Dan Voiculescu a contestat masura controlului judiciar. Dosarul se judeca pe 8 iulie la Tribunalul Bucuresti

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 4 iulie 2014, 14:23 Dosare Anticoruptie


Dan Voiculescu a contestat masura controlului judiciar, luata de procurorii DNA in noul dosar in care este cercetat pentru santaj, dosarul urmand sa se judece in 8 iulie, la Tribunalul Bucuresti. Dosarul a fost inregistrat vineri la Tribunalul Bucuresti, la o zi dupa ce procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au dispus ca Voiculescu sa fie cercetat sub control judiciar in noul dosar in care este acuzat de santaj, anunta Mediafax.

Dan Voiculescu a mers, vineri, la Inspectoratul de Politie al Judetului Ilfov, pentru a se stabili in ce zi se va prezenta saptamanal la IPJ, in cadrul controlului judiciar.

Dan Voiculescu a fost audiat joi la DNA intr-un nou dosar in care este cerceta pentru santaj, dupa ce ar fi amenintat, direct sau prin intermediari, trei oameni de afaceri, unul dintre ei incheind cu trusturile sale de presa contracte de publicitate de 900.000 de euro.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au dispus punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar, incepand din 3 iulie, fata de Dan Voiculescu, pentru "santaj prin constrangere in scopul dobandirii, in mod injust, a unui folos patrimonial (sapte acte materiale)".

Potrivit ordonantei de dispunere a controlului judiciar, Voiculescu "a amenintat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri si administratori a trei companii ca, in situatia in care nu vor incheia contracte de publicitate cu trustul de presa (Intact - n.r.) pe care, in fapt, il conduce, va declansa o agresiva campanie de discreditare".

Sub aceasta amenintare, sustin anchetatorii, unul dintre oamenii de afaceri, denuntator in cauza, i-a achitat lui Dan Voiculescu suma totala de 900.000 de euro, sub forma a cinci contracte de publicitate, incheiate cu trusturile de presa apartinand acestuia.

DNA mai sustine ca un al doilea om de afaceri, denuntator la randul sau, "desi s-a simtit direct si puternic amenintat, a refuzat categoric sa cedeze santajului, amenintarii si constrangerii, asa incat, trustul controlat de inculpat a declansat un atac mediatic sustinut la adresa firmei acestui om de afaceri".

Nicolae Palfi si Octavian Cretu, actionari la Romaqua, ar fi - potrivit unor surse judiciare - doi dintre oamenii de afaceri santajati de Dan Voiculescu, prin amenintari cu campanii de discreditare in presa daca nu incheie contracte de publicitate cu trustul media controlat de el.

La iesirea de la DNA, unde i-au fost aduse la cunostinta acuzatiile, Dan Voiculescu a mentionat numele lui Palfi, avand insa dubii cu privire la corectitudinea acestuia si adresandu-i-se, pentru lamuriri, avocatului sau.

Contactat de Mediafax, partenerul de afaceri al lui Palfi, Octavian Cretu, nu a dorit sa comenteze subiectul, dar a tinut sa sublinieze: "Sa lasam justitia sa lamureasca".

Potrivit unor surse judiciare citate de "Gandul", omul de afaceri Nelu Iordache ar fi de asemenea unul dintre denuntatorii din dosarul in care Dan Voiculescu a fost pus sub control judiciar.

Din probele administrate in acest dosar rezulta ca, in perioada 2007, 2008, 2011, 2012, Voiculescu, sub pretextul imbunatatirii si mentinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denuntatori incheierea unor contracte de publicitate care, in realitate, erau taxe de protectie impotriva denigrarii.

"Ca modalitate de abordare folosita de catre Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denuntatorilor (oameni de afaceri) faptul ca este necesar sa acorde o atentie deosebita sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presa Intact Media si a subliniat ca lipsa promovarii in media a activitatii companiilor lor risca sa aiba efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, ca orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat intr-un mod negativ exagerat, nu doar sub forma de stiri, ci sub forma de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 sau Antena 3", mai arata DNA.

Potrivit DNA, pe timpul cat se afla sub control judiciar, Dan Voiculescu trebuie sa respecte urmatoarele obligatii, avand totodata interdictii, intre care acea de nu parasi tara fara acordul anchetatorilor.

Astfel, Voiculescu trebuie sa se prezinte la organul de urmarire penala, sa informeze de indata organul judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei si sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de catre organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere intocmit de organul de Politie sau ori de cate ori este chemat. De asemenea, el nu are voie paraseasca teritoriul Romaniei fara incuviintarea prealabila a procurorului si nici sa se apropie de denuntatori, de martori si sa nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale.

Anchetatorii i-au atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu cea a arestului la domiciliu sau a arestarii preventive.

Dan Voiculescu este judecat in alte doua dosare, pentru privatizarea ICA, respectiv santajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























2018 vizualizari

  • +15 (15 voturi)    
    asa cum (Vineri, 4 iulie 2014, 14:38)

    mos ion roata [utilizator]

    a demisionat din functia de senator pentru a nu obstructiona justitia,acuma ar trebui sa ceara singur arest la domiciliu nu control judiciar
    • 0 (0 voturi)    
      Voiculescu procedeaza bine (Sâmbătă, 5 iulie 2014, 11:34)

      Aiko10 [utilizator] i-a raspuns lui mos ion roata

      Foarte bine procedeaza Voiculescu avand in vedere ca este nevinovat.
  • +12 (12 voturi)    
    pai (Vineri, 4 iulie 2014, 14:54)

    ggna [utilizator]

    pe 8 iulie? Desigur ca o sa i-o aprobe, din moment ce o sa fie deja cazat cu bocceluta.
    • -2 (2 voturi)    
      . (Vineri, 4 iulie 2014, 16:53)

      sandra.renetova [utilizator] i-a raspuns lui ggna

      Da ma, viseaza tu. Unde crezi ca esti aici, in evul mediu? Judecatoarea aia nefu*uta are niste reguli si legi de respectat, nu e la ea pe tarla. Nu are cum sa dea o decizie finala pana pe data de 8 indiferent de cat de "nerabdatoare" a fost platita sa fie.
  • -1 (1 vot)    
    . (Vineri, 4 iulie 2014, 18:08)

    MayaNeo [utilizator]

    Oricine ar fi contestat o astfel de masura. Intrebare: astia de la DNA nu dau si ei cu subsemnatul undeva pentru faptele pe care le comit?


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by