Patru persoane acuzate de abuz in serviciu, achitate de Curtea de Apel Cluj, pe motiv ca au incalcat prevederi inscrise in acte normative inferioare, nu intr-o lege sau OUG
Potrivit portalului instantelor, fostul director general al SC Electrica Nord Transilvania Gabriel Ruga si alte doua persoane din fosta conducere a societatii erau acuzate de abuz in serviciu, iar o a patra persoana, de complicitate la abuz in serviciu, acestea fiind achitate, in urma unei decizii definitive dispuse, luni, de Curtea de Apel Cluj.
Purtatorul de cuvant al instantei clujene, Lucian Marian, a declarat, marti, pentru News.ro ca decizia de achitare s-a bazat pe hotararea Curtii Constitutionale din iunie 2016, "prin care a fost interpretata norma privind abuzul in serviciu".
"Vorbind cu unul dintre membrii completului, am inteles ca decizia de achitare pentru abuz in serviciu sau participare la abuz in serviciu s-a baza pe decizia Curtii Constitutionale din iunie 2016, prin care a fost interpretata norma privind abuzul in serviciu. Mai concret, analizand faptele pentru care au fost trimisi in judecata inculpatii, s-a ajuns la concluzia ca acele indatoriri sau obligatii pe care le-ar fi incalcat nu erau prevazute de lege sau OUG, ci de acte normative inferioare", a declarat Lucian Marian.
Dosarul in cazul celor patru persoane din fosta conducere a SC Electrica Nord Transilvania a fost deschis de catre procurorii DNA Cluj in anul 2009, ei fiind acuzati ca in perioada 2002-2004 au cumparat electronice contrafacute.
Curtea de Apel Alba Iulia a emis prima decizie in care constata dezincriminarea unor prevederi ale infractiunii de abuz in serviciu si a stabilit incetarea executarii pedepsei de trei ani de inchisoare cu suspendare data in cazul fostului secretar general al Consiliului Judetean Hunedoara Dan Daniel, acuzat ca ar fi intervenit intr-un concurs organizat la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Instanta si-ar fi putut baza decizia pe hotararea Curtii Constitutionale din 15 iunie 2016, care mentinea abuzul in serviciu, dar dadea o alta interpretare sintagmei "indeplineste in mod defectuos".
Modificari ale articolului 297 alin. 1 privind abuzul in serviciu au fost aduse si prin OUG 13, insa acestea nu s-au limitat doar la decizia CCR din iunie 2016, ci au adus mai multe completari. Ordonanta 13 adoptata in 31 ianuarie de Guvern a fost abrogata cinci zile mai tarziu printr-o alta Ordonanta de Urgenta, astfel ca acele moodificari si completari nu sunt, in prezent, in vigoare.

Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 15 ani 6 luni
- 15 ani 1 luna
- 14 ani 9 luni
- 11 ani 1 luna
- 10 ani 10 luni
- 4222 zile
- 4025 zile
- 3691 zile
- 3605 zile
- 3605 zile
- 7543 zile
- 4216 zile
- 5782 zile
- 6357 zile
- 3769 zile
- 3621 zile
- 6208 zile
- 5561 zile
- 6166 zile
- 3663 zile
- 4228 zile
- 5901 zile
- 6735 zile
- 5305 zile
- 5232 zile
- 6287 zile
- 6260 zile
- 3317 zile
- 4468 zile
- 6261 zile
- 3720 zile
- 3536 zile
- 4530 zile
- 5334 zile
- 5348 zile
- 6168 zile
- 5329 zile
- 3613 zile
- 3580 zile
- 4453 zile
- 5971 zile
- 4493 zile
- 5754 zile
- 4046 zile
- 6100 zile
- 4607 zile
- 3543 zile
- 3766 zile
- 4878 zile
- 3556 zile
- 3802 zile
- 6618 zile
- 5526 zile
- 4815 zile
Ghidul moral de la marginea Europei a învins!
ABUZUL E DEZINCRIMINAT ACUM! Felicitări...
#corupția ucide
Am spus-o cu toate ocaziile: degeaba protestam impotriva guvernului si a lui Dragnea.
Oricine vine in locul lui Grindenau trims de PSD si oricine in locul lui Dragnea in fruntea ciumei rosii vor face aceleasi lucruri.
Puroiul este la Parlament. Aia trebuie scosi de guler si atarnati in stalpii din piata.
Infractorii incep sa fie scosi, legal, cu tot cu OG 13 abrogata.
Bravos natiune!
conf. constitutiei, justitia se face de catre inalta curte de casatie si justitie, curtile de apel si celelalte judecatorii din romania.
adica, de judecatori.
la noi, procurorii au ramas exact ca in stalinism, cand ce cereau ei in rechizitoriu, judecatorii raspundeau: 'nteles, s'traiti.
procurori erau toti securisti si indeplineau politica partidului unic.
in tzarile civilizate, procurorii sunt functionari ai ministerului de justitie, avocati ai statului, nu magistrati.
si la noi, inainte de comunisti, procurorii erau functionari, supervizati de judecatorii de instructie, magistrati, judecatori. judecatorul de instructie decidea ce probe sunt conf. cu legea, si se iau in consideratie..
judecatorul de instructie asculta si apararea si decidea la fel, daca probele sunt legale.
asta se intampla chiar in procesul de instruire a cazului.
odata ajuns in instanta, cazul se judeca pe fond.
in sua, procurorul general este seful departamentului de justitie, iar procurorii sunt functionari ai ministerului. fbi este politia penala, federala, subordonata tot departamentului de justitie/doj..
magistrati sunt numai judecatorii, intr'o societate normala, decumunistizata si destalinizata.
revenind la niamtz, voi, acolo, in piata, luptati pt. el, nu pt. justitie.
cum si pacalitii de la cotrocesti lupta pt. dracnea, nu pt. respectarea alegerilor.
d'aia cei mai multi stau si privesc cu lehamite.
o sa vedeti voi la referendum ce prezenta grozava o sa aveti.
mai ales daca intrebarea va fi stupid de ..niemtzeasca.
s'auzim de bine..pe cat posibil...
Ca-n vremurile bune de odinioara. :-(
Mai PSD-ALDE, dar legi ca sa aduceti reglementarile din actele normative inferioare in cele superioare, nu faceti?
Ba da, cam in ajun de sfantul asteapta! Alta intrebare!
Daca de fapt vrei sa spui sa trebuie modificata legea penala si incluse si acte normative inferioare tot ca abuz in serviciu (nu doar incalcarea legilor) atunci da, ai perfecta dreptate
Incearca de acum incolo sa dai mesajul asa. Ca vrei si inluderea acestor acte ca abuz in serviciu
diseara vor striga: sa vina ciolos si kotruta presedinta ! :-))
sau, dece nu, neicusor dan, ca e cinstit.
http://www.stiridecluj.ro/social/curtea-de-apel-cluj-a-achitat-4-acuzati-de-abuz-in-serviciu-paguba-era-de-un-milion-de-euro
Ce frumos este de acum incolo sa faci pe gagauta in institutiile/companile publice:
"Nu stiu eu de-astea, dar le-am achizitionat la pret dublu ca sigur este bune si poate este si nevoie de ele. DNA, probleme ma? CCR sho pe ei!"
- concurs;
- totul public, transparent;
- pedepse grele, despagubiri;
- la simpla suspiciune, pus la dispozitia anchetatorilor si asigurarea functiei cu interimat;
- daca a fost dovedit si condamnat nu mai are dreptul la functie la stat (nici la salubritate).
Probabil mi-a scapat ceva.
a spus'o chiar el, ca pe langa abuz, mai e invinuit in inca doua capete de acuzare.
au ei grija baietii cu ochii albastri ai kotrutzei coltea sa puna mai multe in carca inculpatilor luati in colimator. nu intra nimeni la judecata numai cu o singura vina.
n'o sa vedeti niciodat unul trimis in judecata numai pe o invinuire.
asa are si udrea, pe langa abuz, mai are spalare de bani, mita si mai stiu eu ce.
agitatia cu abuzul a fost amageala pacalitilor din piata, scosi de primarul de la cotrocesti si soroseii lui neicusor dan, preacinstitul pacalici, specilist la datul in judecata..
un procesoman profitor, lipsit de orice alt har.
daca procurorii si securtatea nu s'au schimbat, se pare ca judecatorii, o casta mult intinerita, au inteles menirea lor de oameni ai legii si dreptatii.
in judecatorii tineri e speranta.
Asta intampla cand institutii fundamentale ale statului sunt infestate de politruci senili si incompetent, dar servili partidului care i-a numit. La fel, asta se intampla cand judecatorii, ca niste cantaragii, judeca doar in litera legii, nu si spiritul ei ( faptul ca prin "lege" au inteles doar actul emis de parlament si ordonantele de guvern aprobate prin lege de parlament, nu si intelesul mai larg de act normativ reglementat in Legea 24/2000).