Kovesi, despre protocolul DNA-SRI: Ofițerii Serviciului au făcut doar activități tehnice, nu administrau probe, nu audiau martori, nu făceau nici un fel de activități în dosarul penal

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 3 aprilie 2018, 9:36 Actualitate | Esenţial


Laura Codruta Kovesi
Foto: Agerpres
Procurorul șef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a declarat la Europa FM, că protocolul cu SRI nu a fost unul de colaborare, ci de cooperare instituțională și că ofițerii Serviciului ”nu făceau nici un fel de activități în cadrul dosarului penal, ci doar activități tehnice”.

„Părțile cooperează potrivit competențelor și atribuțiilor prevăzute de lege. Protocolul nu a adăugat nimic la lege. Nu există noțiunea de echipă mixtă nicăieri în acest protocol, ci echipă comună. Dacă vorbim de o echipă mixtă, înseamnă că atunci când un procuror și un ofițer SRI fac o echipă mixtă, ei pot să facă aceleași operațiuni. În realitate, aceste echipe comune se desfășurau doar pentru desfășurarea de anumite activități”, a spus Kovesi.

”Ofițerii SRI nu administrau probe, nu audiau martori, nu făceau nici un fel de activități în cadrul dosarului penal, ci doar activități tehnice, prevăzute de lege. Atunci când procurorul solicita efectuarea unui filaj, pentru a prinde în flagrant o persoană, se întocmea această echipă comună. Asta însemna că procurorul și ofițerul se întâlneau și exista un dialog: s-a întâlnit persoana care e filată cu denunțătorul? s-au dat banii? procurorul poate sau nu să intervină? … Sigur că trebuia să existe un dialog. Ori, această activitate nu putea s-o facă procurorul singur. Atunci, acest protocol a stabilit limitele și competențele pe care le avea fiecare membru. Nu există noțiunea de echipă mixtă în acest protocol, și nu este o colaborare, ci o cooperare”, a afirmat șefa DNA.

Protocolul de colaborare încheiat în anul 2009 între Serviciul Român de Informații și Parchetul General a fost făcut public săptămâna trecută. 

Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat că în şedinţa de miercuri va examina răspunsurile primite de la instituţiile din sistemul judiciar cu privire la protocoalele încheiate cu structurile de informaţii. 






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























2066 vizualizari

  • -5 (7 voturi)    
    urmareau pe Hexifarma, de exemplu? (Marţi, 3 aprilie 2018, 9:42)

    kingdavidhotel(banat) [utilizator]

    ca aveau si sediul intr-o cladire proprietatea SRI!?
    • +3 (3 voturi)    
      Bine ca nu aveau sediul in vreun (Marţi, 3 aprilie 2018, 11:36)

      scaraotchi [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat)

      hotel regal, atunci sa fi auzit analogii si presupuneri...
    • +3 (3 voturi)    
      Intrebare (Marţi, 3 aprilie 2018, 11:57)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat)

      Hai sa zicem ca este SRI corupt... si ca este un complot al binomului sa distruga tara si sa o vanda lui Soros. Hai sa zicem...

      Dar acum te intreb, nu era vorba ca exista comisia de supraveghere SRI a Parlamentului ? (stii tu, aia din care facea parte fugarul de Ghita desi avea conflict de interese ca firmele lui faceau soft pentru RI, dar in fine, deviez...)

      Nu se laudau ca ei controleaza SRI si ca SRI nu face nicio miscare fara acordul lor? Ca doar aia era scopul ei nu ? (ma rog aia si sa aiba control politic, dar deviez iar)

      Deci cu alte cuvinte... daca MJ apartine PSD, DNA respecta legile PSD, SRI este sub control politic, iar PSD are majoritate, poate imi explici si mie cu logica ta, cum ar putea "binomul" sa controleze tara si sa influenteze alegeri si sa vanda tara lui Soros si sa fie mana in mana cu protestatarii si mai stiu eu ce alte aberatii circula pe televiziunile si site-urile la care va uitati voi... ?

      E o intrebare logica si vorbesc serios. Pentru ca voi tot argumentati ca binomul controleaza tot cand este la mana legilor si a PSD-ului din cauza faptului c au pus PSD stapanire pe tot, aproximativ "democratic". Deci... explica te rog existenta si obiectul de activitate al "binomului" tinand cont ca logic vorbind, ar fi imposibil sa se intample toate aberatiile alea.
      • 0 (0 voturi)    
        Si (Marţi, 3 aprilie 2018, 17:38)

        savatuf [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

        marmota invelea ciocolata.. deci pt tine cat mai simplu .. noi votam un partid care castiga alegerile..si surpriza guvernul il face coldea cu maior.. ca ei stiu mai bine. Cine se da smecher si vrea sa candideze fara aprobare de la baieti , se trezeste cu dosar de la Luluta, care ce sa vezi chiar daca esti nevinovat, la ICCJ iti iei condamnare garantat ca, de, exista protocoale. Vezi ce "aberant" de simplu e totul .
  • +5 (5 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 3 aprilie 2018, 9:42)

    [anonim]

    • -3 (9 voturi)    
      procurorii dadeau raportul ofiterilor in 60 zile? (Marţi, 3 aprilie 2018, 11:23)

      Tovarasul Spirala [utilizator] i-a raspuns lui

      mai sunt independenti procurorii cand trebuie sa dea raportul ofiterilor sri in 60 de zile?
  • -4 (12 voturi)    
    corect (Marţi, 3 aprilie 2018, 9:46)

    Mazeta [utilizator]

    Din moment ce „sunt echipe comune, nu mixte”, Kovesi ar trebui să meargă la închisoare, nu la pușcărie.
    • +7 (9 voturi)    
      Din moment ce avem de-a face cu o (Marţi, 3 aprilie 2018, 11:26)

      scaraotchi [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      ''mazeta'' si nu cu o ''maceta'', nu trebuie sa ne facem griji cu privire la...''ascutimea'' taisului...!
    • +2 (4 voturi)    
      Mazeta (Marţi, 3 aprilie 2018, 14:08)

      Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Mazeta tot mazeta. Totusi vezi ce inseamna cuvantul. E cam totuna cu popaprostul...
    • +1 (1 vot)    
      Bai (Marţi, 3 aprilie 2018, 17:41)

      savatuf [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      esti de mare belea :))))
  • +6 (8 voturi)    
    logic si normal... (Marţi, 3 aprilie 2018, 9:47)

    liviu_ [utilizator]

    eu chiar nu vad roblema d c e aiurea ca s-au unit 2 institutii ca sa prinda coruptii...
    numai la noi hotii au mai multe drepturi decat oamenii cinstiti (si daca se da legea compensatiilor in puscarii o sa aiba si mai multi bani)

    iau o sa sara postacii pesedei ca minte Kovesi... pentru ca ei stiu cie minte si cine spune adevarul... ori avem multi clarvazatori... caz in care ar trebui sa avem cateva sute de castigatori in fiecare saptamana la loto (ma refer la premiul cel mare), ori avem o adunatura de oameni prosti, sau postaci sau care au pur si simplu halucinatii
  • +6 (8 voturi)    
    Saru 'mana stimata doamna...! (Marţi, 3 aprilie 2018, 9:48)

    scaraotchi [utilizator]

    Dar pentru cine oferiti aceste lamuriri, pentru Dragos Patraru sau pentru Daniel Morar...?

    Daca sunt pentru Patraru, atunci nu are rost sa va raciti gura de pomana, pentru ca, nu stiu daca stiti, dar lucreaza la TVR si musai sa manaca si gura lui o paine alba...!

    Daca sunt pentru Morar, atunci nici de data asta n-ati nimerit-o.. Din momentul in care a mancat o ciorba de burta cu Ciordache, se cheama ca sunt frati de cruce si e musai sa aiba aceeasi parere...!

    Lasati stimata doamna explicatiile si intrati puternic in infractori, nu vedeti ca s-a umplut tara de hoti si de talhari...!
  • +4 (6 voturi)    
    este evident ca asa au stat lucrurile (Marţi, 3 aprilie 2018, 9:52)

    lp [utilizator]

    alta petarda marca PSD ! sincer, ar putea sa utilizeze si mijloace mai putin ortodoxe si sa-i prinda pe ticalosi cu mata-n sac. Hotii astia nici nu se mai obosesc sa spuna ca nu fura, ei acuza acum pe cei care-i prind de tot felul de chichite
  • +7 (7 voturi)    
    Pe 15 februarie 2018 la Crescent teve (Marţi, 3 aprilie 2018, 9:53)

    un domn [utilizator]

    Pastorul Mihai Gadea profera insulte la adresa invitatului in studio..CNA nu spune nimic..de ce oare?
  • +6 (6 voturi)    
    punctul 10 de la Timisoara (Marţi, 3 aprilie 2018, 9:55)

    vodatepes [utilizator]

    Ce bine era daca se aplica punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara. Se curata societatea romaneasca de comunisti, securisti si de copii acestora care acum conduc tara. Minciuna a devenit adevar iar unui spun minciuni cum respira. DNA a spus ca nu exista protocoale acum aflam ca exista si incepem sa facem analiza pe text. Ba mincinosilor intr-o tara civilizata nu mai erati in functii. Cine participa la infaptuirea actului de dreptate : procuror, politist, judecator , avocat nu au voie sa minta. Cine minte nu mai este credibil si nu mai are cel putin dreptul moral de participa la infaptuirea dreptatii. Deci demisia.
    • 0 (0 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Marţi, 3 aprilie 2018, 11:43)

      [anonim] i-a raspuns lui vodatepes

      • 0 (0 voturi)    
        cronologia bat-o vina (Marţi, 3 aprilie 2018, 14:13)

        vodatepes [utilizator] i-a raspuns lui

        Cronologia : Mai intii a inceput revolta la Timisoara iar Proclamatia a aparut dupa., asa ca punctul 8 a aparut doar in urma conditiilor create de revolutie. Cronologia .......
  • +5 (5 voturi)    
    In Romanica asistam la un...paradox...! (Marţi, 3 aprilie 2018, 10:16)

    scaraotchi [utilizator]

    Pe de o parte ne vaitam ca suntem furati sistematic de 28 de ani iar unii dintre noi afirmam nici mai mult nici mai putin decat ca singura solutie este dictatura militara (aud ''refrenul'' acesta din ce in ce mai des)...

    Dar atunci cand se intentioneaza optimizare luptei anticoruptie, apelandu-se la cooperarea dintre institutii (DNA si SRI), sarim ca arsi, tipand in gura mare si ridicandu-ne fustele-n cap (daca e cazul), cum ca e vorba de un atentat la democratie (l-am auzit azi dimineata pe Patraru batand campii pe aceasta tema si mi-am facut cruce cu ambele maini)...!

    Ce a facut cea mai mare democratie, atunci cand a fost napadita de hoti si de talhari...??!

    A INFIINTAT F.B.I....!! Da, F- B-.I., format in parte din fosti ofiteri ai Secret Service...

    Credeti oare ca atunci cand s-a infiintat FBI in 1908 , nu au fost voci care s-auopus clamand in timp ce-si smulgeau parul din cap, cum ca ar fi vorba de un atac la adresa democratiei...?!

    Pai, sa va spun eu, o mare parte din Congres (va suna cunoscut?) s-a impotrivit infiintarii F.B.I....!
    • 0 (2 voturi)    
      Pai cred ca nu are nimeni nimic (Marţi, 3 aprilie 2018, 11:57)

      Je__ [utilizator] i-a raspuns lui scaraotchi

      Daca protocolul este conform legii si constitutiei.

      Dar, este? Asta e intrebarea, si sigur vom afla ...pentru ca toti condamnatii il vor contesta prin instante, curti constitutionale, etc.
  • -4 (10 voturi)    
    A MINTIT (Marţi, 3 aprilie 2018, 10:31)

    dincannes [utilizator]

    Jos cu ea!
    • 0 (0 voturi)    
      un comentariu de mare valoare (Marţi, 3 aprilie 2018, 17:13)

      gwolf [utilizator] i-a raspuns lui dincannes

      cat rafinament si analiza tactica in comentariul de mai sus.
      Adica ce vrei tu ar fi sa-i dam un birou la parter, nu?
      • 0 (0 voturi)    
        CINE FURA AZI UN OU (Miercuri, 4 aprilie 2018, 8:57)

        dincannes [utilizator] i-a raspuns lui gwolf

        ... miine va fura un bou!
        Basescu a mintit anchetatorii la Anvers, cjnd nava comandata de el, a propagat focul in jur. Mie nu-mi trebuie mai mult; nu l-am putut vota apoi ca presedinte. Altii l-au apreciat (poate si dumneavoastra): e de-al nostru, il votam. A saracit apoi tara de oamenii muncitori si capabili.
        Anticoruptia trebuie sa inceapa cu fiecare dintre noi: fara bacsis la frizer, garajist, medic, profesor, etc.
        Tinuta, coloana verticala, integritate, cinste, modestie, intelegere, bunatate... Asa vad eu un conducator.
  • +6 (6 voturi)    
    Mda (Marţi, 3 aprilie 2018, 10:35)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Pe trolli nu intereseaza adevarul sau fapte clare. Ci daca a existat sau nu un protocol. Daca da, atunci e coruptie is un abuz al justitiei. Ate explicatii nu le intra in urechi.

    Daca are gandi rational, nu ar mai vota persoane certate cu legea care sa modifice legi ale justieiei si sa traiasca intr-un continuu conflict de interese, sa fure, dar sa lase votantii sa moara de foame.
    • +4 (4 voturi)    
      sunt (Marţi, 3 aprilie 2018, 11:44)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

      curios sa aflu ce parere au pesedacii de protocolul incheiat in 2003 intre SRI si PNA-ul condus de morar. Si ala, un protocol secretizat (apropo, de ce nu-l desecretizeaza si pe el?).
      • +2 (2 voturi)    
        Nu uita si de asta (Marţi, 3 aprilie 2018, 15:56)

        imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui nahir

        Avem si in 2005 unul:

        https://www.g4media.ro/exclusiv-tariceanu-a-girat-in-2005-ca-premier-si-vicepresedinte-csat-un-protocol-semnat-intre-parchetul-general-si-sri.html
  • -1 (11 voturi)    
    Tare ma tem ca DnA a luat sah-mat (Marţi, 3 aprilie 2018, 11:07)

    Je__ [utilizator]

    Daca se dovedeste ca protocoalele sunt ilegale, atunci toate condamnarile si rezultatele excelente obtinute de DNA in lupta anti-coruptie se transforma in scrum....cu efecte directe in buzunarul contribuabilului...ca sigur ii si vom despagubi pe hoti.

    Pacat.....dar probabil la acel moment au crezut ca doar cu ajutorul SRI-ului se pot descurca.
  • -1 (1 vot)    
    despre (Marţi, 3 aprilie 2018, 16:18)

    bazileus [utilizator]

    lulultza la puscarie cu cine te-a pus si tinut in bratze, cu protocoalele tale cu tot, cu coldea, si tot sri tau, sa vina altii sa se ocupe de coruptie
    • 0 (0 voturi)    
      esti ruda cu coana silica de la minister? (Marţi, 3 aprilie 2018, 17:14)

      gwolf [utilizator] i-a raspuns lui bazileus

      sau prietena de curte bisericeasca la slujba, cu tzatza Firea de la primarie?
  • 0 (0 voturi)    
    Madam procurareasa (Marţi, 3 aprilie 2018, 19:37)

    A310 [utilizator]

    Cele afirmate de domnii Gabriel Catalan şi Mircea Stănescu , sunt absolut adevarate .

    "Persistenţa structurilor comunisto-securiste reprezintă unul din motivele pentru care în România nu există încă un regim democratic, ci unul liberalizat faţă de epoca Ceauşescu, ţară care are nu doar mari probleme economice, ci şi privitoare la: separaţia puterilor în stat, independenţa Justiţiei, corupţie, şi libertatea de gîndire şi de expresie. În consecinţă, eliminarea acestor structuri din viaţa publică face parte din sarcina construirii statului de drept."


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by