Primarul din Navodari, arestat pentru fapte de coruptie, suspendat din functie
Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Constanta, actul administrativ de suspendare din functie a primarului din Navodari a fost emis dupa arestarea preventiva a acestuia.
Ordinul privind constatarea suspendarii de drept a mandatului de primar ii va fi comunicat atat lui Nicolae Matei, cat si Consiliului Local Navodari, precum si secretarului orasului.
Ordinul semnat de prefectul judetului Constanta, Radu Volcinschi, poate fi atacat in instanta de contencios administrativ.
Conform legii, in cazul suspendarii din functie a primarului, atributiile acestuia sunt preluate de viceprimar sau, dupa caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majoritatii consilierilor locali in functie.
***
Primarul din Navodari, Nicolae Matei (PSD), a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), magistratii inlocuind astfel masura controlului judiciar impusa de Curtea de Apel Constanta, decizia fiind definitiva.
Tribunalul Constanta a decis, in 30 august, ca primarul din Navodari sa fie cercetat sub control judiciar pentru fapte de coruptie, dupa ce in luna aprilie el a fost condamnat de aceesi instanta la trei ani si jumatate de inchisoare pentru dare de mita.
Nicolae Matei a fost retinut, in 29 august, pentru 24 de ore de catre procurorii DNA pentru fapte de coruptie, iar in 30 august a fost prezentat Curtii de Apel Constanta cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. Instanta a decis atunci ca primarul din Navodari sa fie cercetat in libertate sub control judiciar. Hotararea nu a fost definitiva si a fost contestata de procurorii DNA la instanta suprema.
O decizie similara a fost luata de Curtea de Apel Constanta si in cazul lui Isidor Gurgu, anchetat de DNA in acelasi dosar. In cazul lui, ICCJ a mentinut controlul judiciar impus de insatnta constanteana.
Conform DNA, in calitate de primar al orasului Navodari si de presedinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Navodari, Nicolae Matei a decis reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate in intravilanul localitatii, pe malul Marii Negre, cu incalcarea legilor care reglementeaza desfasurarea acestei proceduri, dar si a dispozitiilor definitive si irevocabile ale instantei de judecata.
Astfel, Primaria Navodari a fost prejudiciata cu 96.968.771 de lei, reprezentand contravaloarea terenurilor respective, care au fost obtinute de catre persoane apropiate primarului.
De asemenea, Nicolae Matei este acuzat de procurorii DNA ca a vandut la un pret derizoriu trei terenuri in suprafata de 20,6419 de hectare, 15,9850 de hectare si 25,090 hectare. Astfel, a fost provocata Primariei o paguba de 1.853.970,4 lei, respectiv diferenta dintre suma de 2.129.480 lei (reprezentand valoarea reala a terenurilor) si suma de 275.509,6 lei (reprezentand pretul platit de cumparator pentru cele trei terenuri). Contractul de vanzare-cumparare pentru cele trei terenuri apartinand domeniului privat al orasului Navodari a fost incheiat in numele SC Dormarbib Group de catre Gurgu Isidor, care stia ca cele trei terenuri provin din savarsirea unei infractiuni de catre primarul Matei, mai spun procurorii DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA, intr-un demers separat primarul Nicolae Matei a incheiat un contract de schimb cu sulta (suma de compensare) autentificat la un birou notarial in data de 20 decembrie 2012. Prin acesta, primarul a transmis si, respectiv, urma sa transmita dreptul de proprietate asupra a patru terenuri in suprafata totala de 12.055 de metri patrati si a achitat o sulta de 2.592 de lei, iar in schimb a primit de la SC Dormarbib Group SRL suprafata de 7.315 metri patrati de teren in intravilanul orasului Navodari. Astfel, s-ar fi putut provoca Primariei o paguba de 4.919.932 lei, reprezentand diferenta dintre valoarea reala a terenurilor schimbate si care urmau sa fie schimbate (5.846.780 lei) de catre orasul Navodari, plus sulta de 2.592 lei si valoarea terenului schimbat de SC Dormarbib Group SRL (929.440 lei), precum si un folos necuvenit SC Dormarbib Group SRL.
De asemenea, procurorii DNA mai spun ca in perioada 1 septembrie 2010 - 21 mai 2014, in calitate de primar al orasului Navodari, Nicolae Matei a facut mai multe plati catre Asociatia Fotbal Club Sageata Navodari, in valoare totala de 12.653.000 de lei, cu incalcarea dispozitiilor legale.
Primarul din Navodari mai este acuzat ca in 19 octombrie 2010, in baza unei intelegeri preexistente, i-a dat unui magistrat de la Judecatoria Constanta, prin intermediul fiicei acesteia, un teren in suprafata de 500 de metri patrati aflat in orasul Navodari.
"Fapta ar fi fost disimulata prin incheierea unui contract de vanzare-cumparare intre SC Top Vision SRL (al carei asociat unic este Matei Nicolae) si fiica magistratului, prin care aceasta din urma a dobandit terenul respectiv la pretul de 8.560 de lei, desi valoarea de circulatie a acestuia era de 139.550 lei", mai spun procurorii DNA.
Prejudiciul total care ar fi fost cauzat in dauna Primariei Navodari este estimat, in acest moment, la suma de 111.475.741 de lei, careia i se adauga un potential prejudiciu de 5 milioane lei care s-ar fi putut produce ca urmare a schimbului de terenuri cu SC Dormarbib Group SRL, conform DNA.
Nicolae Matei, in varsta de 47 de ani, este primar al orasului Navodari din anul 2008. De asemenea, din anul 2005 Nicolae Matei detine si functia de presedinte al PSD Navodari, iar din 2010 este vicepresedinte al organizatiei judetene, el fiind membru PSD din anul 2000.
In 8 aprilie, primarul Nicolae Matei a fost condamnat de Tribunalul Constanta la trei ani si sase luni de inchisoare cu executare pentru dare de mita. Decizia a fost contestata la Curtea de Apel Constanta, urmatorul termen fiind stabilit pentru 18 septembrie.
Procurorii DNA il acuza pe primarul orasului Navodari ca, in perioada iunie - octombrie 2012, i-ar fi solicitat unui ofiter de politie judiciara cu functie de conducere, denuntator in cauza, sa-i ofere protectie in anchetele penale care-l vizau si sa intervina in aceste anchete, pe care Nicolae Matei le considera abuzive, nejustificate si motivate politic. In schimbul acestor interventii, in 25 octombrie 2012, edilul i-ar fi dat ofiterului de politie doua loturi de teren situate in Navodari, cu o valoare de piata de 46.160 de euro. Cele doua terenuri ar fi fost date prin intermediari, cu simularea unor vanzari consemnate in doua contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi platit 59.000 de lei, insa in realitate nu s-a achitat niciun ban. Unul dintre intermediari, Nicolae Valcu, este judecat pentru marturie mincinoasa si fals in declaratii, fiind acuzat ca a dat in fata notarului o declaratie in care a aratat ca a primit cei 59.000 de lei.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 4 luni
- 16 ani
- 15 ani 7 luni
- 11 ani 11 luni
- 11 ani 9 luni
- 4542 zile
- 4345 zile
- 4011 zile
- 3925 zile
- 3925 zile
- 7863 zile
- 4536 zile
- 6102 zile
- 6677 zile
- 4089 zile
- 3941 zile
- 6528 zile
- 5881 zile
- 6486 zile
- 3983 zile
- 4548 zile
- 6221 zile
- 7055 zile
- 5625 zile
- 5552 zile
- 6607 zile
- 6580 zile
- 3637 zile
- 4788 zile
- 6581 zile
- 4040 zile
- 3856 zile
- 4850 zile
- 5654 zile
- 5668 zile
- 6488 zile
- 5649 zile
- 3933 zile
- 3900 zile
- 4773 zile
- 6291 zile
- 4813 zile
- 6074 zile
- 4366 zile
- 6420 zile
- 4927 zile
- 3863 zile
- 4086 zile
- 5198 zile
- 3876 zile
- 4122 zile
- 6938 zile
- 5846 zile
- 5135 zile