventiva a Angelei-Eugenia Nicolae

Tot in cursul diminetii de luni a aparut informatia ca in dosar ar fi implicat si un senator, suspectat ca ar fi protejat gruparea de evaziune fiscala, potrivit Mediafax. Surse apropiate anchetei au declarat pentru HotNews.ro ca senatorul PSD Niculae Badalau ar fi cel cercetat de procurorii DNA. La ora 11:40 Badalau s-a prezentat la sediul DNA unde a declarat ca este nevinovat, dar se pune la dispozitia justitiei.

In cursul diminetii de luni, Laura Codruta Kovesi, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), a declarat ca sunt si alte persoane cu functii importante implicate in dosar. "Da, sunt si alte persoane cu functii importante, dar detalii vor putea fi oferite tot dupa ce se termina activitatile procedurale", a afirmat Kovesi la plecare de la sediul CSM, potrivit Agerpres.

Citeste si:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























9974 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by