Omul de afaceri Nelu Iordache, condamnat la 6 ani si 3 luni inchisoare. Decizia nu este definitiva
Potrivit deciziei instantei, Nelu Iordache a primit 3 ani pentru savarsirea infractiunii impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, un an pentru utilizare cu rea-credinta a creditului societatii in forma continuata, 3 ani si 3 luni pentru delapidare in forma continuata, un an pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, 3 ani pentru inselaciune (parte civila Banca Comerciala Romana SA).
Pedepsele au fost contopite iar la pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 3 luni inchisoare a fost adaugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultand o condamnare de 6 ani si 3 luni inchisoare, din care se va scadea perioada retinerii, arestarii preventive si arestului la domiciliu (1 decembrie 2012 - 25 august 2014).
In schimb, Nelu Iordache a fost achitat pentru spalare de bani si o infractiune de inselaciune.
Pe latura civila, instanta a admis actiunea formulata de BCR si l-a obligat pe Nelu Iordache sa plateasca bancii suma de 11.379.218 lei cu titlu de daune materiale.
De asemenea, judecatorii au dispus confiscarea sumei de 79.624.828 lei.
Nelu Iordache a fost trimis in judecata de DNA in aprilie 2013, fiind acuzat ca a schimbat, fara respectarea prevederilor legale, destinatia sumei de peste 31,5 milioane lei, reprezentand o parte din avansul incasat de la CNADNR pentru proiectarea si executia lucrarilor la primul tronson din autostrada Nadlac - Arad (aproximativ 22,3 km), lucrarea fiind finantata in proportie de 85% din fondul de coeziune al UE.
Romstrade SRL era lider al Asocierii Romstrade SRL - Monteadriano Engenharia E Construcao SA - SC Donrep Construct SRL, care a incheiat contractul cu CNADNR. Suma de 31.519.960 lei incasata de la CNADNR SA a fost utilizata in realitate pentru achitarea unor datorii restante ale societatii Romstrade SRL, pentru a sustine societatile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla in mod direct sau prin persoane interpuse, precum si in scop personal, dupa retragerea unor sume in numerar.
Concret, banii destinati constructiei primului tronson de autostrada au fost folositi in alte scopuri. Astfel, banii au fost folositi pentru achitarea unor datorii in valoare de peste 9,7 milioane lei ale societatilor in care Iordache era direct interesat, intre care o companie de transport aerian, plati facute in baza unor contracte ce nu au legatura cu derularea contractului pentru autostrada. In acest sens, el i-a determinat pe unii salariati ai Romstrade sa falsifice mai multe facturi emise de furnizori, astfel incat sa reiasa ca platile erau aferente lucrarilor la autostrada Nadlac - Arad.
De asemenea, s-a constatat retragerea in numerar a sumei de aproape 9,9 milioane lei cu scopul declarat al achizitiei de terenuri, in baza unor antecontracte de vanzare-cumparare fictive in numele Romstrade.
Pentru a crea o aparenta de legalitate a retragerilor, Iordache a semnat 7 dintre aceste contracte, iar in ceea ce priveste alte 20 de operatiuni comerciale ce nu au legatura cu proiectul construirii autostrazii, el i-a instigat pe unii angajati ai firmei sa falsifice documente justificative.
Banii au fost folositi si pentru rambursarea de dobanzi si comisioane restante totalizand peste 2 milioane lei aferente unui contract de credit, dar si cu titlu de onorariu notar public, taxa de carte funciara si impozit aferente achizitionarii unui teren in comuna Adunatii Copaceni, precum si pentru materiale, lucrari si servicii de consultanta si transport necesare proiectului de constructie a unui complex in comuna Adunatii Copaceni, toate aceste plati neavand legatura cu proiectul de constructie a autostrazii.
"Pentru a disimula adevarata provenienta a banilor, si anume avansul incasat de la CNDNR SA, si pentru a-i folosi in interes propriu si al societatilor in care era interesat, Nelu Iordache a trecut acesti bani, pe baza de facturi ce atestau operatiuni fictive, prin anumite firme. Apoi banii s-au intors cu explicatia 'plata eronata' sau 'plata nedatorata' in contul SC Romstrade SRL deschis la o alta banca decat cea prin care se derulau operatiunile de plati aferente contractului pentru construirea autostrazii. Suma ce a facut obiectul operatiunilor de spalare a banilor este de 25.000.000 lei. Consecinta directa a schimbarii de catre firma a destinatiei fondurilor din avansul incasat pentru realizarea autostrazii Nadlac - Arad o constituie nerealizarea proiectului si suspendarea platilor de catre Comisia Europeana", mai spun procurorii.
Cu referire la activitatile care au premers adjudecarea contractului, procurorii au retinut ca, pentru a indeplini conditiile de participare la licitatia organizata de CNADNR, societatea avea nevoie de sustinerea celor doi asociati - firma Monteadriano si SC Donrep Construct SRL. In acest scop, Nelu Iordache i-a indus in eroare pe reprezentantii celor doua societati cu privire la modalitatea in care a asigurat finantarea proiectului, ascunzandu-le faptul ca a incheiat un contract de finantare cu BCR si a cesionat toate veniturile asocierii fara acordul lor.
"Astfel, sumele cuvenite nu au mai fost virate in conturile asociatilor. Pentru a justifica acest lucru, inculpatul s-a prevalat de secretul bancar si a invocat presupusul refuz al BCR de a le efectua plati in lipsa unor scrisori de garantie emise in formatul si conditiile stabilite de banca despre care sustinea ca le respingea toate scrisorile de garantie. Pentru realizarea lucrarilor contractate, inculpatul Iordache, in calitate de administrator al SC Romstrade SRL, a semnat cu BCR un contract de facilitate de credit in baza caruia s-a obligat sa directioneze toate incasarile rezultate din contractele atribuite in urma licitatiei privind proiectul Coridorul IV - Tronsonul Nadlac - Arad prin conturile deschise la BCR si sa cedeze in favoarea bancii toate drepturile de incasare ce provin din contragarantiile emise de catre partenerii de asociere. Pentru a obtine incheierea acestui contract, inculpatul, prin utilizarea unor documente false, i-a indus in eroare pe reprezentantii BCR cu privire la faptul ca este imputernicit de 'Membrii AGA' sa semneze cu banca contractul de creditare", mai arata DNA.
Fraudarea BCR s-a realizat prin prezentarea la plata a unor facturi si centralizatoare de plata fictive, a unor contracte de vanzare-cumparare terenuri cu semnaturi false, a unor hotarari ale Adunarii Generale a Asociatilor cu semnaturi falsificate, prin utilizarea frauduloasa a facilitatii de creditare pe documente de livrare.
De asemenea, in perioada iunie 2011 - noiembrie 2012, in calitate de administrator al Romstrade, Nelu Iordache si-a insusit in mod nelegal suma de aproximativ 80 milioane lei, semnand pentru crearea unei aparente de legalitate, personal sau prin imputernicit, un numar de 136 de dispozitii de plata potrivit carora ridicarile de numerar constituie avans pentru achizitia de terenuri.
DNA mentioneaza ca o parte din acesti bani (9,9 milioane lei) proveneau din avansul obtinut de SC Romstrade SRL prin contractul de construire a autostrazii Nadlac - Arad).

Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 15 ani 6 luni
- 15 ani 1 luna
- 14 ani 9 luni
- 11 ani 1 luna
- 10 ani 10 luni
- 4222 zile
- 4025 zile
- 3691 zile
- 3605 zile
- 3605 zile
- 7543 zile
- 4216 zile
- 5782 zile
- 6357 zile
- 3769 zile
- 3621 zile
- 6208 zile
- 5561 zile
- 6166 zile
- 3663 zile
- 4228 zile
- 5901 zile
- 6735 zile
- 5305 zile
- 5232 zile
- 6287 zile
- 6260 zile
- 3317 zile
- 4468 zile
- 6261 zile
- 3720 zile
- 3536 zile
- 4530 zile
- 5334 zile
- 5348 zile
- 6168 zile
- 5329 zile
- 3613 zile
- 3580 zile
- 4453 zile
- 5971 zile
- 4493 zile
- 5754 zile
- 4046 zile
- 6100 zile
- 4607 zile
- 3543 zile
- 3766 zile
- 4878 zile
- 3556 zile
- 3802 zile
- 6618 zile
- 5526 zile
- 4815 zile
Corect nu este atunci "om de afaceri"? Cu ghilimele de rigoare?! Ce om de afaceri este acesta? Nu cred ca se preda asa ceva prin facultati, nu? Daca are asa ceva, desigur...
am cunoscut personal un om din aceasta categorie, care efectiv refuza sa discute despre lucrari (de constructii) pentru clienti din mediul privat !
bineinteles cunostea performantele reale ale propriei organizatii, dezvoltata pentru a functiona in sistemul "de stat" (preturi enorme, din care o mare parte mergea "unde trebuie", iar pentru lucrarile efective ramanea o parte relativ mica, in conditiile in care standardele de calitate erau catastrofale)
oricum la cate sunt insirate aici, Iordache isi lua min. 20 de ani in orice tara civilizata - din care face min. 15 ani ...
nu sa-si scrie memoriile la copy/paste.
https://www.wsj.com/articles/the-price-of-freedom-for-saudi-arabias-richest-man-6-billion-1513981887
De ce nu mai actualizati sectiunile cu timeline-uri pentru dosarele aflate in curs de judecata?
astia nici nu incearca sa recupereze ceva!
Omul are deja scrise cartile, conditiile sunt in continuare mizerabile in inchisoare, poate are certificate medicale, ar putea executa vreo 2 ani si apoi acasa, la vila, la domiciliu.
Ai sacalii astia mari care fura direct banii astia si nu dau nici un leu inapoi. Cati bani a dat Voiculescu...au incercat sa confiste si s-au oprit la 1%...Asta macar a finantat alte afaceri. Toti "marii" asfaltatori au facut chestiile astea, dar cu banii scosi de mult din tara fara sa reinvesteasca