HotNews.ro publica opt noi dosare de coruptie pe care le va monitoriza de acum incolo in sectiunea dedicata.
In sectiunea "Dosare anticoruptie", pe langa cele opt noi dosare, HotNews.ro monitorizeaza inca alte 33 de mari dosare in care nume importante - de la actuali ministri, parlamentari, alesi locali sau oameni de afaceri - sunt judecate pentru fapte de coruptie.
Astfel, impreuna cu noile dosare adaugate acum, numarul total al dosarelor monitorizate de HotNews.ro ajunge la 41, dintre care 11 sunt inca in faza urmarii penale sau blocate la parchet sau in Parlament.
- Dosare in care s-a dispus inceperea urmaririi penale:
Mega-dosarul Retrocedarile ilegale - Viorel Hrebenciuc si Ioan Adam - 5 de zile de la inceperea urmaririi penale
Viorel Hrebenciuc, Ilie Sirbu, Ioan Adam (parlamentari PSD) si Adam Craciunescu (director general Romsilva) sunt acuzati de procurorii DNA de fapte de coruptie in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri si terenuri agricole, in care prejudiciul depaseste 303 milioane euro.
Potrivit procurorilor, in 2012 deputatul Adam Ioan le-a cerut judecatorilor Ordog Lorand Andras si Uta Gabriel sa admita o cale extraordinara de atac, prin care au dispus restituirea in favoarea lui Paltin Gheorghe Sturdza (nasul de cununie al lui Adam Ioan) a 43.227 de hectare de teren forestier si 50 de hectare de teren agricol pe raza judetului Bacau, creand un prejudiciu Romsilva de 303.888.615 euro.
Deputatul Viorel Hrebenciuc este acuzat ca, in schimbul a 12.000 de hectare din suprafata retrocedata, trebuia sa isi foloseasca influenta politica la nivelul institutiilor si autoritatilor publice din judetul Bacau si a celor de la nivel central. In 2013, Hrebenciuc l-a sunat in mod repetat pe Adam Craciunescu, directorul general al Romsilva, s-a si dus la biroul acestuia, "reprosandu-i opozitia la punerea in posesia a lui Sturdza Paltin", afirma procurorii.
Dosarul Microsoft - Investigatie mamut cu 9 fosti ministri anchetati - 24 de zile de la inceperea cercetarii penale
Noua ministri din guvernele Nastase si Boc sunt acuzati de coruptie, in dosarul cumpararii de licente Microsoft pentru scoli si al derularii Programului SEI - privind dotarea scolilor cu laboratoare informatizate.
DNA a cerut in septembrie 2014 Parlamentului, Presedintiei si Parlamentului European sa le ridice imunitatea celor 9 fosti ministri, pentru ca procurorii sa poata incepe urmarirea penala impotriva lor.
Cei 9 fosti ministri: Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Serban Mihailescu, Dan Nica, Adriana Ticau, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu si Mihai Tanasescu.
Procurorii spun ca cei 9 ministri din Guvernul Nastase si din Guvernele Boc 1, 2 si 3 au savarsit fapte de coruptie pentru a incheia sau pentru a extinde contracte cu preturi peste pretul pietei, care au dus la pagubirea bugetului de stat. Contractele au fost incheiate pentru inchirierea de licente Microsoft pentru calculatoarele din scolile din Romania si pentru derularea Programului "Sistem Educational Informatizat" (SEI) cu o valoare estimata la circa 200 milioane de euro si care privea dotarea unitatilor de invatamant cu laboratoare informatizate, conform DNA.
Dosarul "Mita la CJ Brasov" - Aristotel Cancescu si Ion Dinita - 13 de zile de la inceperea urmaririi penale
Presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, este cercetat sub control judiciar, fiind acuzat de fapte de coruptie privind atribuirea preferentiala de contracte pe bani publici.
Potrivit procurorilor, Cancescu ar fi favorizat firme detinute de Gabriel Bagiu si de Ion Dinita - deputat PC cercetat in dosar si pe numele caruia DNA a cerut ridicarea imunitatii pentru arestarea preventiva -, in atribuirea unor contracte de catre CJ Brasov. In urma platilor facute nelegal de Consiliul Judetean Brasov catre firma SC Gotic SA, a lui Dinita, institutia publica ar fi fost prejudiciata cu peste 7,6 milioane de euro, sustine DNA.
Dosarul "Strong Montaj" - Gheorghe Stefan "Pinalti", primarul PMP din Piatra Neamt - 142 de zile de la inceperea urmaririi penale
Gheorghe Stefan "Pinalti" este urmarit penal, sub control judiciar, de catre procurorii DNA pentru ca ar si-ar fi folosit influenta ca si-ar fi folosit influenta pentru a directiona bani publici catre anumite comune care aveau contracte cu firma SC Strong Montaj SA, o companie despre care procurorii sustin ca era controlata prin interpusi chiar de catre "Pinalti".
In dosar apare si numele Elenei Udrea, ministrul dezvoltarii la data faptelor.
Udrea a fost citata la DNA pe 1 octombrie, acolo unde a dat declaratii in caz si a spus ca toate solicitarile venite de la primari sau presedinti de consilii judetene au urmat procedura legala.
"Toate solicitarile, ca erau de la Gheorghe Stefan sau ca erau de la oricare alt primar din tara sau presedinte de consiliu judetean, urmau procedura legala si cutuma", a afirmat Udrea, citata de Agerpres.
Ulterior, intr-un interviu la HotNews.ro, Elena Udrea a recunsocut ca procurorii anticoruptie au inregistrari ale convorbirilor sale cu Gheorghe Stefan Pinalti pe subiectul finantarilor lucrarilor publice din dosar.
Dosarul IPS la DNA: Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului si decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa de la Universitatea Ovidius Constanta - 39 de zile de la inceperea urmaririi penale
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este urmarit penal de procurorii anticoruptie pentru luare de mita si instigare la fals intelectual. Teodosie Petrescu ar fi primit 850 de euro si promisiunea ca va fi imprumutat cu 5.000 de euro, de la o persoana care ar fi cerut in schimb sa fie inscrisa ca student la Facultatea de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii Ovidius Constanta - unde IPS Teodosie este decan - si in schimbul hirotonisirii sale ca preot.
Procurorii anticoruptie sustin ca, in martie 2009, Teodosie Petrescu, in calitate de decan al Facultatii de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii Ovidius Constanta si arhiepiscop al Tomisului, a primit de la persoana denuntatoare in acest caz suma de 850 de euro, prin intermediul lui Bogdan Florin Chiriluta - inspector de protocol la aceeasi arhiepiscopie -, precum si promisiunea unui imprumut in cuantum de 5.000 de euro, pentru ca, in schimb, sa faciliteze inscrierea persoanei denuntatoare ca student in cadrul facultatii si hirotonisirea ca preot.
IPS Teodosie i-ar fi cerut apoi unei persoane apropiate sa intocmeasca o recomandare si o comunicare antedatate, cu data 10.09.2008, necesare pentru inscrierea persoanei denuntatoare la cursurile facultatii, in sesiunea septembrie 2008, iar persoana care a redactat actele a primit, in schimbul acestor servicii, suma de 400 de lei si o sticla de bautura alcoolica, informeaza DNA.
Dosare in care s-a dispus trimiterea dosarelor in instanta pentru a fi judecate:
Dosarul "Duicu" - Adrian Duicu, baronul PSD de Mehedinti - 84 de zile de la trimiterea in judecata
Adrian Duicu, baronul PSD si sef al CJ mehedinti, este judecat intr-un dosar in care e acuzat de catre DNA de trafic de influenta pentru ca ar fi intervenit pe langa membri inalti ai guvernului si administratiei centrale pentru a mentine si promova in functie seful politiei judetene. Potrivit DNA, Duicu ar fi comis trafic de influenta inclusiv in sediul Guvernului, in biroul premierului, isna Victor Ponta a negat ca ar avea o implicare in acest caz.
Procurorii sustin ca Adrian Duicu i-a promis apropiatului sau Stefan Ponea ca isi va folosi influenta asupra mai multor functionari publici (membri ai Guvernului, functionari publici din conducerea MAI, seful IGPR) ca sa il mentina temporar pe acesta in functia de sef al IPJ Mehedinti iar la o data ulterioara sa il numeasca intr-o functie de conducere la Inspectoratul General al Politiei Romane, si anume, director adjunct al Directiei de Ordine Publica, precum si sa o numeasca pe sotia lui Ponea intr-o functie de conducere la DNA.
Procurorii DNA l-au saltat pe Duicu pe 2 aprilie, anuntand ca baronul de Mehedinti este acuzat oficial ca ar fi pretins ca are influenta asupra unor membri ai Guvernului, MAI si a sefului IGPR. De pe 4 aprilie si pana pe 16 octombrie 2014, Duicu a fost in arest preventiv, masura fiind inlocuita ulterior cu arestul la domiciliu.
In dosar puteti citi:
- Ce s-a discutat in "biroul oval" de la Guvern. Duicu: Stia tot Toba! Tot stie / Esti dubios, atata mi-a spus. Dificil e mai bun termenu' decat dubios. Ponea: Aha. Sunt suspicios
- Procurorii descriu in detaliu o intalnire la masa Ponta - Duicu la restaurantul Joseph: "Sunt cu premieru' aici la masa..."
- Dialog intre al treilea om in stat si baron PSD. Zgonea: Da, sefu'? Da, sefu' de la Mehedinti? Duicu: Lasa gargara!
- Cum ordona baronul PSD Adrian Duicu unor jurnalisti sa dea telefoane in numele unor televiziuni centrale de stiri, pentru a intimida o echipa de control a Internelor
"3 in 1" - Dosarele lui Nicusor Constantinescu, baronul PSD de Constanta - 175 de zile de la trimiterea in judecata
Nicusor Constantinescu, baronul PSD de Constanta, in prezent suspendat din functia de presedinte al Consiliului Judetean, este anchetat in trei dosare de coruptie, toate trei conexate intre ele. Procurorii anticoruptie il acuza de mai multe infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice cu consecinte deosebit de grave. Prejudiciul? Peste 5 milioane de euro.
Dupa ce a fost saltat de DNA cu mare scandal in ianuarie 2014, Nicusor Constantinescu a plecat in Statele Unite pentru tratament medical si nu s-a mai intors, pe numele sau fiind emise mandate internationale de arest. In doua din cele trei dosare, baronul de Constanta a fost deja trimis in judecata.
Detalii despre cele trei dosare, despre cauzele trimise edja in judecata si despre fuga lui Nicusor Constantinescu in SUA, puteti citi pe pagina dosarului.
Dosarul "Pui grill pentru alegatori" - Florin Popescu, deputat PMP si fost sef al CJ Dambovita - 112 de zile de la trimiterea in judecata
Florin Popescu, fost presedinte PDL al CJ Dambovita, este trimis in judecata de procurorii DNA intr-un dosar de coruptie in care este acuzat ca r fi primit mita pui in valoare de 485.000 lei pentru a-i imparti alegatorilor din judetul sau la alegerile locale din 2012.
Popescu, deputat PMP cand DNA a inceput urmnarirea penala in cazul sau, a fost scapat de arest preventiv dupa ce Camera Deputatilor a facut scut in jurul sau. Popescu a demisionat din PMP, dar a ramas deputat in Parlament.
Chiar si asa, DNA a pus sechestru pe o parte din averea sa, mai exact pe doua imobile din Targoviste "pana la concurenta sumei de 485.500 lei".
Pe 27 iunie DNA l-a trimis in judecata pe Popescu la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
R.: Da, dar doar in P$D!
Dovediti,condamnati acesti nimeni se agata de parlament ca de barca de salvare.
Parlamentul a ajuns scut pentru:hoti,mafioti.
Cu asa alesi viitorul Romaniei nu exista.