Seful clanului Carpaci, condamnat in prima instanta la zece ani de inchisoare si al despagubiri de peste un milion de euro
Purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Timisoara, Marius Cojocaru, a declarat pentru Mediafax ca, marti, Curtea de Apel Timisoara a dat o sentinta in acest dosar.
Ionel Sandner, care in trecut se numea Ionelas Carpaci si este unul din liderii romilor din Timisoara implicati in afaceri imobiliare, a fost condamnat la zece ani si patru luni de inchisoare cu executare pentru uz de fals, potrivit sursei citate.
Procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara au afirmat, in anul 2010, ca acesta a intrat ilegal in posesia unor terenuri folosindu-se de o dispozitie falsa a primarului de la acea vreme, Gheorghe Ciuhandu. Potrivit acestei dispozitii, terenurile vizate erau retrocedate unor romani de nationalitate germana care, de fapt, in realitate nici nu existau.
Procurorii spun ca, in 2006, acesti proprietari fictivi, in fapt Ionelas Carpaci, au vandut unei firme, in aceeasi zi, toate terenurile retrocedate. Ulterior, respectiva firma a ridicat un bloc cu zece etaje pe aceste amplasamente.
Alaturi de Carpaci, au mai fost condamnati Kelemen Francisc, la patru ani si zece luni de inchisoare cu executare, si Barabas Pal, la cinci ani si opt luni.
De asemenea, Sorin Todor Johann a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu executare, iar Petru Turpan a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare, sub supraveghere.
Totodata, Ionelas Carpaci, Barabas Pal si Kelemen Francisc trebuie sa plateasca Primariei Timisoara suma de 325.120 de euro pentru ca a intrat ilegal in posesia terenurilor. In plus, Carpaci trebuie sa plateasca si firmei de constructii care a ridicat blocul cu zece etaje un million de euro, precum si daune morale in valoare de 100.000 de euro, avand in vedere ca respectiva firma nu avea cunostinta ca actele de proprietate ale terenurilor achizitionate erau false.
In acelasi dosar, Curtea de Apel Timisoara a anulat, marti, mai multe contracte de vanzare-cumparare dintr-un imobil din centrul Timisoarei.
Sentinta Curtii de Apel Timisoara nu este definitiva, ea putand fi contestata cu apel la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in zece zile de la comunicare.
Familia Carpaci este una dintre cele mai bogate familii de romi din oras, avand 144 de proprietati, majoritatea in zona centrala.

Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 15 ani 3 luni
- 14 ani 11 luni
- 14 ani 7 luni
- 10 ani 11 luni
- 10 ani 8 luni
- 4157 zile
- 3960 zile
- 3626 zile
- 3540 zile
- 3540 zile
- 7478 zile
- 4151 zile
- 5717 zile
- 6292 zile
- 3704 zile
- 3556 zile
- 6143 zile
- 5496 zile
- 6101 zile
- 3598 zile
- 4163 zile
- 5836 zile
- 6670 zile
- 5240 zile
- 5167 zile
- 6222 zile
- 6195 zile
- 3252 zile
- 4403 zile
- 6196 zile
- 3655 zile
- 3471 zile
- 4465 zile
- 5269 zile
- 5283 zile
- 6103 zile
- 5264 zile
- 3548 zile
- 3515 zile
- 4388 zile
- 5906 zile
- 4428 zile
- 5689 zile
- 3981 zile
- 6035 zile
- 4542 zile
- 3478 zile
- 3701 zile
- 4813 zile
- 3491 zile
- 3737 zile
- 6553 zile
- 5461 zile
- 4750 zile
Cine stie ce roman sta in spatele acestei afaceri iar sarmanul rrom sufera pentru el...
Minoritatile sufera intotdeauna multe nedreptati din partea majoritarilor.