DNA: In urma sesizarilor Corpului de Control al premierului, se instrumenteaza 21 de cauze penale, in una dintre acestea s-a dispus inceperea urmaririi penale

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 22 martie 2013, 16:06 Dosare Anticoruptie


Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a transmis vineri un comunicat in care precizeaza ca, pe baza sesizarilor transmise de Corpul de Control al prim-ministrului Victor Ponta sau de catre unitatile de control al ministerelor, "s-au constituit 21 de cauze penale care sunt in curs de instrumentare de catre procurorii DNA iar in una din aceste cauze, procurorii au dispus inceperea urmaririi penale".

"Ca raspuns la afirmatiile comunicate in spatiul public de catre Primul-ministru Victor Ponta referitoare la sesizarile penale transmise catre Directia Nationala Anticoruptie de Corpul de Control al Primului-ministru sau de catre unitatile de control ale ministerelor de resort, Biroul de informare si relatii publice este abilitat sa transmita urmatoarele precizari: Pe baza sesizarilor transmise in perioada mai 2012 - martie 2013 de catre Corpul de Control al Primului - ministru sau de catre corpul de control al ministerelor, s-au constituit 21 de cauze penale care sunt in curs de instrumentare de catre procurorii DNA iar in una din aceste cauze, procurorii au dispus inceperea urmaririi penale", se arata in comunicatul DNA.

DNA mai precizeaza ca "durata de solutionare a acestor dosare este data de complexitatea cauzelor, de specificul infractiunilor investigate si de necesitatea de a administra probe precum constatarile tehnico-stiintifice sau expertizele de specialitate, cu respectarea tuturor garantiilor procedurale.

"De altfel, termenul de solutionare a acestor dosare se incadreaza in durata medie de finalizare a cauzelor penale aflate pe rolul DNA", subliniaza sursa citata.

In urma cu doua zile, premierul Victor Ponta a vorbit, la Romania TV, de o "mare frustrare" in randul oamenilor ca demnitarii corupti nu au fost trasi la raspundere. El a deplans faptul ca zeci de sesizari vizand prejudicii foarte mari raman fara raspuns.

"Probabil ca in Parchet e acum aceasta perioada de interimat, in care domnii Morar si Nistor sunt la conducere, dar nu stiu cat mai sunt la conducere", a adaugat Ponta, potrivit Agerpres, vorbind despre "dosare la dospit".

Corpul de Control al Primului-ministru a identificat la Hidroelectrica si la Ministerul Economiei referate aprobate de fostul ministru PDL Adriean Videanu fara ca aceasta atributie sa intre in fisa postului, a declarat miercuri premierul Victor Ponta.

"De data aceasta, Corpul de Control a gasit la Hidroelectrica si la minister referatele pe care le aproba ministrul. In mod normal, ministrul nu are dreptul si nu are nimic in fisa postului sa se ocupe de preturile cu care vinde o societate. De exemplu, ministrul Transporturilor nu se ocupa cu cat e biletul de tren la CFR. (...) Atentie, eu vorbesc la Hidroelectrica de aproape un miliard de euro. Din acest motiv, Hidroelectrica a ajuns in 2012 pe pierdere, desi era cea mai profitabila companie romaneasca, a ajuns in insolventa, acum administratorul judiciar reziliaza contracte si va fi din anul acesta din nou pe profit", a spus Ponta.

In 28 februarie, procurorul-sef interimar al DNA de la acea vreme, Laura Oprean, a precizat, referindu-se la sesizarile Corpului de Control al premierului privind posibile fraude in achizitii publice facute de fosta Putere, ca dosarele sunt in lucru, fiind cauze complexe, care presupun o verificare financiar-contabila detaliata, pe langa audieri de persoane.

Ea a subliniat ca, in medie, durata unei anchete penale este de un an si jumatate.


"Sesizarile venite sub forma de fraude in achizitii. (...) Dosarele sunt in lucru, sunt cauze complexe, presupun o verificare financiar-contabila detaliata, pe langa audieri de persoane. In aceste cauze sau in alte cauze vehiculate, sa spun, care au aparut si in presa, procurorii au facut audieri, au ridicat acte, au dispus constatari tehnico-stiintifice de specialitate. (...) Exista preocupare pentru procurori in a solutiona aceste cauze si (...) ne-am si asumat ca obiectiv prioritar in activitate accentul pe fraudele grave in achizitii publice", a spus Oprean, despre stadiul sesizarilor cu privire la ilegalitati sau suspiciuni de ilegalitati ale unor membri ai fostei Puteri despre care, in repetate randuri, premierul Victor Ponta a sustinut ca au fost trimise DNA.

Corpul de Control al Primului-ministru va sesiza Directia Nationala Anticoruptie in privinta unor posibile fapte de natura penala care au fost constatate la verificarea activitatii Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate (CNAS), anunta Executivul la 4 noiembrie.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, din cauza modului defectuos in care reprezentantii CNAS si ai Ministerului Sanatatii si-au exercitat atributiile de serviciu privind realizarea unei evidente a platitorilor contributiei trimestriale, nu au fost incasate venituri in suma totala de 189.763.842 lei, reprezentand contributii trimestriale aferente perioadei trimestrul IV 2009 - trimestrul III 2010. Suma constituie paguba la bugetul statului, prin bugetul Ministerului Sanatatii.

La 18 octombrie, Executivul anunta ca organele de urmarire penala vor fi sesizate de Corpul de Control al Primului-ministru in legatura cu operatiunile sau actele ilicite constatate in urma verificarilor efectuate la Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice.

Premierul Victor Ponta afirma, la 16 mai, ca va trimite Corpul de Control la Posta Romana si Agentia Domeniilor Statului.

"Am decis, la solicitarea a doi ministri, inceperea chiar de maine de catre Corpul de Control al Primului-ministru, impreuna cu cei din Ministerul de Finante si cei din Ministerul de Interne, a doua controale. Unul la Posta Romana. (...) Al doilea este, la solicitarea ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, la Agentia Domeniilor Statului", declara Victor Ponta.

De asemenea, Corpul de Control al Primului-ministru anunta, la 2 decembrie, ca va sesiza organele de urmarire penala in legatura cu "posibile fapte de natura penala" descoperite in activitatea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, cum ar fi cheltuieli fara baza legala.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























3872 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Întrebare (Vineri, 22 martie 2013, 18:12)

    Lovelock [utilizator]

    Câte sesizări au depus cei de la CC la PM pentru DNA? Ca să vedem și proporția.
    • 0 (0 voturi)    
      Repet întrebarea pt Dl Tapalagă (Sâmbătă, 23 martie 2013, 21:29)

      Lovelock [utilizator] i-a raspuns lui Lovelock

      Dl. Tapalagă, sau redacția Hotnews,

      nu puteți face rost de această cifră? Câte sesizări au fost depuse în total de primul ministru?
  • +1 (1 vot)    
    ok (Vineri, 22 martie 2013, 21:31)

    rezis [utilizator]

    foarte bine! o intiativa excelenta! nu vor fi deci probleme cind viitoarea guvernare va face abs la fel cu cea de azi!


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by