Dosarul in care DNA contesta achitarea Marianei Rarinca, amanat pentru 2 septembrie

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 26 iunie 2015, 16:05 Dosare Anticoruptie


Curtea de Apel Bucuresti a amanat vineri, pentru 2 septembrie, judecarea contestatiei prin care DNA solicita anularea deciziei de achitare in cazul Marianei Rarinca, femeia acuzata ca a santajat-o pe sefa ICCJ, Livia Stanciu, informeaza Agerpres.

DNA a depus la Curtea de Apel Bucuresti o contestatie in care invoca faptul ca judecatoarea Risantea Gagescu, care a facut parte din completul care a decis achitarea Marianei Rarinca, ar fi fost incompatibila, deoarece nu ar fi fost impartiala la judecarea dosarului.

In acest sens, procurorii anticoruptie aduc mai multe argumente, unul dintre acestea fiind schimbul de replici, din data de 16 mai 2013, cu ocazia sedintei publice a plenului CSM, intre sefa ICCJ, membru de drept al Consiliului, si Risantea Gagescu - judecatorul acestei cauze -, care a candidat pentru functia de judecator la Sectia penala a Instantei Supreme, atasand transcrierea si inregistrarea audio-video a interviului.

Dialogul direct dintre cele doua a fost pe subiectul ce intelege judecatoarea Risantea Gagescu prin eroare judiciara, discutia plecand de la situatii ipotetice.

Potrivit procurorilor, convingerile personale ale judecatoarei respective au parut confuze in raport cu eroarea judiciara si cazurile de casare, pe care le confunda si creeaza ideea clara ca o solutie de achitare este rezultatul erorii judiciare:

"Stanciu Livia: ... Da, asta va intrebam: ce intelegeti prin eroare judiciara dvs? Ca sa inteleg si eu...

Gagescu Risantea: Ma scuzati, nu m-am referit la calea extraordinara de atac. (...) Sa vad ca probele din dosar conduc spre achitare. Poate m-am exprimat eu gresit.

Stanciu Livia: Sau invers.

Gagescu Risantea: Sau invers - condamnarile. Deci este singura... dar foarte rar, cred ca sunt situatiile foarte rare. Numai atunci as face opinie separata...".

Procurorii mai sustin ca judecatoarea a dispus la al doilea termen de judecata (22 aprilie 2015) interpelarea Marianei Rarinca, in sensul daca insista in solicitarea de schimbare a incadrarii juridice din infractiunea de santaj in cea de hartuire, desi aceasta a formulat o cerere scrisa care a fost depusa la dosarul cauzei chiar la primul termen. Ulterior, in sentinta de achitare, instanta nu s-a mai pronuntat pe cererea de schimbare a incadrarii juridice, fie in sensul admiterii, fie in sensul respingerii.

La acelasi termen de judecata, procurorul a solicitat elaborarea unei adrese pentru a fi comunicat stadiul dosarului in raport cu martorul Conrad George Olaru, care si-a schimbat in cursul judecatii declaratiile si fata de care s-a formulat sesizare din oficiu pentru marturie mincinoasa la 17 decembrie 2014, insa cererea a fost respinsa de catre instanta ca neconcludenta cauzei.

Un alt argument adus se refera la faptul ca Risantea Gagescu a dispus, la acelasi termen, efectuarea unei adrese catre Livia Stanciu pentru ca aceasta sa formuleze precizari cu privire la cererea de schimbare a incadrarii juridice.

DNA considera ca judecatoarea s-a antepronuntat si ca avea deja formata convingerea cu privire la solutia pe care intentiona sa o dispuna in cauza.

Mariana Rarinca, femeia acuzata de DNA ca a santajat-o pe sefa Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Livia Stanciu, a fost achitata pe 21 mai de judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti, decizia fiind definitiva.

Curtea de Apel a admis apelul femeii, dupa ce aceasta fusese condamnata in decembrie 2014 de Tribunalul Bucuresti la trei ani inchisoare cu suspendare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























857 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    DNA nu are altceva de facut (Vineri, 26 iunie 2015, 18:39)

    mopsu [anonim]

    decat s-o urmareasca pe dna Rarinca ? Credeti ca ar fi cerut banii aiurea de la Stanciu ? S-au terminat marile hotii din tara si se acupa de sume de 2-3 000 de euro ?
    • +1 (1 vot)    
      Simbol (Vineri, 26 iunie 2015, 18:58)

      Thheo [utilizator] i-a raspuns lui mopsu

      Devine o cauză "simbol" pentru a își demonstra neprihanirea..
      Deja devine deranjant faptul ca risipesc timp si bani pentru o miză inutilă..


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by