Medicul Lucan voia ca fosta sa avocata sa il protejeze cu un sistem relational format din procurori, politie si SRI (surse)

de R.M.     HotNews.ro
Duminică, 24 decembrie 2017, 18:13 Dosare Anticoruptie


Mihai Lucan
Foto: AGERPRES
Procurorii au descoperit asupra medicului Mihai Lucan, in seara in care a fost audiat la sediul DIICOT, un jurnal in care acesta avea notat ca fosta sa avocata trebuia sa faca pentru a-l proteja un sistem relationalformat din procurori, judecatori si angajati SRI, dar si detalii din viata procurorului de caz, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Sursele citate au aratat ca, avand cunostinta ca este vizat intr-un dosar DIICOT, in luna iulie 2017 Lucan ar fi notat in jurnal ca fosta sa avocata trebuie sa faca un cerc protector in jurul sau si sa realizeze un sistem relational cu oameni din sistemul judiciar, respectiv, procurori, judecatori, politie si SRI.

De asemenea, arata sursele citate, din jurnal ar reiesi ca asupra procurorului de caz ar fi fost facut un adevarat studiu, fiind notate in jurnal chiar si unele mici detalii din viata sa privata.

In jurnal, mai spun sursele judiciare, medicul Mihai Lucan ar fi avut scrise si mai multe maxime, iar printre cele preferate de el ar fi: "Vrei sa prinzi peste, fa-te carlig" sau "cine ridica sabia asupra mea, ii va cadea mana".

Sursele mentionate au mai indicat ca in jurnal ar aparea si numele procurorului-sef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, pe care medicul ar fi fost suparat pentru ca nu ar fi putut interveni pe langa acesta.

Pe 22 decembrie, Tribunalul Bucuresti a respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventiva a medicului Mihai Lucan, acesta fiind pus sub control judiciar intr-un dosar in care este cercetat pentru delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei.

Aceeasi masura a fost luata si fata de fiul lui Mihai Lucan, precum si fata de Dan Emil Fofiu Sanpetreanu, director la Institutului de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca. Decizia nu a fost definitiva, iar DIICOT a facut contestatie.

Procurorii DIICOT au efectuat miercuri perchezitii la clinica din Cluj a chirurgului Mihai Lucan, in cadrul unei actiuni de destructurare a unei grupari infractionale organizate, specializata in delapidare cu consecinte deosebit de grave, prejudiciul cauzat fiind de peste 5 milioane lei.

Mihai Lucan este suspectat ca a transferat ilegal la clinica sa privata aparatura ce apartinea Institutului de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca.

"In cauza exista suspiciunea rezonabila ca, incepand cu anul 2005 si pana la finalul anului 2016, un numar de trei suspecti, angajati ai unei clinici medicale din Cluj, au constituit un grup infractional organizat, care a avut ca scop insusirea, folosirea, traficarea, dupa caz, a bunurilor aflate in patrimoniul persoanei vatamate, respectiv a serviciilor medicale specifice prestate de catre angajatii acestei unitati sanitare, in beneficiul unei clinici medicale private, entitate prin intermediul careia suspectii si-au promovat interesele", sustin procurorii.

Anchetatorii arata ca un aparat medical performant, utilizat in tratarea diferitelor forme de cancer, a fost transferat ilegal de la Institutul de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca la clinica privata, unde a fost utilizat timp de sase ani.

Potrivit procurorilor, reprezentantii institutului si ai clinicii au dispus, in anul 2007, transferul fizic si fara titlu al acestui aparat din sediul institutului in cel al clinicii private, fara a intocmi niciun fel de contract in acest sens. In perioada 2007 - 2013, atat aparatul utilizat in tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia tesuturilor afectate, precum si consumabilele aferente achizitionate din bugetul institutului au fost utilizate exclusiv in beneficiul clinicii private.

"Astfel, in perioada 2007 - 2009, un numar de 159 de pacienti au facut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatica/renala) care au fost efectuate in cadrul clinicii private cu ajutorul unei aparaturi medicale (GALIL) apartinand institutului si transferata fara titlu din incinta acestei institutii in cea a clinicii private, in conditiile in care sumele necesare achizitionarii kit-urilor pentru utilizarea acestuia (ace speciale, heliu, argon) au fost achitate de catre institutia de stat, iar pacientilor le-au fost percepute sume consistente de bani, cuprinse intre 3.000 si 6.700 euro/interventie, echivalent in lei, reprezentand atat procedura medicala propriu-zisa, precum si kit-ul necesar reprezentat de un set instrumentar format din ace speciale plus alte consumabile specifice (butelii cu gaze - heliu si argon), intreg setul costand aproximativ 3.800 euro per pacient", reiese dintr-un comunicat al DIICOT.

Conform DIICOT, o alta modalitate de delapidare a institutiei medicale de stat a constat in diminuarea cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicala, pe care le presupunea internarea pre-operatorie si post-operatorie a pacientilor asupra carora au fost efectuate interventii chirurgicale in cadrul clinicii medicale private.

De asemenea, o alta modalitate de delapidare a constat in folosirea resurselor financiare, materiale si umane ale laboratorului de analize din cadrul institutului pentru efectuarea determinarilor anatomo-patologice in beneficiul clinicii apartinand unei societati comerciale.

"Contravaloarea serviciilor medicale prestate de catre persoana vatamata nu a fost achitata, respectiv, analize medicale ale tesuturilor umane recoltate prin biopsii sau alte asemenea analize specific medicale de la pacientii asupra carora au fost efectuate interventii chirurgicale in cadrul clinicii medicale private, in conditiile in care toate aceste costuri au fost suportate din bugetul alocat institutului", a mai precizat DIICOT.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























8030 vizualizari

  • +16 (28 voturi)    
    . (Duminică, 24 decembrie 2017, 18:23)

    Toate nickname-urile erau luate [utilizator]

    *voia

    În rest, numai scârbă pentru „valorile naționale”.
  • +23 (37 voturi)    
    Aplaudati (Duminică, 24 decembrie 2017, 18:27)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Astfel de oameni sunt pusi in pucte cheie prin politizarea institutiilor. Se cred intangibili cat au puterea, apoi imediat dupa ce sunt prinsi ca au comis fapte odioase, fug cu coada intre picioare si cer ajutorul altor persoane la fel de corupte ca ei, incercand sa corupa pe altii. Un astfel de comportament este deosebit de asemanator cu virusii si infectiile. Si ca si acolo, daca nu sunt starpite de la inceput, este greu sa mai fie tratate.

    Dar nu-i problema. PSD se va asigura ca el si altii ca el vor scapa pe ochi frumosi. Si ca bonus, tot ei vor cere despagubiri de zeci de mii de euro la CEDO, pentru ca, de ce nu?!

    Astfel de oameni suporavietuiesc pentru ca nimeni din anturajul lor nu are tupeu sa ii denunte la DNA. Pentru ca oamenii nu fac proteste. Toti stau cu capul plecat si accepta umilinte cum ar fi sa fie trimisi acasa cand se inchid ghisee cu 30 de minute mai devreme, ca nu sunt medicamente compensate, ca sunt cozi interminabile, ca sunt conditii proaste, ca nu te trateaza pana nu "marca banu' la baiatu' " cum se zice si tot asa.
    • +17 (25 voturi)    
      lala land (Luni, 25 decembrie 2017, 0:35)

      corbul109 [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

      am impresia ca toti pe plimbareti pe forumul asta traiti in lala land nu in Romania? Auzi la el, astia supravietuiesc pentru ca nu ii denunta cineva la DNA si nu pentru ca ii lasa procurorii sa supravietuiasca. Chiar mai crede cineva ca procurorii nu stiu cu ce se mananca medicina in romania?? Ei nu sunt bolnavi? nu au parinti care trec pe la spital?
      Bai oameni buni, e de ajuns sa intrebi un portar de spital si iti recita toate sumele de spaga de la ultima infirmiera pana la marele chirurg. Si procurori DNA nu stiu nimic, au nevoie de aia din anturaj sa le spuna ca sa cerceteze si ei ceva.. ce INOCENTI.. hai sictir, canta la alta masa
    • -18 (22 voturi)    
      Nimic odios (Luni, 25 decembrie 2017, 2:57)

      Gray51 [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

      A făcut numai lucruri bune. Banii delapidați de el au fost folosiți mai cu folos. Hoții adevărați sunt cei care rețin cu forța banii noștri pentru un sistem sanitar falit. Dacă nu erau Lucan și Sinescu nu se făcea transplant. Se făcea dializă. Și erau costuri enorme. Deviza romanului: "Decât să trăiești tu mai bine ca mine, mai bine murim amândoi."
      • +16 (18 voturi)    
        Ba (Luni, 25 decembrie 2017, 9:26)

        VadSunete [utilizator] i-a raspuns lui Gray51

        tristule, de aia am ajuns in situatia asta in Romania, datorita specimenelor ca tine care merg pe premiza "sa fie bine ca să nu fie rau". Poate fi si Mama Omida sau cel care a inventat gaura la macaroane, tot un infractor ordinar este. Banii aia folositi de care vb. tot de la mine si te la tine sunt furati, vai de capul tau... sunt sute ca ei care au cel putin acelasi talent, insa nu li se da o sansa, se duc pe alte meleaguri sa profeseze, nu au loc de capuse precum Lucan.
      • +12 (14 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Luni, 25 decembrie 2017, 9:49)

        [anonim] i-a raspuns lui Gray51

      • +1 (1 vot)    
        Sunteti malformat ! Medicamenteeee (Marţi, 26 decembrie 2017, 7:56)

        deval [utilizator] i-a raspuns lui Gray51

        Aveti impresia ca cel putin 5 dintre medicii asistenti nu pot face exact acelasi lucru ? Fiind "imparat" acolo , stapanea tot si oameni si resurse! Daca nu a crescut nimic pe langa acest Mengele, n-ar fi de mirare ! Vin medici straini si opereaza in Romania demonstrativ si pro bono si in clinica aia intreaga, de ani de zile, opereaza doar el ?! Genul asta de chirurgi imparati mai sunt in Romania si pentru alte specialitati.........
    • -13 (17 voturi)    
      indidcutabil (Luni, 25 decembrie 2017, 9:04)

      codrean [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

      faptele care i se imputa Drului Lucan sunt foarte grave. Totusi, omul nu a ajuns profesor sef de clinica pe criterii politice ci prin merite personale, cunostinte de specialitate, talent si foarte multa munca. Si rezultatele, ma refer la cele profesionale si organizatorice ( a ridicat nivelul urologiei la Cluj, a organizat (cu colaborare italiana) cea mai performanta institutie de transplant renal din Romania). Deriva deontologica e trista dar sa nu uitam nici meritele omului !
      • +2 (4 voturi)    
        + ANT, Dan Luscalov,"coordonator" Cluj-N. (Luni, 25 decembrie 2017, 10:06)

        Plagarus [utilizator] i-a raspuns lui codrean

        Angajat si al IUTR Cluj !!!
        Mercurial functional pt. rinichi la preturi derizorii de la oameni saraci din Turcia, Romania, Bulgaria si R. Moldova.
  • +20 (26 voturi)    
    justitie oarba (Duminică, 24 decembrie 2017, 18:43)

    clevetitor [utilizator]

    Si judecatorii milosi ,i-au dat drumul acasa !!!!
    • +18 (22 voturi)    
      altfel cum prospera infractorii (Luni, 25 decembrie 2017, 0:21)

      linarel [utilizator] i-a raspuns lui clevetitor

      si traficantii de organe ... aaa inca nu-i condamnat de instanta .

      Si dupa cca 6 ani de procese va obtine si "profesoru" asta cu suspendare ..... asta da justitie
  • -28 (32 voturi)    
    bravo DIICOT (Duminică, 24 decembrie 2017, 19:20)

    xanti [utilizator]

    Nu e de ajuns ca au plecat 17000 de medici ii mai si transformati in Pablo Escobar pe toti.
    • +12 (12 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Luni, 25 decembrie 2017, 9:53)

      [anonim] i-a raspuns lui xanti

      • 0 (0 voturi)    
        Daca asa inteleg ei sa faca medicina (Marţi, 26 decembrie 2017, 0:22)

        Grandgousier [utilizator] i-a raspuns lui

        Mai bine sa plece toti.(nu e plagiat!).
    • +3 (3 voturi)    
      Afacerea alb-murdara,Lucan - Luscalov (Luni, 25 decembrie 2017, 11:59)

      Plagarus [utilizator] i-a raspuns lui xanti

      Convenţii civile de prestări servicii între Agenţia Naţională de Transplant, reprezentată de domnul doctor Dan Adrian Luscalov, în calitate de director executiv, şi prestator domnul doctor Luscalov Dan Adrian.??????!
  • +13 (15 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Duminică, 24 decembrie 2017, 19:23)

    [anonim]

  • +15 (23 voturi)    
    Un adevarat inteligent si destept (Duminică, 24 decembrie 2017, 19:23)

    mitg [utilizator]

    Pe langa doctor, avea si veleitati de Al Capone, poate chiar Dragnea.
  • +18 (34 voturi)    
    10 (zece ani) deci (Duminică, 24 decembrie 2017, 19:26)

    holinessdani [utilizator]

    Atat au avut nevoie procurorii sa descopere mizeria asta.
    Dar pe langa prejudiciul financiar destul de clar de stabilit, cine si cum va stabili numarul de vieti distruse prin anularea dreptului la tratament?
    Pentru ca de la spital oamenii erau trimisi la clinica privata dar cei ce nu aveau bani ce faceau?
    Se duceau acasa si asteptau sa moara in chinuri.
    Dar se pare ca asta e mult mai putin important decat unde pescuiesc unii politicieni de exemplu.
  • +13 (19 voturi)    
    Aha (Duminică, 24 decembrie 2017, 19:27)

    travelman [utilizator]

    Păcat ca scapă !!!
  • +7 (11 voturi)    
    Ia cu paine (Duminică, 24 decembrie 2017, 19:41)

    Vidanjor [utilizator]

    "vroia" ... cat p'aci sa nu mai citesc articolul...
  • +18 (30 voturi)    
    600.000 euro aka 14,6kg de aur (Duminică, 24 decembrie 2017, 20:27)

    MG [utilizator]

    asa de mare este pietroiul legat de gatul acestui specimen. happy holidays criminalule, la cati oameni au murit ca nu si-au permis 6000 deuro spaga pentru echipamentul statului furat de voi
  • +18 (24 voturi)    
    Trist (Duminică, 24 decembrie 2017, 20:28)

    Celbland [utilizator]

    Dacă voia să corupă procurori, polițiști, ofițeri SRI, înseamnă că la nivel de județ se practică acest lucru ...
  • +15 (17 voturi)    
    Nimeni nu e mai presus de lege (Duminică, 24 decembrie 2017, 23:02)

    MihneaR [utilizator]

    .
  • +9 (17 voturi)    
    off topic (Duminică, 24 decembrie 2017, 23:04)

    gigel de luxembourg [utilizator]

    dar nu exista "vroia", sunteti totusi ziaristi, la draq. este "voia"
  • +24 (28 voturi)    
    De pe plaiuri somesene (Duminică, 24 decembrie 2017, 23:05)

    ids [utilizator]

    Primarul de dinainte de Boc luat pt coruptie, viceprimarul udemerist din actualul mandat al lui Boc la fel (deci nici macar nationalitatea nu ajuta), acum cateva luni profesor de la UTCN care facea 2.500 de euroi pe luna din spaga si ultimul (dar probabil nu cel din urma) sistemul medical manjit.
    A devenit si Clujul asta o cloaca unde administratia, educatia si sanatatea se scalda in mizeria coruptiei fara limite si fara rusine. Pacat!
  • +18 (20 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 25 decembrie 2017, 0:44)

    [anonim]

  • +7 (9 voturi)    
    bravo (Luni, 25 decembrie 2017, 1:27)

    ioanadoe [utilizator]

    Sistemul medical romanesc avanseaza cu fiecare proces in care un "barosan" e arestat si judecat.
  • +8 (8 voturi)    
    cred ca la noi etica e pe inverse (Luni, 25 decembrie 2017, 7:27)

    Coco Whistle [utilizator]

    ar trebui redefinita. la drept te invata cum sa driblezi legile, la medicina cum sa devii intreprinzator....la politie cum sa-i bati pe aia in piata....iar la tribunal...cum sa eliberezi infractorii (pestii mari) iar pe cei mici sa le dai o lectie sa o tina minte 15-25 ani.
  • +15 (15 voturi)    
    Un medic bun, dar ca om...... (Luni, 25 decembrie 2017, 7:53)

    Seby30 [utilizator]

    A fost arestat prea tarziu. Am avut de-a face cu el in 2008, cand tata avea nevoie de o operatie la prostata. La prima intalnire m-a interogat cu ce ma ocup, tata ce meserie a avut..etc. Cand a vazut ca sunt un profesoras modest , si-a schimbat tonalitatea si mi-a spus" Luni dimineata te prezinti cu tatal dumitale la clinica mea privata de pe Strada Republicii din Cluj. Il operez acolo, apoi il transfer inapoi la urologie. Va costa 550 de euro". Cand l-am intrebat daca are sanse de reusita, mi-a raspuns sec " Bine ca nu ma intrebati daca maine va ploua. Daca va fi un succes, bine, daca nu il operam si cu metoda clasica" Tot aici?.... il intreb eu deja timid. La care vine raspunsul de aur : "Normal, doar nu pe camp. Mergeti la clinica si achitati 150 de lei pt consulatatie. Apoi achitati si operatia. Acum am treaba. Ne vedem luni la ora 8". De atunci tot ne vedem:)) Norocul meu a fost ca am gasit un alt medic care i-a prescris 2 medicamente iar de atunci nu are nicio problema. Lucan l-ar fi operat degeaba si cine stie, azi unde ar fi tatal meu....Poate ar fi bun ca medic, dar e atat de avar incat nu mai e in stare sa-si practice meseria. Doar la bani si la smecherii se gandeste. Vrea si mai mult, nu se mai satura......
  • +7 (7 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 25 decembrie 2017, 8:02)

    [anonim]

  • +7 (7 voturi)    
    trist dar adevarat (Luni, 25 decembrie 2017, 9:33)

    prahova [utilizator]

    Presa isi face datoria si informeaza lumea (un rol important il are aici si hotnews).Dar ce se intimpla mai departe ?
    Credeti ca faptul ca Mihai Lucan a transferat ilegal la clinica sa privata aparatura e o "inovatie" proprie ?
    Am laudat mai sus hotnews dar de exemplu in articolul http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11931601-fostul-spital-din-plopeni-prahova-dat-folosinta-gratuita-unei-firme-private-luna-dupa-inchidere.htm
    se spune foarte clar ca " Surse din administratia locala sustin ca firma Dentirad, care a deschis clinica medicala privata in fostul spital, nu plateste niciun ban la bugetul local, intrucat a fost scutita de chirie".
    Evident ca toata aparatura spitalului a fost "privatizata".Si nu e doar un aparat e vorba de TOATA dotarea spitalului.
    Asa ca ar trebui sa mai revedeti din timp in timp ce s-a mai intimplat cu cazurile pe care le semnalati , ce masuri s-au luat si evident sa ne informati si pe noi toti care va urmarim cu mult interes.
  • +4 (4 voturi)    
    daca nu vrem capitalism, ramanem cu mizeria comuni (Luni, 25 decembrie 2017, 11:09)

    Dedalus [utilizator]

    Cel mai bine ar fi sa fie privatizat intregul system de sanatate. Impreuna cu casele de asigurari, care tot private ar trebui sa fie, pentru a fi concurenta intre ele.

    ===

    Preupunand insa ca Romania nu vrea sa fie capitalista - si asta pare foarte clar daca te uiti la cerbicia cu care toti politicienii si functionarii de la stat si de la locale lupta impotriva sectorului de afaceri- atunci macar sa fie interzisa practica medicinei si la stat si la privat in acelasi timp.
  • +1 (1 vot)    
    nu el este cel mai mare vinovat (Luni, 25 decembrie 2017, 12:41)

    gicuHD [utilizator]

    trebuie cautat cine i-a permis astfel de lucruri,el cu bogatii lui atrait si va trai bine noi oile beee...asta este romania in continuare noi vom face beee...si ei conducatorii merg mai departe speranta este in cluj timisoara bucuresti acolo sunt oamenii curajosi nu pensionari fricosi si tampiti de televizor/
  • -1 (3 voturi)    
    Sunt cu studii precare care au miloane grele, dar (Luni, 25 decembrie 2017, 16:13)

    Entiu [utilizator]

    Suma imputata domnului doctor Lucan e un nimic pe lânga tunurile de milioane grele ale celor cu pregatire precară pe care îi,gasim fie în functii politice, fie patroni care exploateaza la sânge salariatii, etc
    Mai vrei exemple, sau nu trăiești in România.
    Si sa nu uitam ca pregatirea unui doctor de specialitate presupune un număr fizic mare de ani, la care se adaugă specializarea continuă.
    Normal ar fi sa restituie banii ce i se impută si sa fie lasat in pace, să-si exercite meseria, pentru ca toți avem nevoie de astfel de rari specialisti.
    • +3 (3 voturi)    
      gresesti (Luni, 25 decembrie 2017, 21:38)

      gnd [utilizator] i-a raspuns lui Entiu

      Gresesti profund. Un om ca asta care e dispus sa distruga tot in jurul lui pentru a acapara cat mai multi bani si putere nu are ce cauta in sistemul sanitar. Se pare ca nu prea ai avut de a face cu astfel de somitati ca sa vezi ce le poate face pielea. Tre sa intelegi ca demonul banilor si preamaririi care a intrat in ei ii schimba complet si le compromite inclusiv actul medical fiind compromisi dpdv moral. Vezi mai sus cazul descris de Seby30, si asta e un caz foarte light, sunt si altele mult mai grave care se lasa cu pierderi de vieti omenesti, asa cum au dat exemplul procurorii cum ca a taiat aiurea in operatie pentru a isi pune adversarii lui in dificultate.
  • +1 (1 vot)    
    O mizerie de om ! Pare ca nici nu e intreg la cap (Marţi, 26 decembrie 2017, 7:59)

    deval [utilizator]

    !! Cititi din jurnal si va cruciti !!!!!!!!!!


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by