Judecatoarea Carmen Marinescu, fost presedinte al Tribunalului Olt, condamnata la 8 ani de inchisoare pentru luare de mita
Decizia Curtii de Apel Craiova nu este definitiva.
Carmen Marinescu a primit si pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a fi aleasa in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a exercita functia de magistrat, pe o perioada de 4 ani
Carmen Marinescu a fost trimisa in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, la inceputul anului 2015, fiind acuzata de luare de mita, trafic de influenta, spalare de bani si fals in declaratii. Ea este judecata, sub control judiciar, de Curtea de Apel Craiova. In fata magistratilor craioveni au fost trimisi, in acelasi dosar, Iuliu-Severus Marinescu, sotul judecatoarei, alaturi de avocatul Dumitru Cismaru, dar si Ilie Buca, si acestia aflandu-se sub control judiciar.
Carmen Marinescu si sotul sau s-au aflat si in arest preventiv, timp de aproape doua luni, matrapazlacurile facute de fosta sefa a Tribunalului Olt iesind la iveala dupa un denunt al interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.
Judecatoarea ar fi primit 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea in libertate a lui Bercea, dar si pentru a pronunta o solutie favorabila pe fond. Procurorii spun ca la trei luni de la primirea sumei de bani, in luna decembrie 2011, judecatoarea si sotul acesteia au cumparat trei suprafete de teren - unul fiind cel din Slatina - si o casa, doua dintre achizitii nefiind trecute in declaratia de avere a magistratului.
Instanta a dispus si confiscarea de la Carmen Marinescu a sumei de 30.000 euro, dar si terenul in suprafata de 1.250 metri patrati, situat in comuna Corbu, judetul Constanta, pe care sotii Marinescu l-ar fi achizitionat cu banii din mita de la Bercea.
Magistratii Curtii de Apel au pastrat sechestrul asiguratoriu asupra urmatoarelor bunuri: apartament in municipiul Slatina, de 50,46 mp, avand o valoare impozabila de 144.980 lei.
De asemenea, s-a dispus pastrarea controlului judiciar, masura preventiva sub care se afla atat sotii Marinescu, cat si avocatul Dumitru Cismaru.
- 0 (0 voturi)Tot judetul ala Olt (Sâmbătă, 24 septembrie 2016, 5:20) John M. [utilizator]e penal. Si cand nu mai au loc escrocii unii de altii, o iau spre Bucuresti si intra in politica.raspunde trimite
- +2 (2 voturi)Problema e daca (Sâmbătă, 24 septembrie 2016, 8:42) Canache [utilizator]i se da 18% in plus la leafaraspunde trimite
- -1 (1 vot)Foarte bine ca si-au luat pedeapsa (Sâmbătă, 24 septembrie 2016, 8:46) xrogo [utilizator]meritata,dar totusi as intreba distinsii procurori de la DNA,unde sunt banii dati de Berce lui Mircica Basescu,ca nu ne spune nimeni!raspunde trimite
- +1 (1 vot)Justitie (Sâmbătă, 24 septembrie 2016, 12:49) MPopa [utilizator]Sunt sigur ca daca nu o prindeau cu mana in bani aceasta doamna ar fi fost printre primii care sa strige ca magistratii merita si ei marire de salariu cu 18%. Ce excroci ordinari s-au strecurat in magistratura, ditamai presedinte de tribunal ia spaga la fel ca ultimul interlop.raspunde trimite
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 2 luni
- 15 ani 10 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 7 luni
- 4492 zile
- 4295 zile
- 3961 zile
- 3875 zile
- 3875 zile
- 7813 zile
- 4486 zile
- 6052 zile
- 6627 zile
- 4039 zile
- 3891 zile
- 6478 zile
- 5831 zile
- 6436 zile
- 3933 zile
- 4498 zile
- 6171 zile
- 7005 zile
- 5575 zile
- 5502 zile
- 6557 zile
- 6530 zile
- 3587 zile
- 4738 zile
- 6531 zile
- 3990 zile
- 3806 zile
- 4800 zile
- 5604 zile
- 5618 zile
- 6438 zile
- 5599 zile
- 3883 zile
- 3850 zile
- 4723 zile
- 6241 zile
- 4763 zile
- 6024 zile
- 4316 zile
- 6370 zile
- 4877 zile
- 3813 zile
- 4036 zile
- 5148 zile
- 3826 zile
- 4072 zile
- 6888 zile
- 5796 zile
- 5085 zile