Comisar-sef al Directiei de Politie Rutiera si seful Biroului Rutier din Vaslui, retinuti de DNA pentru luare si dare de mita 

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 19 decembrie 2015, 13:16 Dosare Anticoruptie


Comisarul sef Mihai Axente din Directia Rutiera a Politiei Romane si seful Biroului Rutier din municipiul Vaslui, Iulian Munteanu, au fost retinuti de procurorii DNA. Mihai Axente este acuzat ca ar fi primit mita de la Iulian Munteanu pentru a nu constata mai multe neregului din institutia condusa de acesta. 

Potrivit procurorilor DNA Iasi, din 2013 pana in prezent, Iulian Munteanu, in calitate de sef al Biroului Rutier Vaslui (structura la nivel de municipiu), a indeplinit atributii privind coordonarea si controlul activitatii de constatare si sanctionare a abaterilor contraventionale de catre angajatii acestei unitati.

In perioada respectiva, acesta a determinat mai multi agenti de politie din subordinea sa sa aplice sanctiuni pentru contraventii prevazute de Codul rutier mai blande decat care s-ar fi impus, mergand de la reducerea cuantumului amenzii pana la inlocuirea cu avertisment, ori chiar sa evite aplicarea vreunei sanctiuni. In unele situatii, Munteanu a pretins de la conducatorii auto favorizati, foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul (baterie auto, lemne de foc, 12 metri cubi de scandura la pret redus pentru acoperisul unui imobil apartinand unui superior de-al sau, 400 de bucati de scandura cu model) si, totodata, i-a determinat pe subordonati sa falsifice procesele verbale de constatare, in unele situatii chiar prin suprascriere, pe baza carora s-a stabilit natura sanctiunii, arata anchetatorii DNA.

De asemenea, la data de 11.06.2015, Iulian Munteanu, aflandu-se in exercitarea atributiilor de serviciu, a intocmit procesul-verbal de cercetare la fata locului in legatura cu un accident rutier in care a fost implicata o persoana din anturajul ofiterului de politie si un agent de politie, denaturand realitatea si imprejurarile in care s-a produs evenimentul. In acest sens, l-a sanctionat contraventional cu suspendarea permisului de conducere pe agentul de politie, desi vinovata de producerea accidentului a fost cealalta persoana.

La data de 30.12.2014, Munteanu l-a determinat pe seful unei institutii sa indeplineasca in mod defectuos un act constand in coordonarea activitatii utilajelor de deszapezire pe raza municipiului Vaslui, respectiv sa trimita un utilaj de deszapezire, atat la proprietatea sa, la proprietatea unui superior si la spalatoria unei cunostinte, mai spun procurorii.

In cursul lunii august 2015, in schimbul interventiei la un angajat de la Registrul Auto Roman Vaslui pentru a urgenta inspectia tehnica periodica a unui autovehicul si eliberarea cu celeritate a cartii tehnice a autoturismului, Munteanu a pretins pentru sine materiale de constructie. De asemenea, a promis unei persoane ca va determina un lucrator de politie judiciara din cadrul politiei unui alt oras sa solutioneze cu celeritate un dosar penal in care era cercetata persoana respectiva, iar in schimb a pretins si primit obiecte de imbracaminte.

La data de 6 februarie 2015, Munteanu a dispus folosirea in interes personal a unuia dintre autoturismele din dotarea Biroului Rutier Vaslui pentru deplasarea, pe raza municipiului Vaslui, a unei persoane din anturajul sau, iar la data de 4 septembrie 2015, a falsificat prin alterare continutul unei autorizatii de reparatie emise de Biroul Rutier Vaslui pentru un autoturism, astfel incat proprietarul sa beneficieze de o despagubire mai mare, potrivit DNA.

La randul sau, in calitate de comisar-sef de politie in cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), Mihai Axente a primit de la Iulian Munteanu, la data de 8 aprilie 2015, produse alimentare (carne de miel) si bauturi alcoolice (vin de diverse sortimente) si a acceptat, la inceputul lunii mai 2015, promisiunea unui obiect de mobilier confectionat artizanal (pat din lemn de esenta frasin), in legatura cu neindeplinirea unor acte ce intrau in atributiile de serviciu, respectiv pentru ca sa nu constate nereguli legate de activitatea Biroului Rutier Vaslui si ca sa nu aplice eventuale sanctiuni, ca urmare a controlului de fond efectuat in perioada 30 martie - 20 aprilie 2015, arata procurorii.

Ei il acuza si pe seful Serviciului Rutier Vaslui (structura la nivel de judet), Ioan Virlan, ca a determinat, la data de 11.02.2015, pe un agent de politie din subordine sa modifice procesele-verbale de contraventie intocmite pentru doua persoane, in sensul modificarii sanctiunii aplicate, din amenda contraventionala in avertisment. La data de 07.09.2015, l-a determinat pe acelasi agent de politie sa nu indeplineasca un act din sfera atributiilor de serviciu¬ respectiv constatarea si sanctionarea corespunzatoare a unei abateri contraventionale comise de o persoana.

La data de 8.10.2015, acesta a dispus folosirea in interes personal a unui autoturism marca Audi din dotarea Serviciului Rutier Vaslui, respectiv pentru deplasarea pe raza municipiului Vaslui a unei persoane din familia sa, mai spun procurorii.

Si Augustin Nicolae Brat, subcomisar de politie in cadrul Serviciului Rutier Vaslui, este acuzat ca a intervenit pe langa un agent de politie care a constatat savarsirea de catre un conducator auto a unei abateri contraventionale, determinandu-l pe agentul constatator sa nu aplice sanctiunea care se impunea - amenda intre 340 lei si 425 lei, echivalentul a 4 sau 5 puncte amenda - pentru ca astfel sa evite suspendarea permisului de conducere pe 30 de zile.

Iulian Munteanu si Mihai Axente au fost retinuti, vineri, iar procurorii DNA Iasi cer sambata arestarea lor preventiva la Tribunalul Vaslui.

Munteanu este acuzat de: trei infractiuni de luare de mita, dare de mita in forma continuata (doua acte materiale), doua infractiuni de trafic de influenta, doua infractiuni de abuz in serviciu, fals intelectual, fals material in inscrisuri oficiale, 12 infractiuni de instigare la abuz in serviciu, doua infractiuni de instigare la fals intelectual si trei infractiuni instigare la fals material in inscrisuri oficiale.

Axente este acuzat de luare de mita in forma continuata (doua acte materiale).

Ioan Virlan a fost pus sub urmarire si va fi cercetat sub control judiciar pentru savarsirea a trei infractiuni de instigare la abuz in serviciu si instigare la fals intelectual.

Nicolae Augustin Brat a fost pus sub urmarire, fara a se lua vreo masura preventiva fata de acesta, pentru savarsirea infractiunii de instigare la abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























3245 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    POLITISTII DIN VASLUI SE CREDEAU SMECHERI ! (Sâmbătă, 19 decembrie 2015, 17:52)

    Susufler0 [utilizator]

    Mancare, bautura, imbracaminte, mobila, scanduri, lemn de foc... La Vaslui se pare ca banii au miros si din cauza asta, mita e in bunuri consumabile, pur si simplu pt nevoi primare, adica pt a-ti potoli foamea si setea, pt a te feri de frig, pt a-ti construi un adapost, ceva deasupra capului, ca sa nu te ninga si sa nu te ploua si tot asa. Si in fond, cu astfel de mita ceruta si primita nici nu mai ai nevoie de bani. Ce-or fi zis politistii ! Daca vreodata vin cu perchezitiile peste noi, apai ce-or sa gaseasca, nimic, Mancarea am mancat-o, bautura am baut-o, hainele s-au si rupt si le-am aruncat, lemnele de foc le-am ars. Iu-hu, suntem vesnici si de neprins! Ei uite ca n-a fost asa, din fericire si o sa urmeze si niste ani grei de puscarie, sa speram, mai grei decat la altii, pt ca politistii trebuiau sa apere legea, nu s-o incalce !


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by