Fostul prefect de Galati Emanoil Bocaneanu, arestat dupa ce ar fi incercat sa angajeze un asasin, a fost eliberat
Judecatorii Curtii de Apel Galati au admis contestatia formulata de Emanoil Bocaneanu impotriva deciziei Tribunalului, care emisese mandatul de arestare preventiva pe numele fostului prefect, el invocand vicii de procedura, transmite Mediafax.
Astfel, instanta a constatat ca, in 5 iunie, a incetat de drept masura arestarii preventive luata de Tribunalul Galati in cazul lui Bocaneanu si a dispus punerea de indata in libertate a acestuia.
Decizia Curtii de Apel Galati este definitiva, astfel ca acesta a fost eliberat din Penitenciarul Galati, unde era incarcerat.
Emanoil Bocaneanu a fost arestat preventiv, pentru a doua oara, in 7 mai, dupa ce a incalcat conditiile eliberarii conditionate. El fusese eliberat din arest in 10 februarie, instanta instituind atunci in cazul sau masura controlului judiciar. Conform acestei masuri, fostul prefect avea mai multe obligatii si interdictii, inclusiv interdictia de a parasi judetul Galati.
Surse apropiate anchetei declarau, in luna mai, ca Emanoil Bocaneanu a plecat din Galati desi avea interdictie si a mers la Braila unde s-a intalnit cu un barbat pentru a incerca sa negocieze angajarea unui asasin pentru uciderea unuia dintre denuntatorii din dosarul in care fostul prefect a fost trimis in judecata pentru fapte de coruptie.
Barbatul in cauza a reclamat insa intentia lui Bocaneanu la Parchetul Tribunalului Braila, motiv pentru care un anchetator sub acoperire urma sa fie asasinul platit. Ulterior, Bocaneanu s-a predat la Politia Judeteana Galati, fiind incarcerat in penitenciar.
In 31 ianuarie 2014, Emanoil Catalin Bocaneanu, fost prefect al judetului Galati si fost director executiv al Directiei Judetene de Evidenta Persoanei Galati, a fost trimis in judecata, pentru noua infractiuni, printre care trafic de influenta, santaj, delapidare si abuz in serviciu.
In acelasi dosar vor fi judecati Bogdan Valentin Topala, consilier prefectural la data faptelor, pentru complicitate la folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, Vasile Balaban, fost inspector sef la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Galati, pentru cumparare de influenta, Carmen Cotan, jurist, pentru folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, si Laurentiu Budur, administrator al unei societati comerciale, pentru cumparare de influenta.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, la 1 august 2013, Emanoil Catalin Bocaneanu l-a amenintat si a facut presiuni asupra directorului executiv de la acea vreme al Directiei Judetene pentru Evidenta Persoanei Galati (martor denuntator), pentru a-l determina sa accepte angajarea in institutie a lui Carmen Cotan, o prietena a sotiei lui Bocaneanu.
"Pentru a asigura castigarea concursului de angajare de catre Cotan Carmen, inculpatul Bocaneanu Emanoil Catalin l-a determinat presedintele comisiei de concurs sa-i remita acesteia subiectele, prin intermediul inculpatului Topala Bogdan-Valentin, inainte de sustinerea concursului", au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.
Bocaneanu mai este acuzat ca, in perioada decembrie 2012-2013, cu ocazia derularii concursului pentru ocuparea functiei de inspector sef al Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Galati, fiind membru al comisiei, "s-a implicat activ in sprijinirea inculpatului Balaban Vasile, pentru ca acesta sa fie declarat castigator la concursul desfasurat in luna august 2013". Totodata, Bocaneanu ar fi determinat un alt candidat din cadrul Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Ialomita "sa nu-si valorifice corect cunostintele in vederea ocuparii functiei pentru care candida".
"Anterior, inculpatul Bocaneanu Emanoil Catalin, fiind deja prefect al judetului Galati, primise in repetate randuri, de la inculpatul Balaban Vasile, pe care l-a sprijinit, produse alimentare si bauturi, in valoare de aproximativ 1.569 lei", mai aratau procurorii.
Anchetatorii au mai stabilit ca, in aceeasi perioada, Emanoil Catalin Bocaneanu a facut demersuri astfel incat sa se asigure ca firma lui Laurentiu Budur, care avea un contract cu Directia Judeteana pentru Evidenta Persoanei Galati, va primi contravaloarea contractului, in conditiile in care nu Prefectura Judetului Galati gestiona fondurile acestei unitati, ci Consiliul Judetean Galati.
"In schimbul demersurilor facute, Bocaneanu Emanoil Catalin a pretins firmei respective montarea unor produse (cada pentru dus, baterie dus), bunuri despre care a solicitat sa nu apara pe devizul de lucrari, si a pretins si o suma de bani din contravaloarea contractului, bani pe care urma sa-i primeasca dupa virarea contravalorii contractului in contul firmei executante", mai aratau procurorii.
O alta fapta de care este acuzat Bocaneanu, care ar fi fost comisa in perioada 2012 - 2013, este aceea ca, in calitate de prefect, ar fi determinat angajati din Directia Judeteana pentru Evidenta Persoanei Galati sa-i prelungeasca suspendarea din activitate unei angajate a unitatii, primind in schimb sume de bani, in mod repetat, prin intermediul fiicei acesteia.
Fostul prefect al judetului Galati mai este acuzat ca, in cursul anului 2013, la solicitarea lui Bogdan Topala, ar fi intervenit, in doua situatii, la ofiteri ai Politiei Rutiere Galati, astfel incat subordonatul sau sa fie sanctionat doar cu avertisment pentru depasirea limitei de viteza, pentru neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni, respectiv sa i se inlature sanctiunea de suspendare a permisului de conducere.
Fostul prefect este acuzat si ca, in perioada octombrie - noiembrie 2013, "dand curs unui interes propriu si folosindu-se de functie", i-a solicitat directorului Muzeului de Istorie din municipiul Galati sa-i puna la dispozitie mai multe materiale promotionale despre orasul Galati. Bocaneanu a intocmit in acest sens chiar o adresa din partea Prefecturii judetului Galati, pentru ca directorul muzeului sa poata justifica lipsa materialelor solicitate, "necesare, in realitate, pentru interesul familiei sale".
In aceeasi perioada, precizau procurorii, Bocaneanu ar fi impus martorei denuntatoare sa achizitioneze din banii Directiei Judetene pentru Evidenta Persoanei Galati un set de manuale de drept necesare pregatirii sotiei sale pentru sustinerea examenul de admitere in magistratura.
Anchetatorii au mai stabilit ca, in perioada 29 octombrie 2009 - 11 mai 2012, cand a indeplinit functia de director executiv la Directia Judeteana de Evidenta Persoanei Galati, Bocaneanu ar fi determinat o persoana sa-i monteze pe calculatoarele personale de la domiciliu doua licente de programe antivirus, in valoare de 200 de lei, care fusesera achizitionate de catre institutia pe care o conducerea.
De asemenea, Bocaneanu mai este acuzat si ca, in perioada 11 mai 2012 - 14 noiembrie 2013, dupa ce a fost numit prefect al judetului Galati, a folosit "excesiv si abuziv" patru cartele SIM, impreuna cu trei aparate telefonice si un modem de internet apartinand Directiei Judetene de Evidenta a Persoanei Galati, desi plecase de la aceasta institutie. Mai mult, a pus si la dispozitia altor persoane, intre care si Bogdan Topala, astfel de servicii, sustin anchetatorii.
In rechizitoriu s-a mai retinut ca Bocaneanu, in calitate de prefect, cu ocazia completarii declaratiei de avere pe anul 2013, nu a evidentiat vanzarea a doua apartamente, unul detinut impreuna cu sotia sa si celalalt detinut in cote parti de sotia sa, impreuna cu mama acesteia, dupa dezbaterea succesiunii. Mai mult, acesta a imprumutat o persoana cu 50.000 de euro, "fara a reiesi concret provenienta acestei sume", potrivit DNA.
In acest dosar, procurorii au dispus scoaterea de sub urmarire penala a lui Tudorel Chirnoaga si aplicarea unei amenzi administrative de 1.000 de lei.
Emanoil Bocaneanu a fost arestat preventiv din 15 noiembrie 2013. In decembrie, Catalin Emanoil Bocaneanu a fost eliberat din arest preventiv, fiind dispusa masura controlului judiciar. Astfel, fostul prefect avea mai multe obligatii si interdictii, inclusiv interdictia de a parasi judetul Galati, dar si aceea de a se apropia de ceilalti inculpati, martori sau invinuiti in dosar.
Dosarul va fi judecat de magistratii Tribunalului Galati.
Procurorii Serviciului Teritorial Galati al DNA au facut, in 14 noiembrie 2013, perchezitii la sediul Directiei Judetene de Evidenta Populatiei din subordinea Consiliului Judetean Galati si la sediul Prefecturii Galati.
Emanoil Bocaneanu a fost numit prefect al judetului Galati in luna mai 2012 si demis in 20 noiembrie 2013, in locul acestuia fiind numit Dorin Otrocol.
Prefectul judetului Galati, Emanoil Catalin Bocaneanu, arestat preventiv pentru 29 de zile
UPDATE Prefectul judetului Galati a fost retinut de procurorii DNA pentru trafic de influenta, santaj si abuz in serviciu/ Bocaneanu a cerut montarea unor produse precum cada si baterie de dus/ MAI a aprobat eliberarea din functie
- +8 (8 voturi)foarte ciudata (Vineri, 27 iunie 2014, 22:15) informel [utilizator]eliberarea acestui domn dupa o astfel de fapta si antecedenteraspunde trimite
- +5 (5 voturi)Comentariu sters de utilizator (Vineri, 27 iunie 2014, 22:41) [anonim] i-a raspuns lui informelraspunde trimite
-
- +2 (2 voturi)Motivarea !! (Sâmbătă, 28 iunie 2014, 14:28) yol [utilizator]Astept un article cu motivarea deciziei. Cred ca o sa fie foarte interesant de cititraspunde trimite
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 2 luni
- 15 ani 10 luni
- 15 ani 5 luni
- 11 ani 9 luni
- 11 ani 7 luni
- 4486 zile
- 4289 zile
- 3955 zile
- 3869 zile
- 3869 zile
- 7807 zile
- 4480 zile
- 6046 zile
- 6621 zile
- 4033 zile
- 3885 zile
- 6472 zile
- 5825 zile
- 6430 zile
- 3927 zile
- 4492 zile
- 6165 zile
- 6999 zile
- 5569 zile
- 5496 zile
- 6551 zile
- 6524 zile
- 3581 zile
- 4732 zile
- 6525 zile
- 3984 zile
- 3800 zile
- 4794 zile
- 5598 zile
- 5612 zile
- 6432 zile
- 5593 zile
- 3877 zile
- 3844 zile
- 4717 zile
- 6235 zile
- 4757 zile
- 6018 zile
- 4310 zile
- 6364 zile
- 4871 zile
- 3807 zile
- 4030 zile
- 5142 zile
- 3820 zile
- 4066 zile
- 6882 zile
- 5790 zile
- 5079 zile