Gruia Stoica, retinut pentru 24 de ore de procurorii DNA. Omul de afaceri este urmarit penal pentru cumparare de influenta intr-un dosar legat de Complexul Energetic Oltenia

de Alina Neagu, Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Miercuri, 29 ianuarie 2014, 18:32 Dosare Anticoruptie


Omul de afaceri Gruia Stoica, patronul GFR, a fost adus, miercuri, cu mandat de aducere la sediul DNA pentru a fi audiat intr-un dosar ce are legatura cu Complexul Energetic Oltenia. Potrivit unor surse judiciare citate de ZIUAnews, procurorii DNA au descins, miercuri, la Complexul Energetic Oltenia, pentru a verifica desfasurarea licitatiei pentru desemnarea operatorului de transport feroviar marfa ce ar urma sa preia transportul carbunelui de la Complexul Energetic Oltenia. Sursele citate sustin ca ar fi existat presiuni atat in Ministerul Transporturilor, cat si in afara lui, pentru ca respectivul contract sa fie oferit companiei lui Gruia Stoica, Grup Feroviar Roman (GFR) in defavoarea CFR Marfa. Valoarea contractului se ridica la cateva zeci de milioane de euro.

UPDATE ora 21:12: Gruia Stoica a fost retinut pentru 24 de ore si va fi prezentat joi Curtii de Apel Bucuresti cu propunerea de arestare preventiva pentru 29 de zile. De asemenea, avocatul Doru Bostina, caruia omul de afaceri i-ar fi dat 3 milioane de euro pentru a afla pretul cerut de CFR Marfa la o licitatie organizata de Complexul Energetic Oltenia, a primit interdictie de a parasi tara.

UPDATE: DNA anunta ca Gruia Stoica este urmarit penal pentru cumparare de influenta in acest dosar.

Potrivit ziarului Gandul, Gruia Stoica a fost adus la DNA cu catuse la maini si nu a facut nicio declaratie inaintea intrarii in sediul Directiei Nationale Anticoruptie.


  • Cine este Gruia Stoica, cel care controleaza Grup Feroviar Roman

Gruia Stoica, omul care controleaza Grup Feroviar Roman si a incercat, anul trecut, fara succes, preluarea CFR Marfa, este un om de afaceri controversat, supranumit "regele vagoanelor", el fiind plasat in anul 2011 de revista Forbes in Top 10 "Cei mai bogati romani".

Intr-un interviu acordat ziarului Libertatea, Gruia Stoica spunea ca a intrat in afaceri in 1990, iar pana la 25 de ani avea deja stransi patru milioane de dolari. Potrivit informatiilor aparute in presa de-a lungul timpului, primii bani i-a castigat din afaceri cu fier vechi. Apoi s-a orientat catre transportul feroviar de marfa. Asa a luat fiinta, in 2000, Grup Feroviar Roman, companie care a ajuns sa fie cel mai important operator privat de marfuri din tara. In timp ce compania privata GFR crestea, compania de stat CFR Marfa pierdea. De altfel, Gruia Stoica s-a folosit foarte mult de operatorul de stat de la care a preluat atat active, cat si personal. Multe din vagoanele preluate de la CFR Marfa ar fi ajuns la fier vechi.

Omul de afaceri provine din comuna Toflea din judetul Galati, cu populatie majoritara roma, renumita pentru nenumaratele palate cu turnulete. Potrivit ziarului Adevarul, pana la Revolutie, bunicul si tatal sau au lucrat alaturi de alti 20 de mesteri pentru caile ferate romane. "Se importa mult. Inclusiv burghie mari, cu care se gaureau traversele de lemn de la sinele de cale ferata", a povestit antreprenorul in primul interviu acordat presei. Imediat dupa  Revolutie, a infiintat firma Turnomet SA specializata in vanzarea de produse metalurgice. Cinci ani mai tarziu, a inceput sa livreze conducte petroliere  Societatii Nationale a Petrolului SNP Petrom. SNP Petrom ii dadea in compensare produse petroliere. Astfel, a aparut necesitatea infiintarii unei companii de  transport feroviar marfa, lucru pe care l-a si facut in 2000. Afacerile sale au inflorit, mai ales, in perioada fostul ministru al Transporturilor Miron  Mitrea. Treptat si-a creat un imperiu prin grupul Grampet din care face parte si GFR.

Potrivit informatiilor din presa, Grup Feroviar Roman s-a folosit de activele CFR Marfa, companie care ar fi avut mult de suferit in urma unei asocieri cu  societatea lui Stoica. Un reportaj difuzat in emisiunea "Romania te iubesc", de la Pro TV, se vorbeste de asocierea CFR Marfa-GFR pentru infiintarea Rolling  Stock Company, o afacere controversata demarata in mandatul lui Ludovic Orban la Ministerul Transporturilor. Practic, CFR Marfa s-a asociat cu GFR pentru a  crea o noua companie, iar 6400 de vagoane si aproape 100 de locomotive au fost declarate in plus pentru CFR Marfa au fost puse la dispozitia Rolling Stock.  Participarea CFR Marfa a fost evaluata la 42 de milioane de euro, adica pretul de fier vechi al respectivelor trenuri, in timp ce GFR trebuia sa vina cu  banii pt reparatii. Mare parte din acesti bani s-au intors la acelasi holding Grampet Grup din care face parte si GFR, adica reparatiile s-au facut tot la  aceeasi companie, se arata in reportajul realizat de Pro TV. Desi, initial CFR marfa era majoritar, Grup Feroviar Roman i-a luat locul ajungand sa detina  participatia majoritara. Practic, GFR si-a completat flota cu trenuri luate de la principalul sau competitor. Mai multe vagoane au ajuns la fier vechi. De  aici si teama ca in cazul in care CFR Marfa ar ajunge pe mana lui Gruia Stoica, toate vogoanele companiei de stat ar fi taiate si vandute ca fier vechi. Acum  GFR detine 30-35% din piata fata de CFR Marfa, 40-45%. Altfel spus, daca ar prelua CFR Marfa, Gruia Stoica ar ajunge sa controleze pana la 80% din piata. In  aceasta privinta va fi nevoie si de avizul Consiliului Concurentei. In timpul mandatului lui Radu Berceanu, CFR Marfa a continuat sa piarda contracte in favoarea transportatorilor privati. De exemplu contractul de transport de la Conpet, societate la care Ministerul Economiei este actionar  majoritar.

Actualul director general al GFR este Sorin Chinde care a fost sirector comercial la CFR Marfa. In 2005 a trecut la GFR. Un alt angajat al CFR Marfa care a  plecat la grupul Grampet a fost Gratian Calin, fost director general al CFR Marfa.

Potrivit ZiuaNews.ro, ingineria demarata in perioada lui Ludovic Orban a fost finalizata in perioada ministrului liberal Ovidiu Silaghi." Printr-o inginerie  administrativa, 1025 de vagoane detinute de CFR Marfa au trecut, prin intermediul unei alte firme - Rolling Stock Company Bucuresti, in custodia Grupului  Feroviar Roman (GFR), detinut de catre afaceristul galatean Gruia Stoica. Astfel, pe data de 12.12.2012, directorul general al CFR Marfa, Constatin Zaharia,  a convocat Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) pentru "modificarea listei vagoanelor care se constituie aport in natura al CFR Marfa la capitalul SC  Rolling Stock Company SA prin inlocuirea unui numar de 1025 de vagoane care nu au putut fi indrumate la uzinele reparatoare, cu vagoane de aceeasi valoare  totala si caracteristici tehnice care permit manevrarea si expedierea lor la uzine reparatoare", scria ZiuaNews, citat de Cotidianul. Potrivit acestuia,  Stoica este poreclit Mengele pentru viteza cu care decide taierea oricarui fel de uzina sau de vagon.

In timp, GFR a ajuns sa incheie contracte cu mari companii precum Compania Nationala a Huilei, Holcim, ArcelorMittal Galati, Petrom, Shell Gaz Romania, Rafo, Rompetrol, Lukoil.

In 2010, ziarul Adevarul relata despre "un scandal de proportii este pe cale sa izbucneasca in legatura cu modul cum compania Conpet SA (cu capital de stat)  a acordat un contract de transport de petrol pe calea ferata in valoarea de 200 de milioane de lei noi (circa 50 de milioane de euro)". In acelasi ziar se  arata ca exista suspiciuni cu privire la derularea licitatiei in urma careia a fost atribuit contractul companiei conduse de Gruia Stoica si fratele sau  Vasile Didila. "Este cunoscut ca debutul in afaceri al lui Didila si Gruia l-a reprezentat comertul de fier vechi. Dezafectarea uzinelor din Tecuci,  Marasesti, Adjud si Barlad le-a asigurat marfa necesara. Iar adevarate cohorte de rromi au batut in lung si-n lat, ca achizitori ai grupului, judetele  Galati, Vaslui, Vrancea si Bacau", se arata in acelasi articol. Potrivit acestuia, licitatia de la Conpet a fost controversata mai ales din cauza faptului ca  "statul a fost tras in piept chiar de catre stat". Oferta depusa de CFR Marfa a fost respinsa de Conpet si atribuita GFR. Aceasta in conditiile in care  oferta GFR era la pachet cu CFR Marfa, care singura n-a izbandit.

Intr-un alt articol aparut in 2010 in Jurnalul National se arata ca Stoica a achizitionat societatea Turist Semenic SA pe care apoi ar fi devalizat-o.

Gruia Stoica ar fi fost casatorit cu Valeria Diana Schelean, deputat PDL, unul dintre membrii Comisiei parlamentare de reviziuire a Constitutiei. Parintii Dianei Schelean sunt asociati cu Zoltan Teszari intr-o societate numita RCS Management.


  • Despre Grup Feroviar Roman

GFR si-a inceput activitatea ca operator de manevra in 2001, iar in 2002 a debutat pe piata de transport feroviar efectuand servicii pentru Petrom (in prezent membra a grupului OMV). Ulterior si-a extins cota de piata furnizand servicii de transport petrolier si pentru Conpet si RAFO. In luna august 2010 GFR a devenit cel mai important furnizor de servicii feroviare pentru S.C. Petrotel LUKOIL S.A, iar in luna decembrie a aceluiasi an a devenit cel mai important furnizor de servicii de manevra si transport pe cale ferata pentru Grupul ROMPETROL N.V, mai arata datele de pe site-ul propriu.


  • Esecul privatizarii CFR Marfa


Privatizarea CFR Marfa a esuat in octombrie anul trecut, omul de afaceri Gruia Stoica, cel care controleaza Grup Feroviar Roman (GFR), castigatorul licitatiei, anuntand la finalul discutiilor de la Ministerul Transporturilor ca "vanzatorul nu si-a indeplinit clauzele suspensive" din contract. Ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, a anuntat, la randul sau, desfiintarea contractului de vanzare-cumparare de actiuni, fara preciza clar motivul acestui esec.

Comisia de privatizare a comunicat la acea vreme Grup Feroviar Roman ca privatizarea nu poate fi incheiata pentru ca unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunta asupra tranzactiei, anunta GFR.

























Citește pe Știrile ProTV

VIDEO „Mașina viitorului”, lansată de producătorul rus Kalașnikov. Va atinge 100 de km în șase secunde 

Producătorul rus de armanent Kalaşnikov se lansează pe piaţa auto şi vrea să rivalizeze cu Tesla.

11424 vizualizari

  • -36 (42 voturi)    
    mana lunga..... (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 18:59)

    Manes [utilizator]

    a marinarului....
    • +40 (40 voturi)    
      Mai incearca. (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 19:17)

      ouyang [utilizator] i-a raspuns lui Manes

      Cum iti suna grup infractional organizat?

      Bine, PA!
      • +25 (25 voturi)    
        Vine maine si Relu!! :-)))))))) (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 23:17)

        Mr.J-H [utilizator] i-a raspuns lui ouyang

        Cum care Relu?? Fenechiu, ala care i-a servit licitatia CFR Marfa ;-) Din scaunul lui de ministru, nu papagal schiop ca SOV..! Aoleoooo, bai, stai asa, e si SOV acolo, nu? SOV mai, ala cu Geoana care-i ciugulea din batista - scuze!! - din palma la el acasa...:-))))

        Si acum sa plagiez pe cineva care a citat din Seinfeld si m-a amuzat, "Gruia, have a nice life...sentence!!"
        • +11 (11 voturi)    
          Poate se uită (Joi, 30 ianuarie 2014, 9:30)

          Audit [utilizator] i-a raspuns lui Mr.J-H

          DNA şi la ceilalţi cu care lucrează Gruia: RAFO şi Conpet!
          Foarte interesant ar fi.
          • +3 (3 voturi)    
            adica la grupul Niro? (Joi, 30 ianuarie 2014, 13:40)

            derblauereiter [utilizator] i-a raspuns lui Audit

            pai se goleste parlamentul, nu mai raman nici 300 :))
    • +30 (30 voturi)    
      Ar fi bine... (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 20:05)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui Manes

      sa fie asa lunga. Am scapa si noi de felix si altii ca Poanta etc..

      Dar, asa .. de curiozitate, de ce ar vrea Basescu sa-i faca rau lu' nea caisa asta? Ce-a facut asa "important" de l-a deranjat in asa hal pe Basescu? Care-i "realizarea" asta mare? Sau, mai pe intelesul tau, care este motivul lui Basescu?
      • 0 (0 voturi)    
        n-a vrut (Joi, 30 ianuarie 2014, 22:02)

        Ellias [utilizator] i-a raspuns lui Alius

        sa-i care "cerealele" de pe tarlaua lui fie-sa din teleorman :) :) :) Asta e motivul...dupa capul unora care o tot dau cu dosare politice pe aici
    • +23 (25 voturi)    
      Ce-i Manea? Te ia cu sudori? (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 21:05)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Manes

      Transpirati baieti, transpirati cat mai puteti.
    • +1 (1 vot)    
      doar nu? (Joi, 30 ianuarie 2014, 10:37)

      Tovarasul_Mos_Craciun [utilizator] i-a raspuns lui Manes

      mai ales cand infractorul ramane fara bani. credeti ca va scapa noul cod penal?
    • +3 (3 voturi)    
      Manes? (Joi, 30 ianuarie 2014, 11:22)

      cinic [utilizator] i-a raspuns lui Manes

      prescurtare de la Manescu? N-a iesit smenul? gaura in buzunar? Vai!!!!
    • +5 (5 voturi)    
      si cand te gandesti ca acest Gruia vroia sa (Joi, 30 ianuarie 2014, 11:29)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Manes

      cumpere CFR Marfa? Halal om de afaceri...taia toate vagoanele si le vindea la fier vechi...
    • +1 (1 vot)    
      Gresesti (Joi, 30 ianuarie 2014, 12:21)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui Manes

      vezi ca asa se intampla cu cei ce participa la privatizari cu guvernul Ponta.
    • 0 (0 voturi)    
      sau mintea scurta ? (Joi, 30 ianuarie 2014, 19:28)

      liviusmaximus [utilizator] i-a raspuns lui Manes

      sau mintea scurta a infractorilor ? dupa ani intregi de sifonare a banilor cfr, dupa circul cu privatizarea cfr, circul din croatia si bulgaria, sa ai tupeul sa castigi licitatie de 100 milioane, furand oferta cfr, este dovada de disperare sau prostie ? ce vina are marinarul aici ? baiatul asta voia sa-ti cumpere tie cfr-ul cu 200 mil, cu datorii anulate si cu plata in transe infinite. si tot el, voia si 100 mil acum de la aceasta licitatie.
  • +37 (37 voturi)    
    LA MULTI, MULTI ANI! (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 19:10)

    schroedinger [utilizator]

    La brutarie!
    Dar sa-i confiste si banii luati cu japca, ca altfel nu ne ajuta cu nimic ca mai intra si asta la puscarie!
    Vad ca a devenit o afacere: fur 10 - 20 mil EUR, esti condamnat la puscarie 3 -5 ani, faci jumate (ca poate mai scrii o carte, nu-i asa?) si iti petreci batranetile in liniste!
    • +21 (21 voturi)    
      e o replica geniala in Seinfeld (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 20:40)

      zaboo [utilizator] i-a raspuns lui schroedinger

      "Have a nice life... sentence"
      http://youtu.be/En9rx7M3TNs
  • -29 (31 voturi)    
    cand (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 20:22)

    evoque [utilizator]

    presedintel spune (voalat) sa nu te bagi in afacerea cfr, ce ai crezut ca scapi asa usor daca renunti, nuuu basescu nu uita si nu iarta.
    • +26 (28 voturi)    
      lol (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 21:19)

      corvus coraX [utilizator] i-a raspuns lui evoque

      evoque, ia o aspirină că-ți trece....
    • +21 (25 voturi)    
      sariti baieti cat mai puteti (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 21:40)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui evoque

      ce-i evoque simti umbra legii deasupra ta, cumva?
    • +24 (24 voturi)    
      Altu' s-a trezit. (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 21:44)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui evoque

      Mda, numai sfinti domnule ancheteaza "procurorii lui Basescu". Cand ai o privatizare de toata jena, cand nu ai nici bani sa platesti ce trebuia sa platesti, tu tot cu Basescu dai.

      Si cand mai ai si exemplul recent de la croati, trebuie sa fii prost rau sa dai intr-una cu Basescu. Tie si cand ti se infunda chiuveta, tot vina lui Basescu e. Ai grija, vezi ca ti-a pus microfoane la dus. STS, jos Opris etc etc.. Traiasca Poanta si ai lui hoti! Jos mafia portocalie, sus mafia rosie ca e de-a noastra!!!
      • +3 (3 voturi)    
        Iar eu sunt (Joi, 30 ianuarie 2014, 9:35)

        Audit [utilizator] i-a raspuns lui Alius

        într-o firmă care a semnat contract cu Gruia în detrimentul CFR marfă prin urmare nu-mi spune mie cum şi cât prosperă cei ce au atingere cu Gruia!
        Evident nu sunt dovezi că nu i-ai prins în fapt însă văzând prosperitatea vezi şi traseul banilor (e inversul lui follow the money).
    • +4 (6 voturi)    
      atata poti? (Joi, 30 ianuarie 2014, 11:25)

      cinic [utilizator] i-a raspuns lui evoque

      doar atat ti-a zis Bogdan Teodorescu azi?
      Era careva -inafara de postacii uslamisti- care nu stia ca Stoica e pungas?
      Presedintele a PREVENIT (cunosti expresia sau ti-a interzis-o seful?) ca Stoica NU ARE BANI si ca nu are credibilitate la banci. Nu era adevarat?
      Spaga de 3 mil. nu e adevarata?
  • +27 (27 voturi)    
    criminal! (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 20:52)

    corvus coraX [utilizator]

    Ți se face părul măciucă! Ce bandiți au încălecat România!
    • +19 (19 voturi)    
      Asa e cand voteaza doar slugile (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 21:42)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui corvus coraX

      clanului mafiot care e la putere. A ajuns un geambas sa-si bata joc de oameni si banii lor. Ponta da sute de milioane la karahi, taxele se puiesc, fara numar, metrul de strada ca sa fie curatat de zapada e 6000E...macar de s-ar curata.
      Te ingrozesti.
  • +17 (17 voturi)    
    avertisment pt uslama (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 22:37)

    mircearh [utilizator]

    temeti-va de Basescu cand tace, nu cand vorbeste :) . Si tace bine de tot.
  • +7 (9 voturi)    
    bunul prieten a lui ponta (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 23:42)

    yellowdog [utilizator]

    mai e ceva de spus?
  • +13 (13 voturi)    
    ahaaaa... (Joi, 30 ianuarie 2014, 0:07)

    Codruta N [utilizator]

    Imi amintesc de gramezi de conducte ruginite, vopsite frumos si vandute drept "noi" - deci ASTIA erau...! >:

    Si imi mai amintesc si de un tren deraiat prin Focsani, pe la inceputurile anilor 2000 (poate 2002 - 2004?), plin de "produse petroliere" - trenul era CLANDESTIN!!

    Si imi mai amintesc si cum, in iarna aia grea 2012, niste trenuri de calatori au zacut prin camp pe aiurea, vreo 3 zile, cu oamenii inghetati in ele, din cauza ca se daduse "pe fir rosu" prioritate unui tren de-al ciumetelui, cu "marfa" (ca "marfa" prevela asupra oamenilor!!!) - iar din cauza trenului aluia s-a blocat linia Bucuresti - Galati, pe undeva...!!

    Pai, sper sa-l bage la zdup, fie si numai pentru distrugerea Complexului Semenic (de sus, de pe munte) - si a hotelului Semenic din Resita!!
  • +11 (11 voturi)    
    Dar despre capusarea CFR Marfa nimic? (Joi, 30 ianuarie 2014, 7:28)

    .... [utilizator]

    Inca nu s-a sesizat DNA in legatura cu o hotie atat de clara ca aceea in care Stoica a reusit sa ia de la CFR Marfa mii de vagoane si zeci de locomotive, dupa care a luat si toate contractele cu marile companii, lasand compania de stat in faliment? Cum de DNA nu poate sa vada cum cineva era manager la GFR si sotia acestuia manager la CFR Marfa donandu-i "afaceristului" tot ce aveau ei mai bun plus contractele cele mai importante? Aici nu e vorba doar de cumparare de influenta, e vorba chiar de furt in toata regula cu pagube imense pentru o companie strategica, deci se poate inscrie si inalta tradare.
  • +12 (12 voturi)    
    Aţi văzut că atunci (Joi, 30 ianuarie 2014, 9:39)

    Audit [utilizator]

    când Băsescu a obligat guvernul să îşi asume privatizarea CFR, când a anunţat că DNA-ul va lucra şi după ce nu va mai fi el şi, mai ales, atenţionările au fost explicit la Ponta - gata - l-a luat frica şi nu şi-a mai ajutat "bunul prieten" aşa cum voia să îl ajute cu cărbunele.
  • +4 (4 voturi)    
    Ramona (Joi, 30 ianuarie 2014, 11:11)

    Mark2009 [utilizator]

    S'au inmultit sicriele de plumb, iubito,
    Chiar pentru asta'm venit ca sa'ti spun,
    Ca'n Parlament ca si'n Guvern, iubito,
    Incet, dar sigur, cadavrele, se'descompun

    Am parafrazat, dintr'un nume uitat,
    Si n'am pus ghilimele,
    Si nici un brat de surcele.

    Aceste'au fost doar vorbele mele,
    Comisia de Etica, cu ele.

    Si daca iti vrea, a ma crede,
    Ca'i miros putred in ele,
    Poftiti, va rog, si'ti miroase,
    Guvernul, cu tot a Poporului Case'.
  • +3 (3 voturi)    
    Va mai amintiti (Joi, 30 ianuarie 2014, 12:32)

    Gabi M [utilizator]

    cat de sus sarea Ponta in apararea lui Stoica si-l acuza pe Basescu ca blocheaza privatizarea CFR marfa?


Abonare la comentarii cu RSS


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version