Dosarul Fraude la referendum: Fiul ministrului Apararii, Samson Dumitru, a fost trimis in judecata

de I.R.     HotNews.ro
Miercuri, 5 decembrie 2012, 15:24 Dosare Anticoruptie


Procurorii sectiei de urmarie penala din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea in judecata a fiului vitreg al ministrului Apararii Corneliu Dobritoiu, Samson Dumitru, acuzat de dare de mita in dosarul "fraude la referndum", potrivit unui comunicat al Ministerului Public.

Au mai fost trimisi in judecata in acelasi dosar alti 16 inculpati.

Comunicatul Parchetului:

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările într-un dosar cunoscut mass-mediei sub denumirea "Fraude la referendum" Cluj şi au dispus, la data de 04.12.2012, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:

•  SAMSON DUMITRU, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze, în cadrul referendumului şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni;

• NICA TUDOREL, BIŢU CONSTANTIN SEBASTIAN, MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN, HANZI NICUŞOR ŞTEFAN, fiecare pentru complicitate la  infracţiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze, în cadrul referendumului şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni;

• NICULAE NICHOLAS VITTO şi CHIRAŞ GIGI DANIEL, ambii pentru complicitate la infracţiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze, în cadrul referendumului, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, precum şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la exercitarea multiplă a votului în cadrul referendumului;

 • HOCA DANIEL, HOCA MARIUS-IOAN, HOCA PETRE, LĂCĂTUŞ FLORIN, OTVOS VASILE, AŞCHILEAN ADRIAN, HOCA ALEXANDRU, MUZA GABRIEL, OTVOS ALADAR şi ZOLESZAK REMUS, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare multiplă a votului în cadrul referendumului.

Rechizitoriul întocmit de procuri a reţinut următoarea situaţie de fapt:
  • În contextul organizării, la data de 29 iulie 2012, a referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, inculpatul Samson Dumitru a organizat o acţiune de mobilizare a electoratului la nivelul judeţului Cluj, în vederea exercitării dreptului la vot de către alegători, în schimbul unor foloase materiale constând în bani sau produse alimentare (mâncare şi băutură).
  • Pentru a pune în aplicare această acţiune de mobilizare a electoratului, inculpatul Samson Dumitru a apelat la inculpaţii Nica Tudorel, Biţu Constantin Sebastian, Niculae Nicholas Vitto, Chiraş Gigi Daniel, pe care i-a adus în acest scop din Bucureşti, precum şi la inculpatul Măgurean Bogdan Cristian (cunoscut în mediul interlop local din Cluj-Napoca), cu sprijinul cărora a contactat lideri ai unor comunităţi cu locuitori majoritari cu situaţie defavorizată (acestea fiind persoane lipsite de resurse financiare), pe care să-i capaciteze în exercitarea dreptului la vot în contra unor sume de bani.
  • Astfel, în data de 29 iulie 2012, inculpatul Samson Dumitru a iniţiat şi s-a asociat cu inculpaţii Nica Tudorel, Biţu Constantin Sebastian, Niculae Nicholas Vitto, Chiraş Gigi Daniel, Măgurean Bogdan Cristian, Hanzi Nicuşor Ştefan, cărora le-a promis şi remis suma de 14.000 lei, în vederea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 3/2000.
  • Totodată, în aceeaşi zi, inculpatul Samson Dumitru a oferit, prin intermediul coinculpaţilor, sume de bani (respectiv câte 50 de lei de fiecare) alegătorilor din cadrul unor comunităţi din comuna Floreşti, judeţul Cluj şi foloase materiale (mâncare şi băutură în valoare de 1500 lei) unor comunităţi din cartierul Pata Rât în scopul de a determina alegătorii să voteze în cadrul referendumului, pe aceleaşi criterii.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Cluj-Napoca.

  • In luna august, procurorii anticoruptie din Cluj au inceput urmarirea penala fata de deputatul Teodor Atanasiu, presedinte al organizatiei judetene PNL Alba si fost ministru al Apararii, si fata Dumitru Samson, fiul vitreg al actualului ministru al Apararii Corneliu Dobritoiu, cei doi fiind acuzati de trafic de influenta, infractiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului din 29 iulie si de asociere pentru savarsirea de infractiuni. Alte trei persoane sunt urmarite penal in acest dosar.

In rezolutia de incepere a urmaririi penale, procurorii au retinut ca exista indicii cu privire la faptul ca, in cursul lunii iulie 2012, invinuitul Atanasiu Teodor, deputat in Parlamentul Romaniei si presedinte al organizatiei PNL Alba, in intelegere cu invinuitul Samson Dumitru, a initiat o actiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania si Banat la referendumul din data de 29 iulie 2012 prin sensibilizarea acestuia cu recompense in bani si alte foloase materiale.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























3236 vizualizari

  • +13 (17 voturi)    
    la multi ani!!! (Miercuri, 5 decembrie 2012, 15:51)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    daca nu vine USL-ul la putere sa se stearga la cur cu toata democratia...
    • -6 (12 voturi)    
      apropo de democratie.. (Miercuri, 5 decembrie 2012, 16:00)

      catalin_mattei [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

      democratie inseamna si respect ..
      • +10 (14 voturi)    
        doar ca (Miercuri, 5 decembrie 2012, 16:10)

        EugenC [utilizator] i-a raspuns lui catalin_mattei

        respectul se castiga!
        • -1 (3 voturi)    
          ma lasati? Doar manevre electorale jalnice... (Miercuri, 5 decembrie 2012, 19:04)

          Wizard of Oz [utilizator] i-a raspuns lui EugenC

          Imediat apare si basescula tv..... arunca niste "bombe"...da' el nu face campanie electorala..nuuuuuu, pen'ca nu-l lasa constitutia.
          Mi-e scarba....
          Toate astea sunt un circ, in lipsa de paine.
          • +2 (4 voturi)    
            Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 5 decembrie 2012, 19:42)

            [anonim] i-a raspuns lui Wizard of Oz

          • +2 (2 voturi)    
            Ramai la subiect. (Joi, 6 decembrie 2012, 9:46)

            Tovarasul_Mos_Craciun [utilizator] i-a raspuns lui Wizard of Oz

            Crezi ca tot 7.4 au votat impotriva lui Basescu? Ia scoate toate fraudele sa vezi numarul real. Despre asta ai o parere?
    • +1 (5 voturi)    
      Nu e nicio noutate... (Miercuri, 5 decembrie 2012, 17:47)

      Nenad [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

      Frauda masiva de la referendum facuta de USL a fost dovedita inca de pe atunci. Si nici asa, furand, nu au reusit sa-l demita pe Basescu. De ce? Simplu: Justitia nu e oarba, asa cum vor sa fie...Justitia va fi in favoarea lor daca le permitem sa ajunga in Parlament, deoarece vor obtine imunitate, isi vor asigura libertatea si astfel vor obtine toata puterea si atunci va fi vai si amar de noi.
    • 0 (4 voturi)    
      Cocosh...zice ca... (Miercuri, 5 decembrie 2012, 17:58)

      cristian_n [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

      E fiul vitreg...
      Daca bunica-ta era legionara....si tu esti legionar???
  • +10 (12 voturi)    
    Sper sa se faca dreptate (Miercuri, 5 decembrie 2012, 16:13)

    bigbrother [utilizator]

    si sa nu se blocheze la tribunal ca celelalte dosare (unele au o vechime de peste 6 ani!!) . Sunt convins ca sistemul PCR (pile cunostinte relatii) deja a intrat in functiune si este o presiune enorma pe judecatori si procurori.

    Cu siguranta vor aparea in curand tot felul de politruci la tv si prin ziare care sa spuna ca Base e de vina, al dracu' marinar care vede si controleaza totul cu ochiul ala bun, da sentinte, se da de-a berbeleacu si se transforma in DNA, ANI, SRI, judecator ziua si justitiar noaptea etc etc etc., tradare, tradare, tradare, de trei ori tradare.

    Felicitari procurorilor. Astept mutarea judecatorilor. Daca inculpatul a gresit, sa plateasca.
    • -1 (5 voturi)    
      Fiul vitreg al unei... (Miercuri, 5 decembrie 2012, 18:06)

      cristian_n [utilizator] i-a raspuns lui bigbrother

      Blonde...una elena plescoi...nu a fost arestat o zi cand l-a faramat p-unul cu masina...
  • +2 (4 voturi)    
    Plata si rasplata (Miercuri, 5 decembrie 2012, 16:21)

    JG [utilizator]

    Asa patesti cind una promiti inainte de a fi ministru, si alta cind nu repari (d)efectele OUG 1/2011.
  • +4 (8 voturi)    
    Praf in ochi (Miercuri, 5 decembrie 2012, 16:48)

    Dude007 [utilizator]

    Problema este ca astia sunt decat pestisori micuti si fraieri. Aia smecheri (gen Voiculescu, Ponta & co, samd) care au comandat mita o sa scape bine-mersi...
    • +4 (6 voturi)    
      aspru! (Miercuri, 5 decembrie 2012, 17:03)

      foarte-curios [utilizator] i-a raspuns lui Dude007

      daca intermediarii sunt pedepsiti aspru, nu mai raspund la comenzile ilegale ale sefilor. Nici spaga nu e colectata de cei mari ci de intermediari.
    • 0 (2 voturi)    
      toate la randul lor (Miercuri, 5 decembrie 2012, 18:16)

      I [utilizator] i-a raspuns lui Dude007

      inainte sa prinzi pesti mai mari, de obicei prinzi doar pestisori.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by