Cristian Adomnitei, presedintele Consiliului Judetean Iasi, a fost retinut de DNA. El este acuzat de favorizarea faptuitorului si fals intelectual

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 7 mai 2015, 19:52 Dosare Anticoruptie


Cristian Adomnitei
Foto: AGERPRES
Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Iasi, liberalul Cristian Adomnitei, a fost retinut de procurorii DNA Iasi, joi seara, dupa aproximativ cinci ore de audieri, in dosarul de coruptie in care au fost retinute si Carmen Irimescu si Teodora Jinga, angajate ca sef serviciu in cadrul CJ Iasi, informeaza Mediafax.

Adomnitei a ajuns la sediul DNA - Serviciul Teritorial Iasi in jurul orei 15.00, el declarand presei, prin intermediul unui sms, ca a fost chemat sa dea declaratii in fata procurilor si ca are sentimentul ca este "singurul din sat care nu stie ce se intampla in jurul sau".

"Am fost chemat la audieri. (...) Am sentimentul acela ca sunt singurul din sat care nu stie si nu intelege ce se intampla in jurul sau", spunea Adomnitei.

Alaturi de presedintele CJ Iasi, Cristian Adomnitei, au fost duse la audieri sefa Directiei Proiecte si Dezvoltare Durabila din CJ Iasi, Teodora Jinga, si sefa Serviciului Proiecte si Parteneriate, Carmen Irimescu.

Ulterior, cele doua angajate ale CJ Iasi au fost retinute pentru abuz in serviciu si trafic de influenta.

De asemenea, a fost retinuta si Letitia Popa, care este administratorul firmei "Laser Co" SRL.


UPDATE: Seful CJ Iasi, retinut pentru favorizarea faptuitorului si fals intelectual; se cere vineri arestare preventiva


Directia Nationala Anticoruptie informeaza intr-un comunicat ca procurorii l-au retinut pe presedintele CJ Iasi, Cristian Adomnitei, pentru favorizarea faptuitorului si fals intelectual, urmand a fi prezentat vineri Tribunalului Iasi cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile, noteaza Agerpres.

In dosar, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Iasi au luat aceleasi masuri fata de Cristina Jinga, director executiv al Directiei Proiecte si Dezvoltare Durabila, Carmen Irimescu, sef al Serviciului Proiecte si Parteneriate, ambele din CJ Iasi, Letitia Popa, administrator al unei firme, printre acuzatiile retinute in sarcina acestora fiind abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, respectiv instigare sau complicitate la aceasta infractiune.

Potrivit unui comunicat al DNA postat joi pe site-ul institutiei, in august 2013, la nivelul Directiei Proiecte si Dezvoltare Durabila a fost redactat caietul de sarcini in scopul achizitiei prin procedura "cerere de oferta" de servicii de tiparire materiale de promovare a judetului Iasi, contractul fiind adjudecat de societatea comerciala administrata de Letitia Popa si semnat la 27 septembrie 2013.

DNA precizeaza ca durata maxima de executie a contractului de servicii era de 3 luni de la data semnarii, in caz de executare cu intarziere, prestatorul putand fi obligat la plata de penalitati de 0,1% (pe fiecare zi de intarziere) din contravaloarea serviciilor ramase de executat.

"Pentru ca acest contract sa fie atribuit firmei pe care o administra, Letitia Popa a intocmit si utilizat documente false, (cv-urile unor angajati), pentru a crea aparenta indeplinirii criteriilor de admisibilitate si conformitate a ofertei, depunand apoi toate aceste inscrisuri la autoritatea contractanta CJ Iasi. In acest mod, inculpata Popa i-a determinat, cu intentie, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor sa atribuie, fara vinovatie si fara a avea cunostinta de caracterul fals al inscrisurilor depuse, contractul firmei sale, in conditiile in care oferta ar fi trebuit sa fie respinsa, din cauza neindeplinirii cerintelor minimale ale caietului de sarcini. Astfel, s-a produs o vatamare a intereselor legale ale celuilalt ofertant si s-a obtinut un folos necuvenit pentru societatea administrata de aceasta", se arata in comunicat.

DNA mentioneaza ca, potrivit documentatiei de atribuire, ofertei depuse de societate si contractului incheiat ulterior, serviciile de tiparire materiale de promovare ar fi trebuit sa cuprinda: realizarea (conceptie si design) a unui catalog de prezentare a judetului Iasi in limba romana si in limba engleza, in 1000 de exemplare, servicii in valoare de 169.000 lei; tiparirea unei brosuri, bilingve, cu proiectele CJ Iasi, in 1000 de exemplare (16.700 lei); tiparirea unui calendar de evenimente al judetului, corespondent anului 2014, in 1000 de exemplare (8400 lei); tiparirea unor mape de prezentare a judetului, in 1000 de exemplare (8.400 lei); tiparirea unor hartii turistice, in 5000 de exemplare (42.000 lei); realizarea unor magneti, 300 de bucati (3.300 lei); realizarea (conceptie si executie) unui film de prezentare si imprimarea acestuia in 1000 de exemplare DVD, insotite de carcasa (27.000 lei); 2 bucati suport brosuri (1.700 lei); 200 stick-uri USB, tip business - card, personalizate (5.960 lei); 2.000 de pixuri metalice si de plastic, personalizate (18.000 lei); 6.000 de sacose de carton si de plastic, personalizate (29.000 lei); prezentare in format 'PowerPoint' a proiectelor judetului, romana si engleza (5.622 lei).

In 19 decembrie 2013, sustin procurorii, intre CJ Iasi si firma respectiva a fost incheiat un procesul verbal de predare-primire, in cuprinsul caruia s-a consemnat predarea a 11 din cele 16 repere, fara albumele de prezentare, brosurile, DVD-urile cu filmul de prezentare si machetele cu proiectul conceperii si design-ului acestora, valoarea celor nepredate fiind, conform contractului, de peste 213.000 lei.

DNA mai precizeaza ca, in decembrie 2014, pentru ca Letitia Popa sa poata incasa, in mod nelegal, plata acestor bunuri pe care nu le livrase si, totodata, sa nu poata fi obligata la plata penalitatilor, Cristina Jinga, cu intentie: a determinat, membrii comisiei de receptie din care facea parte si inculpata Irimescu, sa semneze un proces verbal antedatat 7 ianuarie 2014, in cuprinsul caruia s-a mentionat, in mod nereal, ca fusesera livrate, la 19 decembrie 2013, si reperele lipsa; a semnat mai multe documente, activitati ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu de peste 213.000 lei judetului Iasi, la care se adauga contravaloarea penalitatilor in cuantum de 1% pe zi.

"Inculpata Irimescu, cunoscand ca reperele respective nu fusesera livrate autoritatii contractante, a semnat cu buna stiinta documentul de efectuare a receptiei, antedatat, precum si alte acte. (...) Mai mult, in anul 2015, pentru a ascunde faptele comise si a impiedica tragerea sa si a celorlalte persoane implicate la raspundere penala, a semnat centralizatorul intrarilor si al iesirilor de materiale de promovare aferente contractului respectiv, in cuprinsul caruia a atestat, in mod nereal, faptul ca la 19.12.2013, firma inculpatei Popa livrase toate reperele prevazute in contract, faptul ca 52 albume de prezentare fusesera distribuite la diverse evenimente si faptul ca la 11.02.2015, 948 albume fusesera restituite societatii respective", se spune in document.

Sursa citata subliniaza ca, in 8 martie 2015, Carmen Irimescu le-a ajutat pe Jinga si o alta persoana, prin punerea la dispozitie a apartamentului sau, sa semneze, in conditii de confidentialitate, un proces verbal, antedatat 11.02.2015, in cuprinsul caruia s-a atestat, in mod mincinos, restituirea catre firma a celor 948 albume, in vederea actualizarii gratuite a acestora cu date si fotografii privind Aeroportul International Iasi.

DNA sustine ca, desi bunurile nu au fost predate, CJ Iasi decat scriptic, inculpatele Jinga si Irimescu au efectuat demersuri pentru a crea aparenta receptionarii tuturor reperelor prevazute in contract, astfel incat sa poata fi efectuata plata catre firma.

"In perioada martie-aprilie 2015, Cristian Adomnitei, cu intentie directa, le-a ajutat pe inculpatele Jinga si Irimescu, in urma unei intelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infractiunilor pe care acestea le comisesera si tragerea lor la raspundere penala", se arata in comunicat.

Anchetatorii au constat ca, in acest sens, in contextul unei misiuni de audit declansate cu privire la executarea acestui contract, seful CJ Iasi a efectuat demersuri menite sa amane finalizarea misiunii de audit, sa creeze aparenta ca toate materialele prevazute in contract fusesera predate in termenul stabilit, inclusiv ca cele 948 albume fusesera restituite firmei pentru a fi modificate, si sa creeze timpul necesar pentru ca societatea sa le realizeze si sa le predea efectiv.

"Aceste demersuri s-au concretizat prin exercitarea, de catre Adomnitei, a unor acte de intimidare indreptate impotriva auditorilor pe care i-a pus in ipostaze umilitoare, reprosandu-le modalitatea de efectuare a auditului, precum si faptul ca s-au deplasat la sediul firmei administrata de Popa, fara aprobarea sa. Inculpatul a refuzat sa sesizeze de indata organele de urmarire penala cu privire la frauda comisa, desi i s-a adus la cunostinta, in mod detaliat, modalitatea de comitere a acesteia si i s-a solicitat, in mod expres, sa sesizeze organele. In schimb, acesta a preferat sa se implice activ in acoperirea cu acte false a faptelor comise", mai sustin procurorii.

DNA mai mentioneaza ca, in martie 2015, Adomnitei a semnat un proces verbal, datat 11 februarie 2015, prin care atesta, in mod mincinos, faptul ca la data respectiva, cele 948 albume de prezentare au fost restituite societatii. El este acuzat ca a refuzat sa avizeze formularul de constatare si raportare a iregularitatilor intocmit de catre Serviciul Audit Public Intern si le-a solicitat expres auditorilor sa modifice constatarile din cuprinsul acestui document, precizandu-le totodata sa intocmeasca un altul, cu acelasi numar de inregistrare, care sa nu contina referiri la acel prejudiciu, in cuantumul respectiv.
____

In 15 aprilie, procurorii DNA au facut 21 de perchezitii, dintre care 19 la Consiliul Judetean Iasi, in birourile unor directori ai Directiei Economice, Serviciului Financiar Contabil si Directiei Achizitii, intr-un dosar in care sunt vizate fapte de coruptie si fals, care ar fi fost comise in perioada 2013-2015.

 La momentul desfasurarii perchezitiilor, Cristian Adomnitei nu se afla in tara, el fiind la Bruxelles, unde a participat la sedinta plenara a Comitetului Regiunilor.

Potrivit unor surse judiciare, in cazul perchezitiilor facute la mijlocul lui aprilie, sunt in atentia procurorilor anticoruptie presedintele Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei, vicepresedintele Alin Aivanoaei, fostul vicepresedinte Victor Chirila si directorul executiv al Directiei Proiecte si Dezvoltare Durabila, Cristina Teodora Jinga.

Faptele cercetate de catre procurori vizeaza acordarea unui contract, prin procedura "cerere de oferta", societatii Laser Co SRL Iasi.

Contractul, in valoare de 340.000 de lei, pentru servicii de promovare a judetului Iasi, semnat in 27 septembrie 2013, presupunea 16 repere si avea durata maxima de executie de trei luni de la data semnarii. In caz de executare cu intarziere, prestatorul putea fi obligat la plata de penalitati de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere din contravaloarea serviciilor ramase de executat, au precizat sursele citate.

Suma ar fi fost achitata firmei, iar procesul-verbal de receptie ar fi consemnat ca totul este in regula calitativ si cantitativ, desi in cele trei luni ar fi fost predate doar 11 din cele 16 repere de promovare. Auditul intern al CJ ar fi sesizat neregulile, iar acest aspect i-ar fi fost adus la cunostinta lui Cristian Adomnitei.

Presedintele CJ Iasi ar fi fost insa nemultumit de constatarile auditului intern si ar fi amenintat ca "va lua masuri drastice daca ceea ce a constatat auditul ajunge la cunostinta publicului si in presa", au aratat sursele citate.

Perchezitiile de la sediul Consiliului Judetean Iasi, din 15 aprilie, s-au incheiat dupa aproximativ opt ore, procurorii DNA ridicand mai multe documente.

Actionarii firmei Laser Co SRL sunt Elena si Gabriel Popa, finii primarului Iasiului, Gheorghe Nichita (PSD).

Cristian Adomnitei, in varsta de 40 de ani, care este presedinte al Consiliului Judetean Iasi din noiembrie 2012, a declarat, la cateva zile dupa perchezitiile de la mijlocul lunii aprilie, ca spera ca bazele de date din calculatoarele ridicate de DNA din birouri ale CJ sa fie recuperate in timp util, intrucat acolo se aflau cereri de plata pentru diverse proiecte, dar si informatii privind salariile functionarilor institutiei.

Intrebat de ce procurorii DNA Iasi au ridicat in timpul perchezitiilor de saptamana trecuta, de la Consiliul Judetean, mai multe calculatoare, inclusiv cel din biroul sau, Cristian Adomnitei a afirmat ca "nici nu a pus aceste intrebari", dar ca spera ca bazele de date ale CJ Iasi stocate in calculatoare sa ajunga cat mai repede inapoi. El mai preciza ca asteapta "cu mare interes ca investigatia DNA sa aiba un rezultat", pentru a vedea "cine a avut dreptate si cine a gresit".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























3882 vizualizari

  • +7 (11 voturi)    
    Oameni promovati de Crin Antonescu (Joi, 7 mai 2015, 20:03)

    dimu [anonim]

    Crin Antonescu , marele orator , a promovat oameni corupti cum ar fi Relu Fenechiu , Cristian Adomnitei , Cristian David , Radu Rusanu care prin liberalism inteleg libertatea de a fura.
  • +2 (2 voturi)    
    zic (Joi, 7 mai 2015, 22:39)

    keiser_soze [utilizator]

    sa-i luati pe toti din guvern, sa-i inchideti, dupa aceea vedem care e ''curat'' , desi am mari indoieli ca ar fi vreunul !
    asa mai scutim niste bani !
  • +3 (5 voturi)    
    Nedumerire! (Joi, 7 mai 2015, 22:39)

    EllySt [utilizator]

    Daca pentru un contract de 340.000 de lei, executat in proportie de 11/16, seful CJ este ridicat din trafic, inseamna ca in scurt timp toti primarii si sefii de CJ vor fi ridicati din trafic si tinuti in arest preventiv. Banuiesc ca este greu de gasit un primar sau sef de CJ care sa nu fi manageriat in acelasi mod sau mai prost decat d-l Adomnitei contracte cu valori chiar mult mai mari.

    Valoarea contractului incriminat mi se pare mica chiar si pentru o comuna.
    Sa nu credeti ca tin partea celor care au furat bani sau au derulat incorect contractele finantate cu bani de la stat. Toti ar trebui sa raspunda pentru faptele lor, dar se pune problema daca DNA are resurse sa-i urmareasca pe toti si daca masurile dispuse de DNA sunt proportionale cu magnitudinea faptelor .

    Totusi, nu mi se pare normal sa-l ridici pe cel care a semnat un contract de 340.000 lei din trafic. Nu se poate trimite scrisoare prin care sa fie convocat la DNA pentru audieri? Parca modul de actiune este disproportionat in raport cu valoarea contractului si problemele semnalate in desfasurarea lui.

    Sper ca DNA isi dozeaza corect resursele in raport cu dosarele care trebuie instrumentate si ca nu sunt tratate egal contractele de 340.000 lei si cele la care numai mita a fost de cateva milioane EUR.
    • +1 (1 vot)    
      corect (Vineri, 8 mai 2015, 0:11)

      sobolan [utilizator] i-a raspuns lui EllySt

      poate să fie și niște praf în ochi.
      Totuși, aștept 16 mai cu popcorn. Dragneo, nu mă dezamăgi. Nici tu Viorele. Contez pe voi.
    • +1 (1 vot)    
      intrebare (Vineri, 8 mai 2015, 0:50)

      invalidprotocol [utilizator] i-a raspuns lui EllySt

      Tu crezi ca Adomnitei a facut prostioare doar o singura data? Probabil doar pentru aceasta afacere au procurorii dovezi cat sa-l trimita in judecata. Daca a fost capabil de asa ceva iti dai seama ca pentru el legea e ceva ce se aplica altora, nu lui.

      Si nu conteaza suma atat de mult, cine fura nu o face o singura data, tine de mentalitate, educatie etc...

      Insa daca tot pui accent pe suma, as zice ca e exact invers. E o diferenta intre unul care fura cateva milioane si unul care fura o suta de lei. Si nu in favoarea ultimului.
    • +2 (2 voturi)    
      Daca la un contract de 340.000 lei...... (Vineri, 8 mai 2015, 9:47)

      anonim, [anonim] i-a raspuns lui EllySt

      -au fost furati 213.000 lei contravaloarea materialelor nepredate,...dupa care a inceput o intreaga sarabanda a incalcarii legilor sub SEMNATURA (frauda este enorma cca 63% din valoatea contractata),
      -ce este interesant, este faptul ca la acesta actiune au participat: fina lui nechita, omul lui antonescu ambii fiid girati de mai marele vvponta,
      -cit tupeu poti sa ai, ca sa faci presiuni asupra Corpului de control (audit), si sa-l OBLIGI sa faca alt RAPORT cu aceesi data fara sa mai apara ILEGALITATILE comise,
      -asta este adevarata fata a CORUPTIEI la noi,


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by