CAB a decis arestarea a 29 de lucratori de la PTF Naidas, printre care si seful vamii

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 9 februarie 2011, 23:04 Dosare Anticoruptie


Curtea de Apel Bucuresti a decis, miercuri seara, arestarea preventiva, pentru 29 de zile, a 29 de politisti de frontiera si vamesi de la Punctul de Trecere a Frontierei Naidas, printre care si seful PTF Naidas, Valentin-Ionica Baragan, anunta Agerpres.

CAB a dispus arestarea primului lot de la PTF Naidas, din care 11 persoane sunt lucratori de politie de frontiera, iar patru sunt lucratori vamali.

Din cel de-al doilea lot de 15 lucratori vamali si politisti de la Naidas, magistratii au decis arestarea preventiva a 14 persoane si lasarea in libertate a uneia.

Deciziile nu sunt definitive, acestea putand fi atacate cu recurs.

Procurorii DNA au retinut miercuri, in total, 75 de persoane in dosar, din care 59 deja au primit mandate de arestare preventiva.

Potrivit referatului DNA, trimis la Curtea de Apel Bucuresti, la PTF Naidas se formase o grupare bine organizata, iar vamesii si politistii primeau mita in mod firesc, fara sa se ascunda de colegii lor.

Intr-un raport intocmit de unul dintre investigatori se arata ca traficantii de tigari invatasera sa se fereasca de camerele de luat vederi din perimetrul PTF Naidas. In unele cazuri, traficantul oprea masina in punctul vamal, ridica portbagajul si lasa banii la vedere, vamesul se prefacea ca efectueaza controlul si lua banii, insa avea grija sa ii tina in palma, pana ii baga in buzunar, pentru a evita camerele de supraveghere. Au fost si cazuri in care traficantii lasau banii sub scaunul din dreapta fata a masinii in care erau tigarile de contrabanda, de unde erau luati de vames.

Procurorii DNA sustin ca vamesii si politistii numeau mita "omenie", ceea ce arata ca primirea banilor nu mai era perceputa ca o incalcare a legii, ci era considerata o recompensa cuvenita pentru 'ingaduinta si generozitatea' manifestate fata de traficantii de tigari.

Unul dintre investigatori a relatat ca vamesii mai vechi i-au spus ca 'a venit sa lucreze intr-un moment nepotrivit, deoarece sumele de bani care reveneau ca mita ar fi fost mult mai mici in prezent decat in perioada in care functionau magazinele duty-free, cand lucratorilor de politie si vamesilor le reveneau cateva mii de euro pe tura'. Unul dintre vamesi i-a relatat investigatorului ca nu pe toate turele se pot obtine sume mari de la traficantii de tigari, deoarece 'nu exista suficienta incredere intre oameni'. Vamesul respectiv intentiona sa formeze o tura numai din 'lucratori tineri si de incredere'.

Vamesii si politistii de la PTF Naidas aveau tarife stricte pentru traficanti, respectiv un un euro sau 5 lei pentru un cartus de tigari.

Desi existau reguli clare pentru impartirea banilor intre vamesi si politisti, au fost cazuri in care unii vamesi isi pastrau o parte mai mare din mita obtinuta, fapt ce a generat certuri cu politistii de frontiera, care le-au reprosat 'sustragerea' din banii si tigarile primite de la traficanti. Din cauza acestor certuri, vamesii si politistii au cazut de acord ca mita colectata intr-o tura sa se imparta la fiecare trei ore.

Chiar si cand au inceput sa banuiasca ca au fost infiltrati investigatori sub acoperire, vamesii si politistii de la PTF Naidas au continuat sa ia mita, insa au gasit metode noi de a se proteja, impartind banii pe intuneric sau in tonetele vamesilor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























1111 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    da (Miercuri, 9 februarie 2011, 23:34)

    DANA [anonim]

    Ce ma distreaza pe mine cand aud pe la tv : pai vamesii si politistii erau mici ma, nu sunt ei de vina. 1. Luau foarte multi bani, asa incat isi permiteau case si masini mult peste nivelul unui bugetar roman. 2. Daca ar fi toti cei de la baza sistemului corecti, nu ar putea aia de sus sa mai faca nimic. Adica acum cand sunt arestarile astea, la alte vami sunt sigur ca nu se mai ia spaga. Pai vedeti ca se poate fara spaga, e suficient sa se dea un exemplu.
  • 0 (0 voturi)    
    corectati NIDAS! (Joi, 10 februarie 2011, 1:03)

    donache [anonim]

    numele localitatii e scris gresit in titlu si text. Corect e Naidas

    N.R. Am corectat, multumim de sesizare.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by