UPDATE Mircea Geoana, audiat la DNA: Am fost chemat pentru a da o declaratie intr-un dosar aflat in lucru

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 13 mai 2015, 14:01 Dosare Anticoruptie


Mircea Geoana in Parlament
Foto: Hotnews
Senatorul Mircea Geoana a venit, miercuri, la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), fiind citat pentru a fi audiat intr-un dosar, anunta Mediafax. Mircea Geoana a ajuns la sediul SNA in jurul orei 13.50, fiind insotit de avocat.

Senatorul a refuzat sa faca declaratii la intrarea in sediul DNA.

UPDATE: Mircea Geoana a declarat miercuri, la iesirea de la DNA, ca a fost chemat de procurori sa dea o declaratie intr-un dosar aflat in lucru, precizand ca nu poate sa spuna mai mult, pentru ca este o cauza aflata in faza de urmarire penala.

"Am dat curs unei invitatii a procurorilor de a da o declaratie intr-un dosar aflat in lucru. Fiind vorba de o cauza aflata in urmarire penala, asta este tot ce pot sa va spun", a declarat Mircea Geoana, la iesirea de la DNA, unde a stat aproape o ora.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca Mircea Geoana a fost citat pentru a da declaratii, in calitate de martor, in dosarul lui Marian Vanghelie.

____

Primarul suspendat al Sectorului 5 este in arest preventiv din 14 martie, in dosarul in care este acuzat de procurorii DNA de abuz in serviciu, luare de mita si spalare de bani, unele fapte fiind savarsite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru in atribuirea unor contracte de lucrari publice ale Primariei Sectorului 5.

Prefectul Capitalei, Nicolae Petrovan, a dispus, in 28 martie, suspendarea lui Marian Vanghelie din functia de primar al Sectorului 5, pe care o detine de 15 ani, dupa ce in 27 martie s-a decis definitiv arestarea preventiva a edilului.

In acelasi dosar este arestat preventiv, tot din 14 martie, si varul lui Vanghelie, Mircea-Sorin Niculae, asociat si administrator al mai multor societati comerciale, fiind acuzat de complicitate la luare de mita si de spalare de bani. De asemenea, soferul lui Vanghelie, Adrian Murgoci, directoarea Economat Sector 5, Laura Ciocan, si sotul acesteia, Sorin Ciocan, toti acuzati de favorizare a faptuitorului si marturie mincinoasa, sunt cercetati sub control judiciar.

Oana Mizil, iubita lui Vanghelie, a fost audiata si ea la DNA in acest dosar, fiind suspectata de operatiuni de comert incompatibile cu functia. Dupa audieri, Mizil si-a depus demisia din Parlament, iar secretarul general adjunct al PSD Codrin Stefanescu anunta atunci ca ea va fi exclusa din PSD ca urmare a faptului ca apare pe listele de sustinatori ai Partidului Social Romanesc.

Potrivit procurorilor, in perioada 2007 - martie 2015, Marian Vanghelie, in schimbul unor foloase materiale, l-a ajutat pe omul de afaceri Marin Dumitru sa obtina, pentru societatile pe care acesta din urma le controleaza, acordarea a numeroase contracte de lucrari publice, in valoare totala de aproximativ doua miliarde de lei.

Pentru atribuirea si plata contractelor de executie de lucrari publice, Vanghelie ar fi perceput un "comision" de aproximativ 20 la suta din valoarea contractelor incheiate intre Primaria Sectorului 5 si institutii din subordinea acesteia, pe de o parte, si societatile controlate de Dumitru, pe de alta parte.

"Comisionul" respectiv ar fi fost platit de omul de afaceri lui Marian Vanghelie, prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae si al unei alte persoane apropiate lor, respectiv Daniel-Nicolae Dinut, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Acest comision ar fi fost platit, in parte, si sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, incheiate de catre SC Premier Palace SRL (societate controlata, prin intermediul unor societati de tip off-shore, de Marin Dumitru) si societati comerciale controlate, prin interpusi, de Vanghelie, contracte in temeiul carora cea dintai firma platea celor din urma sume semnificative de bani.

Din datele existente in cauza a reiesit ca beneficiarele unor astfel de contracte si ale sumelor de bani aferente acestora au fost, printre altele, si societatile Bucuresti SA si Fashion Brand Management SRL, la care era asociat Mircea Niculae, si Economat Sector 5 SRL, al carei director general este Laura Ciocan.

O parte a "comisionului" ar fi fost platit prin cedarea a doua imobile noi in favoarea unor persoane apropiate lui Vanghelie.

De asemenea, pentru garantarea platii "comisionului" de 20 la suta din valoarea contractelor publice, un om de afaceri a cedat controlul unei societati comerciale unor apropiati ai lui Vanghelie, sustin procurorii DNA.

In aceeasi perioada, Vanghelie si Niculae, actionar majoritar la societatea comerciala Bucuresti SA si asociat unic la societatea comerciala Fashion Brand Management SRL, ar fi transferat sume de bani provenite din comiterea infractiunilor de luare de mita, sub forma achizitionarii de bunuri mobile si imobile si sub forma introducerii acestora in patrimoniul societatilor comerciale controlate de cei doi, in scopul ascunderii originii ilicite a acestora. Totodata, cei doi ar fi disimulat adevarata natura a provenientei cu privire la doua imobile pretinse de Vanghelie de la administratorul mai multor societati comerciale, sustin procurorii. De asemenea, Vanghelie ar fi disimulat adevarata natura a provenientei partilor sociale la societatea Eurowest Imob Consulting SRL, parti sociale pretinse de acesta de la Marin Dumitru.

Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el castigand alegerile din pozitia de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid pana in noiembrie 2014, cand a fost exclus, alaturi de Mircea Geoana si Dan Sova, in urma votului Comitetului Executiv National al PSD. Ulterior, in martie, Vanghelie si Geoana au anuntat infiintarea unei noi formatiuni politice - Partidul Social Romanesc.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























5639 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Logic (Miercuri, 13 mai 2015, 14:17)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Asta a fost in PSD. Ori e hot, ori complice la furt. PSD e doar o mafie rosie pusa pe jaf.
  • 0 (4 voturi)    
    penalii ... (Miercuri, 13 mai 2015, 14:23)

    lili [anonim]

    Cat timp PSD a avut nevoie de Vanghelie si Geoana, dosarul Vanghelie a stat la sertar, dupa ce Vanghelie si Geoana au plecat din PSDul lui Ponta imediat DNA i-a saltat !
    Ani de zile nu s-a atins DNA si nici Parchetul si nimeni de anlfabetul Vanghelie care facea ce voia el in sectorul 5 si care are o avere uriasa !!!
    Acum ies dosarele la iveala, la fel ca la PDLul lui T Basescu!
    Succes DNA, la puscarie cu penalii din politica romaneasca!
    Daca DNA si parchetul chiar si-ar face treaba Romania ar ramane fara politicieni, unul nu ar mai ramane afara, toti ar fi prin puscariile patriei!
  • +2 (4 voturi)    
    Prostanacul (Miercuri, 13 mai 2015, 14:37)

    xrogo [utilizator]

    a cam intrat la apa,el este mare disident!!!
  • +3 (3 voturi)    
    Spune-mi cu cine te aduni... (Miercuri, 13 mai 2015, 15:03)

    EllenaS [utilizator]

    S-ar putea ca Vanghelie sa dea pe gusa pe unde a imprastiat banii din spagi. Nu m-ar mira daca nu a facut-o si spre Geoana! Prea erau nedespartiti si nu pentru afinitati culturale comune!
  • +4 (4 voturi)    
    Vine martor (Miercuri, 13 mai 2015, 15:08)

    KostasP [utilizator]

    Pleaca suspect si a doua zi e inculpat.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by