Fenechiu, dupa infatisarea in dosarul "Transformatorul": Imi era frica de abuzuri/ A fost o afacere nu extraordinar de profitabila, ar fi fost profitabila daca as fi vandut si eu ca altii

de I.C.     HotNews.ro
Marţi, 7 ianuarie 2014, 19:37 Dosare Anticoruptie


Relu Fenechiu
Foto: AGERPRES
Dezbaterile de marti din dosarul "Transformatorul", in care printre inculpati se numara si Relu Fenechiu, s-au incheiat in jurul orei 19.30, dupa declaratiile inculpatilor. Judecarea recursurilor va fi reluata la o data ce nu a fost anuntata deocamdata de instanta suprema si la care magistratii ar putea sa ramana in pronuntare, precizeaza agentia Mediafax.

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a declarat marti, dupa ce s-a prezentat in fata completului de cinci magistrati ai instantei supreme, ca, desi nu a fost lasat sa spuna tot ceea ce dorea sa spun in declaratia sa, pana acum pana acum procesul la Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a desfasurat in mod normal insa ii era frica de abuzuri "pentru ca, vedeti, in piata asta se vorbeste intr-una despre faptul ca judecatorii fac abuzuri, ca nu se judeca drept". Intrebat de presa daca afacerea care a dat nastere dosarului "Transformatorul" a fost una cu avantaje pentru toti cei implicati, liberalul a precizat ca "a fost o afacere nu extraordinar de profitabila, ar fi fost profitabila daca as fi vandut si eu ca altii."

"Sincer, chiar daca nu am fost lasat sa spun tot ceea ce doream sa spun in declaratie, consider ca pana acum s-a desfasurat in mod normal si, ca sa fiu sincer, imi era frica de abuzuri pentru ca, vedeti, in piata asta se vorbeste intr-una despre faptul ca judecatorii fac abuzuri, ca nu se judeca drept. Eu inca mai cred ca mai poate exista dreptate", a declarat Fenechiu la plecarea de la ICCJ.

Intrebat daca a fost o afacere bazata pe pritenii cu avantaje pentru toata lumea, fostul ministru a raspuns: "Daca ar fi existat un singur indiciu cu privire la avantaje pentru directorii de la SISE, ma vedeati astazi condamnatat pentru dare de mita. Nu a existat niciodata o astfel de acuzare din partea instantei. Ati vazut si dvs astazi, directorii prezenti acolo nu par totusi a fi niste oameni imbogatiti de pe urma acestui sistem." In ceea ce priveste propriile avantaje obtinute in urma acestor afaceri, Fenechiu a aratat ca a depus la dosar dosar fisele fiscale din perioada 2002 -2005, in care s-au derulat aceste afaceri, "pentru a vedea instanta si dumneavoastra care au fost castigurile mele".

"A fost o afacere nu extraordinar de profitabila, ar fi fost profitabila daca as fi vandut si eu ca altii. Eu, credeti-ma. Nu am stiu pana nu a inceput acest proces care erau preturile de pe piata din aceea perioada, acum, cand am vazut preturile de pe piata, imi dau seama, am spus-o si in fata instantei, ca eu de fapt nu stiam ce inseamna aceste afaceri, eu cumparam produsele, le puneam un ados de 15, 20% si le vindeam, altii le puneau 300, 400, 500% si le vindeau, aceleasi produse".

Fostul ministru a reiterat ca in acest dosar "nu exista prejudiciu absolut deloc".

Marti a avut loc un nou termene in dosarul "Transformatorul".
  • Relu Fenechiu, 5 ani de inchisoare cu executare in prima instanta
Relu Fenechiu (PNL), fost ministru al Transporturilor, a fost condamnat pe data de 12 iulie 2013 la 5 ani de inchisoare cu executare pentru complicitate la abuz in serviciu in forma calificata si 3 ani interzicerea unor drepturi. Fenechiu este primul ministru roman din istorie condamnat in timp ce se afla in functie. Fratele acestuia, Lucian Fenechiu, a fost condamnat si el la 5 ani de inchisoare cu executare si 3 ani interzicerea unor drepturi. Sentinta nu este definitiva, a fost atacata, iar in prezent se judeca recursul la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Dupa prima decizie a Curtii Supreme, premierul Victor Ponta a preluat interimatul functiei de ministru al Transporturilor; ulterior, Ovidiu Silaghi a fost propus in functia de ministru al Transporturilor, pentru ca in august Silaghi sa isi retraga candidatura pentru functia de ministru al Transporturilor, dupa ce DNA a cerut inceperea urmaririi penale pentru acesta.

Liberalul Relu Fenechiu a fost trimis in judecata in iunie 2012 de catre procurorii DNA pentru ca, prin firmele sale, intre 2002 si 2005 ar fi cumparat transformatoare vechi din anii '70 si pe care le-a vandut ulterior ca noi catre Electrica Moldova (SISSE). Procurorii sustin ca 99% din transformatoarele cumparate de stat au ramas in stocul Electrica Moldova fara sa fie folosite, ca produse vechi, iar prejudiciul estimat se ridica la peste 7,5 milioane de lei.

Citeste in sectiunea "Anticoruptie" toate detaliile Dosarului "Transformatorul" - Relu Fenechiu






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























4500 vizualizari

  • +10 (12 voturi)    
    Fenechiu (Marţi, 7 ianuarie 2014, 20:22)

    mariapopa [utilizator]

    Intamplator sau nu, pe data de 20.12.2013 fosta SISE Moldova (transformata in SERVICII ENERGETICE MOLDOVA, constituita ca parte civila in dosar in vederea recupararii prejudiciului), societate de stat, a fost bagata in dizolvare. Actele au fost depuse la Registrul Comertului, urmeaza sa se publice in Monitorul Oficial. Aproximativ 400 de angajati vor ramane fara serviciu.
  • +8 (10 voturi)    
    sarmanul, e bine ca nu injura (Marţi, 7 ianuarie 2014, 20:38)

    timp tamp [utilizator]

    Pentru faptul ca nu a acuzat judecatorii ar trebui premiat, doar 4 ani ca la nastase,...
  • +9 (11 voturi)    
    Vai Fene (Marţi, 7 ianuarie 2014, 21:08)

    CristiC. [utilizator]

    Inca putin si vindeai in pierdere si nu mai aveau de ce sa te acuze. Dar poti cere reducerea pedepsei ca n-ai furat tot ce se putea fura. Sau pentru ca ai furat mai cu mila. Sigur stie avocatul cum se numeste fapta asta omeneasca si patriotica pe care ai facut-o tu.
    • +6 (8 voturi)    
      Cum gandeste hotul mioritic (Marţi, 7 ianuarie 2014, 21:45)

      Kaladin [utilizator] i-a raspuns lui CristiC.

      "Am furat un ou, nu un bou". Fistichiu a vazut ca nu e de gluma si o face pe mieluselul, mielusel negru in cerul gurii insa.
  • +4 (6 voturi)    
    Am înţeles (Marţi, 7 ianuarie 2014, 21:54)

    Alistar44 [utilizator]

    voiasă spună că n-a furat cu două mâini , . ci cu omână şi trei sferturi !!!
  • +3 (5 voturi)    
    Vai, inca un corupt "cinstit" la inchisoare (Marţi, 7 ianuarie 2014, 22:10)

    uluit [utilizator]

    Cum "nu extraordinar de profitabila"? Pentru o teapa data in mod direct, 7,5 milioane de lei nu-i o suma de neglijat!

    Condamnarea lui Fenechiu, la 5 ani de inchisoare cu executare, reprezinta o pedeapsa mai mult decat o necesara.

    "saracu" Fenechiu, el punea "doar 15, 20% adaus si le vindea, pe cand altii puneau 300, 400, 500%. La asa explicatii, ca alti furau mai mult, rad si copii.
  • +2 (4 voturi)    
    Care-i de fapt ideea?! (Miercuri, 8 ianuarie 2014, 2:09)

    Rusul ucrainian [utilizator]

    Nu adaosul de 20-30%conteaza, ci faptul ca indiferent de adaos el avea cumparator sigur pentru vechiturile alea de transformatoare, ba mai mult, isi incasa banii repede!
    Numai cine nu a facut afaceri cu statul nu stie cat de greu e sa-ti recuperezi banii de la o companie de stat, cum te lungeste cu bilete, cu reemiteri de bilete ...etc
    Sau mai rau, cum poti ramane cu marfa pe stoc ca nu mai vor baietii sa ti-o cumpere, pentru ca au gasit pe altul care da "procent" mai mare.
  • +1 (1 vot)    
    Cam lunga sedinta... (Miercuri, 8 ianuarie 2014, 18:10)

    BillytheGreat [utilizator]

    Nici un update? S-a terminat sedinta? Au ramas in pronuntare? Au aminat pronuntarea? Au dat termen nou?
  • 0 (0 voturi)    
    principii ? de unde ? (Miercuri, 8 ianuarie 2014, 19:35)

    liviusmaximus [utilizator]

    Inteleg asa:
    - poate ca am furat, dar putin in comparatie cu altii ! Deci, am principii, nu ? (n.r. - cine-s aceia dl. Fenechiu? Spuneti !)
    - sunt un om de afaceri prost ! am pus adaos doar 20%. La transformatoare fier vechi. La intrerupatoarele lor si la stechere aveam 3000%, dar nu discutam despre ele.
    - uitati-va cati bani am declarat in declaratia ANI . Nu-i asa ca sunt aproape la fel de sarac, ca si Ion Iliescu ?
    Asadar, vindem si noi CFR-ul ala sau nu ? Cu adaos negativ...Si plata in natura.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by