TV Sud: Complexul Energetic Oltenia s-a constituit parte civila in dosarul Turceni- Rovinari

de CP     HotNews.ro
Miercuri, 28 octombrie 2015, 22:40 Dosare Anticoruptie


Managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurentiu Ciurel, a anuntat ca CEO s-a constituit parte civila in dosarul Turceni- Rovinari, informeaza in exclusivitate televiziunea gorjeana TV Sud. Potrivit acesteia, decizia a fost luata de Departamentul juridic din cadrul companiei energetice care au analizat situatia din dosar. Decizia a fost aprobata si de Consiliul de Supraveghere de la Complexul Energetic Oltenia. Amintim ca Laurentiu Ciurel este inculpat in acest dosar, alaturi de Victor Ponta si Dan Sova. ANAF s-a constituit parte civila inca de la inceputul procesului, insa nu si CE Oltenia, fapt care a ridicat unele semne de intrebare.

CE Oltenia ar trebui sa recupereze un prejudiciu estimat de procurorii DNA la 19,7 milioane de lei, din care 2,7 milioane de lei provocat de actualul director general, Laurentiu Ciurel, inculpat in acest dosar. Insa, in conditiile in care Laurentiu Ciurel nu isi da demisia din functia de director general, apare sub semnul intrebarii libertatea directiei juridice a companiei de a prezenta probe impotriva sa.

Dosarul a fost inregistrat la Inalta Curte de Casatie si Justitie pe 17 septembrie 2015. In dosarul 3407/1/2015, au calitatea de inculpati premierul Victor Ponta, pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata (17 infractiuni), complicitate la evaziune fiscala, in forma continuata, si spalarea banilor, fapte savarsite in calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat "Ponta Victor-Viorel". Alaturi de Victor Ponta mai sunt trimisi in judecata senatorul Dan Sova, sub control judiciar, avocat coordonator al Societatii Civile de Avocati "Sova si Asociatii", Laurentiu Ciurel, la data faptelor avand calitatea de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, si Octavian Laurentiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.

Cele doua complexuri energetice Turceni si Rovinari au fuzionat in 2012, alaturi de Complexul Energetic Craiova, formand astfel actualul Complex Energetic Oltenia, condus acum la Laurentiu Ciurel. Prin actele semnate in perioada 2007-2008 de catre Laurentiu Ciurel, mai intai in calitate de director de investitii la Rovinari si apoi ca director general, ar fi produs o paguba companiei de 2,7 milioane de lei, aducand in aceeasi masura foloase necuvenite SCA "Sova si Asociatii". Dupa acelasi model a procedat si fostul director general de la Turceni, Dumitru Cristea, prejudiciul fiind de 16,9 milioane de lei. In total, Complexul Energetic Oltenia ar avea de recuperat 19,7 milioane de lei (circa 5,6 milioane de euro).

Pana acum, nici Victor Ponta si nici Laurentiu Ciurel nu s-au aratat dispusi sa-si dea demisiile din functiile pe care le detin.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























797 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by