Comisia juridica a Senatului, raport favorabil pentru demiterea de drept a senatorului liberal Akos Mora
In scrisoarea pe care ANI a transmis-o conducerii Senatului, se solicita aplicarea "cu celeritate" a prevederilor legale ca urmare a deciziei definitive si irevocabile nr. 6289/2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, coroborata cu Decizia nr. 418/2014 a CCR.
"Va solicitam sa dispuneti punerea in aplicare a Deciziei nr. 6289/2013 a ICCJ prin care s-a respins recursul declarat de Mora Akos Daniel impotriva sentintei civile a Curtii de Apel Targu Mures, constatandu-se irevocabil ca acesta a incalcat regimul juridic privind incompatibilitatea. Avand in vedere obligatiile Parlamentului stabilite de Curtea Constitutionala in decizia amintita, va rugam constatati demiterea de drept din calitatea de senator a domnului Mora Akos Daniel", se arata in documentul citat.
Presedintele Comisiei juridice a Senatului, Catalin Boboc (PNL), a afirmat, marti, ca dupa votul din Comisie, favorabil solicitarii ANI, asupra acestui subiect urmeaza sa se pronunte, prin vot, plenul Senatului, care "poate da o linie pe care sa se mearga de aici incolo".
"Azi, pe ordinea de zi a Comisiei juridice, s-a aflat solicitarea pentru incetarea mandatului pentru colegul nostru, senatorul Akos Mora. Comisia, dupa ce a analizat, a studiat, au fost si dezbateri si discutii, a decis prin vot sa dea un raport favorabil solicitarii si sa trimita acea solicitare la plen. (...) Plenul Senatului poate da o linie pe care sa se mearga de aici incolo, dar nu cred ca putem vorbi insa de "o cutie a Pandorei ". Plenul se pronunta. Incetarea mandatului unui senator se poate face doar de catre plenul Senatului, printr-un vot, deci nu doar constata ce am decis noi, ca noi nu suntem judecatori. Noi doar exprimam un punct de vedere dupa ce studiem si avem argumente juridice", a precizat Catalin Boboc, la finalul sedintei Comisiei.
Acesta a precizat ca raportul Comisiei juridice va fi intocmit cu celeritate astfel incat sa ajunga cat mai repede pe ordinea de zi a plenului Senatului.
"Noi facem raportul, il trimitem la Biroul Permanent si va intra pe ordinea de zi a plenului Senatului, cel mai probabil la urmatoarea sedinta a plenului. Raportul va fi gata cat de repede. Sper ca pana dupa masa, azi cand se termina programul sau maine dimineata cel mai tarziu, sa fie gata. Este totusi un raport destul de complex, contine multe date. Trebuie sa facem o informare foarte serioasa pentru colegii din plen care, poate, nu au avut ocazia sa studieze dosarul. Trebuie macar prin acest raport sa le permitem ocazia de a-si formula o opinie proprie pentru ca votul este personal in plenul Senatului. (...) In ce ne priveste, vom duce procedura pana la capat. Dar intra in plen sau nu maine, nu pot sa spun", a explicat senatorul liberal.
Totodata, acesta a facut precizarea ca votul din Comisia juridica a Senatului a fost unul "destul de strans" si secret.
"La solicitarea colegilor, am convenit, printr-un vot de asemenea si asta, sa nu discutam despre modul in care s-a votat pentru ca, pana la urma, conteaza cum anume pleaca raportul la plen. Din punctul meu de vedere, cred ca modul in care pleaca raportul este in regula si este in spiritul a ceea ce incercam sa promovam, si anume sa nu descurajam infaptuirea unei justitii corecte si drepte, ci, din contra, sa permitem si noi, prin votul pe care l-am dat azi, curatarea clasei politice de astfel de chestiuni care nu sunt de dorit si nu ne face placere sa le avem pe ordinea de zi", a completat presedintele Comisiei juridice a Senatului.
Nu in ultimul rand, Catalin Boboc a tinut sa sublinieze faptul ca solicitarea ANI "a parcurs un drum absolut firesc, regulamentar" odata ajunsa in Senatul Romaniei.

Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 15 ani
- 14 ani 8 luni
- 14 ani 3 luni
- 10 ani 7 luni
- 10 ani 5 luni
- 4057 zile
- 3860 zile
- 3526 zile
- 3440 zile
- 3440 zile
- 7378 zile
- 4051 zile
- 5617 zile
- 6192 zile
- 3604 zile
- 3456 zile
- 6043 zile
- 5396 zile
- 6001 zile
- 3498 zile
- 4063 zile
- 5736 zile
- 6570 zile
- 5140 zile
- 5067 zile
- 6122 zile
- 6095 zile
- 3152 zile
- 4303 zile
- 6096 zile
- 3555 zile
- 3371 zile
- 4365 zile
- 5169 zile
- 5183 zile
- 6003 zile
- 5164 zile
- 3448 zile
- 3415 zile
- 4288 zile
- 5806 zile
- 4328 zile
- 5589 zile
- 3881 zile
- 5935 zile
- 4442 zile
- 3378 zile
- 3601 zile
- 4713 zile
- 3391 zile
- 3637 zile
- 6453 zile
- 5361 zile
- 4650 zile
"demiterea de drept a liberalului Daniel Akos Mora "
Multumim, am corectat!