STENOGRAME Experti in dosarul Oprisan: Nu e vorba de un...prejudiciu./ Nu rezulta de nicaieri. Trebuia spus cu subiect si predicat
Ileana Cernea (Pintea), expert financiar contabil desemnat de instanta, si Elena Musuroiu, expert parte cerut de Marian Oprisan, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis propunerea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).
Ileana Cernea este acuzata ca a acceptat ca Elena Musuroiu sa fie cea care sa elaboreze expertiza pentru ea, dupa ce anterior cele doua au stabilit impreuna modul in care vor aborda expertiza asa incat sa serveasca intereselor inculpatilor judecati.
In dosar, s-a dispus efectuarea urmaririi penale si fata de Liviu Macovei, expert parte al unui alt inculpat, pentru complicitate la abuz in serviciu.
"Dat fiind faptul ca interesul judiciar al lui Marian Oprisan a fost acela de a se disculpa uzand de mijloace nelegale, Elena Musuroiu, reprezentanta a intereselor sale, a conceput expertiza asa incat sa acrediteze ideea ca infractiunile retinute in sarcina clientului sau nu exista si creand premisele exonerarii acestuia de raspunderea penala", se arata in referatul DNA cu propunerea de arestare preventiva a celor doua experte.
In document, se arata ca dupa ce a lecturat expertiza transmisa prin e-mail, Liviu Macovei a discutat cu Elena Musuroiu despre continutul materialului, din conversatie rezultand ca s-a stabilit ca prejudiciul cauzat de catre inculpatii trimisi in judecata nu exista.
Stenograme:
Elena Musuroiu: Ati reusit sa aruncati vreun ochi?
Liviu Macovei: Da, doamna, l-am citit.
Elena Musuroiu: Si?
(...)
Liviu Macovei: Da. A... vad ca, nu stiu, inca nu sunteti cu problemele finalizate la... legat de prejudiciu, persoane responsabile si cu celelalte.
Elena Musuroiu: Aia, oricum, persoanele responsabile nu, dar aici, la obiectivul... ziceti la patru parca e ala, nu?
Liviu Macovei: La cinci.
Elena Musuroiu: Cinci... stati putin...
Liviu Macovei: La patru si la cinci.
Elena Musuroiu: La patru...
Liviu Macovei: La patru 'Sa se stabileasca in raport de documentele financiar-contabile daca s-a produs un prejudiciu'.
Elena Musuroiu: Da... stati un pic, sa ajung si eu la el, ca sunt in... aa... 'Sa se stabileasca in raport cu... daca s-a produs...' asa...
Liviu Macovei: Patru este.
Elena Musuroiu: Pai, da. Da, da, da, da, da, da.
Liviu Macovei: Deci, asta nu-i, nu e abordat. Si la cinci 'In ipoteza stabilirii unui prejudiciu, sa se stabileasca daca persoanele responsabile din cadrul... au intreprins demersurile financiare pentru recuperarea...'
Elena Musuroiu: Pai, nu. Ati vazut... ati vazut ca la cinci, s-a...
Liviu Macovei: La cinci.
Elena Musuroiu: Am trecut facturile de stornare care au fost evidentiate.
Liviu Macovei: Dar alea nu sunt legate... Dar, dupa parerea mea, acelea nu sunt legate de prejudiciu, ci sunt regla... legate de niste situatii comparative facute de beneficiar cu constructorii...
(...)
Elena Musuroiu: Avand in vedere maniera in care au fost formulate obiec... raspunsurile la primele trei, da?
Liviu Macovei: Da.
Elena Musuroiu: In care rezulta ca platile au fost facute in baza documentelor justificative, da, a... contracte, situatii, facturi, procese-verbale de receptie, da, cum sunt ele insirate...
Liviu Macovei: Da.
Elena Musuroiu: ...nu, nu este vorba de un... un prejudiciu.
Liviu Macovei: Bun, da' nu rezulta de nicaieri. Trebuia spus, cu subiect si predicat, dupa parerea mea.
(...)
Elena Musuroiu: Asa... Rezulta ca in raport de documentele... asa... nu se constata existenta vreunui prejudiciu ca urmare a ... bla, bla, bla, bla, bla, bla. Deci, aici asta o sa fie raspunsul.
Liviu Macovei: Bun. Si atunci...
Elena Musuroiu: Ca nu am prejudiciu.
Liviu Macovei: Perfect.
Elena Musuroiu: Numai ca imi trebuie o for... o formularistica mai... un picut mai... asa, mai cu vorbe mai elevate, sa mi le gasesc un pic!
(...)
Liviu Macovei: ...dar inainte de a prezenta, spuneti ca 'Asa cum s-a spus, nu exista niciun prejudiciu, dar, totusi, urmare punctajelor si situatiilor comparative, s-au facut anumite corectii si s-au introdus facturi in rosu'. Dar asta nu... nu inseamna ca sunt... vorbim de un prejudiciu si...
Elena Musuroiu: Prejudiciu, da.
Liviu Macovei: ...recuperarea lui, da?
Elena Musuroiu: Da.
(...)
Liviu Macovei: Asa. 'Ca sumele provenite din finantarea prin contractul de imprumut subsidiar au fost rulate' si zic eu ca n-ar fi rau sa spuneti, dupa rulate, 'Au fost rulate in mod legal', pentru ca intrebarea asa suna, daca au fost rulate in mod legal.
Elena Musuroiu: Da.
(...)
Liviu Macovei: Asa... A mers numai, cred, prin HG-ul si nu stiu ce si eu, la un moment dat, am fost intr-o deruta pe tema asta.
Elena Musuroiu: Iham, iham.
Liviu Macovei: Dar in toata aceasta operatiune, temeiul legal il reprezinta acel contract.
Elena Musuroiu: Contract!
Liviu Macovei: El, ca e bun, ca nu e bun, nu am eu treaba, eu sunt parte in contract, sunt in subordinea... deci, sunt unitate de implementare...
Elena Musuroiu: Implementare, da, da, da, da!
Liviu Macovei: Asa, eu trebuia sa ma subordonez.
Elena Musuroiu: Da, da, asa este.
Liviu Macovei: Si, ca atare, daca ala a scris acolo ca trebuie asa, asa am facut. Nu?'
De asemenea, in referatul DNA se precizeaza ca Marian Oprisan a aflat ca expertul Macovei si-ar fi exprimat cu ocazia intalnirii de la Cluj o opinie contrara parerii expertei Musuroiu in legatura cu obiectivul nr. 1 al expertizei si acest lucru il deranja.
Procurorii anticoruptie sustin ca Oprisan se informa indeaproape de modul in care decurge realizarea expertizei, fiind direct interesat in diminuarea sau excluderea prejudiciului retinut in sarcina sa, manifestandu-se deranjat de exprimarea in documentul oficial a vreunei pozitii apte sa-i pericliteze obtinerea unei solutii favorabile.
Conform documentului, in cursul noptii de 7 spre 8 ianuarie 2015, Elena Musuroiu a finalizat raportul de expertiza, iar, in aceeasi zi, soferul acesteia s-a intalnit cu Ileana Cernea (Pintea), careia i-a predat un set de documente reprezentand mai multe exemplare ale raportului de expertiza.
"Dupa ce suspecta Cernea a semnat, s-a deplasat la sediul CECCAR de unde a obtinut avizele necesare si apoi a incercat sa predea expertiza la Judecatoria Cluj-Napoca, dar nu a reusit sa faca acest lucru deoarece registratura isi incheiase programul cu publicul. In dimineata zilei de 9 ianuarie, Cernea a inregistrat la Judecatoria Cluj-Napoca si totodata a predat raportul de expertiza contabila. Conform concluziilor raportului de expertiza contabila intocmit de catre Elena Musuroiu si semnat de catre Ileana Cernea (Pintea) si Liviu Macovei, prin faptele inculpatilor cercetati in dosarul nr. 271/231/2010 nu s-a creat niciun fel de prejudiciu", au mai retinut procurorii.
DNA mentioneaza ca Ileana Cernea (Pintea) a aratat ca a semnat raportul de expertiza contabila intocmit de catre Elena Musuroiu, fara a cunoaste argumentatia pe care s-au fundamentat concluziile acestuia.
"Prin faptele lor, Musuroiu si Cernea au acordat inculpatilor cercetati in dosarul aflat pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca ajutorul necesar pentru a impiedica tragerea lor la raspundere penala, stabilind in mod arbitrar, fara minime aparente de impartialitate si obiectivitate, o situatie generatoare de consecinte juridice care altereaza posibilitatea stabilirii adevarului intr-o cauza dedusa judecatii", au constatat anchetatorii.

Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 15 ani 9 luni
- 15 ani 5 luni
- 15 ani
- 11 ani 4 luni
- 11 ani 2 luni
- 4329 zile
- 4132 zile
- 3798 zile
- 3712 zile
- 3712 zile
- 7650 zile
- 4323 zile
- 5889 zile
- 6464 zile
- 3876 zile
- 3728 zile
- 6315 zile
- 5668 zile
- 6273 zile
- 3770 zile
- 4335 zile
- 6008 zile
- 6842 zile
- 5412 zile
- 5339 zile
- 6394 zile
- 6367 zile
- 3424 zile
- 4575 zile
- 6368 zile
- 3827 zile
- 3643 zile
- 4637 zile
- 5441 zile
- 5455 zile
- 6275 zile
- 5436 zile
- 3720 zile
- 3687 zile
- 4560 zile
- 6078 zile
- 4600 zile
- 5861 zile
- 4153 zile
- 6207 zile
- 4714 zile
- 3650 zile
- 3873 zile
- 4985 zile
- 3663 zile
- 3909 zile
- 6725 zile
- 5633 zile
- 4922 zile
Curatati d-lor procurori si judecatori. Si toti ziaristii si televiziunile sa-i arate cine sunt.
Auzi cica, experti acreditati! As da lege ca 3 generatii de-acum incolo sa nu mai poata profesa astfel de expertize. Cum sa te aperi ca om onest de astfel de lichele? Iti masluiesc pana si aerul din casa ta...
Se vor desemna probabil un alt grup de experti si se va mai amana procesul cu inca 6 luni.... Greu, foarte greu de infundat Oprisan asta. E mai tare ca Nastase!!!
El e baiat de baieti !!!,nascut un coate goale ,dorinta de capatuire i-a fost crez ,asa ca nu s-a dat in laturi sa se capatuiasca orcum .
Cautati si va lamuriti,asta-i treaba voastra !!!.