Radu Mazare, condamnat la 4 ani de inchisoare cu suspendare pentru retrocedare ilegala de terenuri in cel mai vechi dosar de coruptie din Romania. Sentinta nu este definitiva

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 10 iulie 2017, 16:44 Dosare Anticoruptie


Radu Mazare (foto arhiva)
Foto: Agerpres
Fostul primar al Constantei, Radu Mazare, a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Bucuresti la 4 ani de inchisoare cu suspendare in dosarul in care este acuzat de retrocedare ilegala de terenuri. Fostul presedinte al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare, iar fostul actionar al clubului Dinamo, Cristian Borcea, a fost achitat. Sentintele de luni nu sunt definitive. Curtea de Apel Bucuresti a amanat de 8 ori pronuntarea sentintei in acest caz, iar procesul a inceput in urma cu noua ani, fiind cel mai vechi dosar de coruptie din Romania.

Radu Mazare a fost trimis in judecata de procurorii DNA in acest dosar pe 28 octombrie 2008, alaturi de alti 37 de inculpati cercetati pentru "restituirea si atribuirea nelegala a unor intinse suprafete de teren intravilan din municipiul Constanta, Mamaia, plaja si faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu in valoare de aproximativ 114 milioane euro (dintre care 77,77 milioane euro reprezinta prejudiciu in dauna statului si 36,16 milioane euro prejudiciu in dauna municipiului Constanta)".

Alaturi de Radu Mazare au fost trimisi in judecata mai multi membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din Primaria Constanta, printre care Nicusor Constantinescu - fost presedinte al CJ Constanta si fost consilier municipal; seful Directiei Administratie Publica, Constantin Racu; seful Directiei Patrimoniu, Daniela Ramona Dospinescu; seful Directiei Tehnic-Investitii, Ion Marica; fostul consilier municipal Dan Miron si consilierii juridici Cristian Talpau, Nora Alina Chirca si Bogdan Ghitulescu. Acestia sunt acuzati de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu obtinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, fals intelectual, in forma continuata, si asociere pentru savarsirea de infractiuni.

Celelalte persoane trimise in judecata sunt functionari din Primaria Constanta, functionari in cadrul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Constanta, mandatari, notari publici, mostenitori ai persoanelor indreptatite, cesionari cumparatori de drepturi succesorale (printre care si Cristian Borcea si Dragos Savulescu, fosti actionari ai echipei de fotbal Dinamo Bucuresti), interpusi cumparatori de terenuri si un evaluator agreat de Primaria Constanta, acuzati de procurori de savarsirea de infractiuni asimilate si in legatura directa cu infractiuni de coruptie sau de complicitate sau instigare la aceste infractiuni.

In acest dosar a fost trimis in judecata si notarul Jean Aurel Andrei, sotul presedintelui Tribunalului Bucuresti, Laura Andrei.

Potrivit DNA, in perioada noiembrie 2002 - iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, in exercitiul atributiilor de serviciu, cu stiinta, au solutionat in mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, in scopul obtinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat in dobandirea de catre ei sau de catre persoane din anturajul lor a proprietatii asupra unor mari suprafete de teren la care nu aveau dreptul.

"Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafete de teren intravilan, in valoare de 114 milioane euro. (...) In mod legal, a fost revendicata suprafata de 309.549 mp, cei indreptatiti beneficiind de restituiri si atribuiri in suprafata cu putin mai mare decat jumatate din cea revendicata, in vreme ce restituirile si atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o intindere de trei ori mai mare decat cea revendicata - aproape un milion de metri patrati", au aratat anchetatorii.

Procurorii anticoruptie au aratat ca au fost restituite portiuni de plaja si faleza care, potrivit Constitutiei si legilor in vigoare, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, "adica nu pot ajunge sub nicio forma in proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice".

Potrivit DNA, prin faptele savarsite de cei 37 de inculpati in aceasta cauza s-ar fi cauzat un prejudiciu in valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezinta prejudiciu in dauna statului si 36,16 milioane euro prejudiciu in dauna municipiului Constanta.

Astfel, Cristian Borcea este acuzat ca a prejudiciat statul roman si municipiul Constanta cu aproximativ 28 de milioane de euro. Anchetatorii au stabilit ca Borcea s-a asociat cu alti doi invinuiti din dosar, Georgica Giurgiucanu si Emil Dragos Savulescu, in societatea comerciala 'Holiday Club Neptun' SA. Savulescu si Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, in posesia unor drepturi succesorale ce apartineau unei persoane in varsta - Buzescu-Movila Ivonne Aline. Aceasta mostenise proprietati impresionante in Bucuresti si Constanta si lasase partea sa din mostenire Academiei Romane, printr-un testament incheiat in primavara anului 2001.

Avand complicitatea unui notar, cei doi au actionat ca mandatari in numele acesteia si au solicitat Primariei Constanta sa intre in posesia unor suprafete de teren ce insumau 12.500.000 de metri patrati. Mai mult, ei au vandut succesiv drepturile succesorale unor cunoscuti sau rude, la preturi foarte mici.

Conform DNA, Cristian Borcea a cumparat de la cei doi asociati, la preturi modice, o cota de 12,25% din drepturile succesorale, reprezentand 1.531.250 de metri patrati. Comisia de aplicare a Legii 10/2001 din Primaria Constanta a luat act de 'vanzarile' si 'revanzarile' de drepturi succesorale de care a fost deposedata Buzescu-Movila Ivonne Aline, pe baza unor referate aprobate de primarul Mazare.

Procurorii mai arata ca membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001 si Radu Mazare au emis inscrisuri in baza carora s-au constituit nelegal drepturi de proprietate privata pentru 96 de terenuri intravilane din patrimoniul municipiului Constanta si din domeniul public al statului, ale caror preturi au fost mult subevaluate.

Potrivit calculelor facute de procurori, raportand pretul platit pentru drepturile succesorale cu pretul terenurilor cedate de Primaria Constanta si vandute ulterior, inculpatii au obtinut profituri enorme. Spre exemplu, Cristian Borcea a fost improprietarit cu 8.990 metri patrati in zona Mamaia Nord, teren pe care l-a vandut cu 449.541 de euro (50 euro/mp), fata de cei 54 de euro (0,006 euro/mp) reprezentand suma investita. In total, Cristian Borcea a fost improprietarit de Primaria Constanta cu 29.000 metri patrati.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























12637 vizualizari

  • +65 (65 voturi)    
    o mizerie (Luni, 10 iulie 2017, 16:48)

    pragmatism [utilizator]

    In tara asta daca esti din "elita" PSD poti fura peste 100 milioane si primesti cu suspendare. Este o mizerie incredibila!!!
    • +7 (15 voturi)    
      nu chiar (Luni, 10 iulie 2017, 18:03)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui pragmatism

      Daca afacerile necurate au legaturi cu firme sau persoane israeliene trebuie sa intelegi ca lucrurile functioneaza altfel
    • +18 (18 voturi)    
      Suspendare pentru 114 milioane furate ??? (Luni, 10 iulie 2017, 21:36)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui pragmatism

      Pai pe ce lume traim ????? Cum sa mai suportam pe infractorul confundat definitiv Dragnea si gasca lui de megahoti?
      • +3 (3 voturi)    
        scandalos (Marţi, 11 iulie 2017, 8:19)

        Hans Metter [utilizator] i-a raspuns lui cartofil

        imi este scarba la propriu de aceasta tara... noi muncim de ne sar ochii din cap (cu pretul instrainarii de copii si parinti si prieteni) pt a plati un amarat de ipotecar de 40.000 euro (facut tocmai pt a lasa ceva in urma si pt a duce o viata cat de cat decenta) si astia dau tunuri de sute de milioane de euro si nu li se intampla nimic... Mi-e rau fizic si imi doresc sa plec cat mai departe de aceasta MIZERIE numita romania (scris cu majuscula nu merita)
  • +45 (45 voturi)    
    PSD power (Luni, 10 iulie 2017, 16:54)

    Tze [utilizator]

    Justitie de cumetrie. Pai daca e vinovat si a fost condamnat, de ce cu suspendare? Un gainar de rand zboara direct in inchisoare in nici o luna! La politicieni, dupa procese de ani de zile, dupa ce au pagubit statul cu zeci de milioane de euro, iau cu suspendare...
    • +6 (10 voturi)    
      Dragul meu, n-ai inteles cum sta treaba! (Luni, 10 iulie 2017, 19:06)

      inganduratul [utilizator] i-a raspuns lui Tze

      Pai judecatoarea a intuit deja care va fi marimea pragului pagubei in cazul infractiunii lui Mazare. Iar pragul valoric ce-l va vota parlamentul va fi stabilit la 200 milioane de lei noi. Judecatoarea aia stie, sa n-o acuzam degeaba! Deci omul nostru din Constanta , furand doar 150 de milioane de lei noi este complet nevinovat!
      Acum ai inteles? Sa zicem mersi, daca o sa stabileasca limita superioara a pragului la 5 miliarde de lei?
      • +2 (8 voturi)    
        Care esti ba lipsit de simtul umorului (Luni, 10 iulie 2017, 20:52)

        inganduratul [utilizator] i-a raspuns lui inganduratul

        si nu te-ai prins de bascalia celor scrise de mine si mi-ai dat un vot negativ?
    • +1 (1 vot)    
      Pai (Marţi, 11 iulie 2017, 11:54)

      tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui Tze

      Metoda asta e veche de 25 de ani ! De ce sa platesti un avocat si poate, POATE scapi de puscarie cand e mai usor sa platesti un judecator sau mai multi si scapi SIGUR de puscarie !

      Scarba imi e de tara asta !
  • +43 (45 voturi)    
    Pedeapsa cu suspendare se aplica pt maxim 3 ani (Luni, 10 iulie 2017, 16:58)

    Taifunnn [utilizator]

    Are cineva o explicatie legata de cum a luat Mazare pedeapsa de 4 ani cu suspendare? Din cate stiu, prima conditie din articolul 91 legat de Suspendari e ca pedeapsa sa nu depaseasca 3 ani.


    Art. 91
    Condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere
    a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
    • +9 (11 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Luni, 10 iulie 2017, 20:07)

      [anonim] i-a raspuns lui Taifunnn

    • +4 (6 voturi)    
      Explicatie (Marţi, 11 iulie 2017, 3:53)

      2mai [utilizator] i-a raspuns lui Taifunnn

      Faptele sunt din perioada 2002-2005.
      La acea data era in vigoare Vechiul Cod Penal.
      Acel cod prevedea la art. 86 ind.1 lit.a), ca o conditie pentru aplicarea suspendarii executarii pedepsei sub contraol judiciar, ca pedeapsa aplicata sa fie inchisoarea de cel mult 4 ani;
      Principiul in drept este aplicarea legii penale mai favorabile.
      Legea penala mai favorabila condamnatului este vechiul cod penal.
      • +1 (1 vot)    
        Multumesc de raspuns! (Marţi, 11 iulie 2017, 9:46)

        Taifunnn [utilizator] i-a raspuns lui 2mai

        Desi e foarte trasa de par regula legata de suspendari pentru pedepse atat de mari, macar ne-am lamurit ca nu e vreo exceptie ciudata.
  • +46 (46 voturi)    
    Pana la urma s-au inteles (Luni, 10 iulie 2017, 16:59)

    puscas2 [utilizator]

    Pana la urma s-au inteles la pret si i-au dat cu suspendare. Justitia din Romania a ajuns o gluma. Proasta!
  • +31 (31 voturi)    
    cum asa? (Luni, 10 iulie 2017, 17:04)

    nikk [utilizator]

    nu inteleg in veci vecilor, cum se poate sa dai 4 ani cu suspendare, inteleg sa dai pana la maxim 1 - 1.5 ani cu suspendare, deh a gresit omu si se caieste, dar deja vorbim de multi ani, banui ca ar trebui modificata legea, daca depaseste x ani, sa fie musai cu executare.

    hai ca in curand vedem si 7-8-10 ani cu suspendare, ma mir cum Varanu sau dosarul Transferurile nu au luat cu suspendare....

    avem TARA ce o meritam...
  • +58 (58 voturi)    
    Bataie de joc (Luni, 10 iulie 2017, 17:06)

    Cataleya [utilizator]

    9 ani de proces, 8 amanari , 4 ani cu suspendare, pt un prejudiciu de peste 100 milioane euro. Judecatoarea aia ar trebui sa ia cu executare, de doua ori mai mult decat va lua Mazare la recurs.
  • +35 (35 voturi)    
    Ce chestie!? (Luni, 10 iulie 2017, 17:12)

    Rescator [utilizator]

    Pinguinii din "JUSTITIE" i-au dat papagalului hotoman
    din Constanta(a sfeteresit cateva milioane bune de Euro) patru ani cu suspendare,dupa o saga de noua ani
    de mimat actul de dreptate.Ce rusine pentru baietii
    si fetele in roba!Unul care fura o gaina i-a trei ani cu executare.Daca asta este stat de drept,atunci si Papa de la Roma este Musulman Practicant.RUSINE!!!!!!!!!
  • +28 (28 voturi)    
    . (Luni, 10 iulie 2017, 17:21)

    theo667 [utilizator]

    L-a distrus! 4ANI CU SUSPENDARE! Cum va putea sa mai traiasca cu rusinea asta? Cum se va uita in ochii fiului sau ?
    • +9 (9 voturi)    
      da, asa e (Luni, 10 iulie 2017, 19:17)

      revo [utilizator] i-a raspuns lui theo667

      auzi, doar 4 ani cu suspendare... pai, la calibrul lui napoleonic, sigur astepta mai multa consideratie din partea "justitiei" romane - 25 de ani cu suspendare, ce mama dracu'!
  • +26 (26 voturi)    
    Cum ar fi sa aflam, dupa ce dosarul acesta (Luni, 10 iulie 2017, 17:30)

    Susufler0 [utilizator]

    va ajunge la ICCJ si va mai petrece si aici ceva termene, ca de , este vorba de peste 30 de borfasi, ca s-a implinit termenul de prescriptie a raspunderii penale, (ca in cazul lui Ghita in Dosarul Tracia-Asesoft) !

    In fond acum in prima instanta de judecata pt a se da hotararea a fost nevoie de peste 9 ani. Se adauga anii cat dosarul a fost instrumentat la Parchet (cati or fi fost si astia). La care se aduna si anii cat o sa mai stea la ICCJ, astfel incat realmente este pericol ca banditul de Mazare sa scape la fel cum - repet- a scapat si Ghitza, DATORITA PRESCRIPTIEI RASPUNDERII PENALE, ca urmare a implinirii acestui termen !

    PS. Nu mai vorbesc, cum ar fi ca Mazare sa scape, la mustata, pt, sa zicem, vreo doua luni ?! ;))
    • +1 (1 vot)    
      Se pare (Marţi, 11 iulie 2017, 9:57)

      Leul in iarna [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      că judecătoarea care a dat această sentință este soția unui inculpat... Aceasta este informația care circulă pe facebook... Și pare verosimilă judecând după lungimea procesului și sentința dată... Mă întreb cum ar fi posibil acest lucru? Nici conflictul de interese nu mai există?
      • 0 (0 voturi)    
        Ar fi trebuit sa se abtina (Marţi, 11 iulie 2017, 11:54)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Leul in iarna

        de la judecarea dosarului !
  • +27 (27 voturi)    
    Puțin, f puțin (Luni, 10 iulie 2017, 17:33)

    mr_mojo [utilizator]

    Suspendare pentru mafiotul asta? Pai ce fel de exemplu dam? Eu zic de la 10 ani in sus, pentru dezintoxicare.
    • +9 (9 voturi)    
      Pentru mazare trebuie sa se dea direct... (Luni, 10 iulie 2017, 21:42)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui mr_mojo

      spanzuratoare, fara judecata. Derbedeul asta sfideaza o tara de 20 de ani in direct, pe la televiziuni si dupa ce fura 114 milioane de E primeste, de la niste judecatori, care eu cred ca au fost spaguiti(ma rog este impresia mea), 4 ani cu suspendare. Este incredibil. Nimeni nu cerceteaza putin judecatorii aia, sa vedem si noi ce averi au- si cat din averea lor se datoreste lui mazare?
  • +33 (33 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 10 iulie 2017, 17:39)

    [anonim]

  • +23 (23 voturi)    
    Comment sters de user (Luni, 10 iulie 2017, 17:40)

    gorky.park [anonim]

  • +14 (14 voturi)    
    Incredibil (Luni, 10 iulie 2017, 17:53)

    B.Michelle [utilizator]

    ....deci sa intelegem ca Mazare a fixat pragul...he he he ...acum poate sa stea linistit si Livache....nu are ce sa i se mai intample !!!
  • +17 (17 voturi)    
    Intr-o speta similara... (Luni, 10 iulie 2017, 18:07)

    Johanis [utilizator]

    fostul primar al sectorului 6, cristian Poteras, a primit 8 ani si jumatate cu executare pentru un prejudiciu de 55 de milioane. Mazare a facut un prejudiciu de 114 milioane.
    Probabil ca, cu cat prejudiciul este mai mare, cu atat mai mult scade si pedeapsa.
    Nu are cum sa ramana definitiva aceasta sentinta!
  • +11 (11 voturi)    
    romanian mafia (Luni, 10 iulie 2017, 18:18)

    middle_brick [utilizator]

    Doar uitați-va la poza din articol, te duce cu gândul asa la mafia anilor 30'
  • +12 (12 voturi)    
    Justitia in Romania e doar pt fraieri (Luni, 10 iulie 2017, 18:21)

    Kaladin [utilizator]

    De aia si tara stagneaza de 30 de ani.
  • +7 (7 voturi)    
    dragutz... (Luni, 10 iulie 2017, 19:09)

    liviu_ [utilizator]

    o sa auzim pedepse gen 10 ani cu suspendare...
    nu ar trebui sa fie suspendarea la pedepse mai mari de 1 an...

    ce sa mai zicem...
    anyway... chiar si cu suspendare... asta nu face decat sa confirme ca DNA are dreptate si ca isi face treaba si de asemenea ca psd este un partid de hoti cu acte in regula!
  • +12 (12 voturi)    
    normal! (Luni, 10 iulie 2017, 19:14)

    revo [utilizator]

    Nici nu ne asteptam la altceva! Totusi, trebuie sa remarc performanta distinsului faraon: PATRU ani cu suspendare! Faraon, nu gluma, joaca in prima liga - 114 mil. de euro!

    Mersul pietei in "justitia" romana: de la suta de milioane de euro in sus se dau 4 ani cu suspendare.
  • +13 (13 voturi)    
    Judecatorul ori nu judeca (Luni, 10 iulie 2017, 19:34)

    alibaba_zeul_meu • • [utilizator]

    ori nu gandeste.
  • +12 (12 voturi)    
    concluzie: pt 114 mil euro (Luni, 10 iulie 2017, 19:37)

    yellowdog [utilizator]

    un hot ia 4 ani cu suspendare???
    Aloooo, nu e cam mult, nu puteati sa ii dati usor peste mana?
    Eu as muncii 100 de ani pt banii astia, dar hei ei sa fure si sa praduiasca in pace, ca de asta traiesc sa fiu jefuit.
  • +10 (10 voturi)    
    Clar, (Luni, 10 iulie 2017, 21:23)

    Jean Phoutaille-Marais [utilizator]

    toată logica spre ce duce ? Este sub acoperire ȋn unul din Servicii, evident.
  • +9 (9 voturi)    
    Fiecare tara .. (Luni, 10 iulie 2017, 21:45)

    BartSimpson [utilizator]

    are FIX conducatorii pe care ii merita !
  • +13 (13 voturi)    
    Plangere PENALa in potriva JUDECATORILOR ! (Luni, 10 iulie 2017, 23:36)

    DanProdan1 [utilizator]

    CAZ PENAL :Ultima porcarie facuta de Judecatori Romaniei la CAB .

    114 milioane de Euro furate = 4 ani cu suspendare ???


    Unde este INSPECTIA Juridica , ce face CSM si procurori DNA ??????????


    10 ani -8 amanari -114 milioane de Euro furate = 4 ani cu suspendare ????????????????????????????????
    • 0 (2 voturi)    
      Magistratii s-au eliberat de presiunea SRI care (Marţi, 11 iulie 2017, 9:23)

      deval [utilizator] i-a raspuns lui DanProdan1

      nu mai poate igieniza lifturile si toalele din judecatorii...
      Binomul puscariasi/puscariabilt au pus maciuca inspectiei judiciare pe magistratul onest reprezentativ Camelia Bogdan aratand ca din lege poate face plastilina si acum au liber oficial, direct de la psdalde de lege, de morala ....
      Concluzia e ca doar daca pradui peste prag, ai cu ce sa-sti cumperi suspendarea !!
  • +11 (13 voturi)    
    Justitia in Romania e gluma proasta. (Marţi, 11 iulie 2017, 4:29)

    vagabond [utilizator]

    Furi 114 milioane de euro, iei cu suspendare.
    Omori 3 oameni ca te grabeai la ski ca Huidu, iei cu suspendare.
    Fraudezi alegerile ca Dragnea, iei cu suspendare.

    Si trambitati ca vreti sa-i aduceti in tara pe romanii plecati? Sictir, jegosilor.
  • +2 (2 voturi)    
    Recuperarea!!!!!!!!!!! (Marţi, 11 iulie 2017, 7:00)

    vizirul [utilizator]

    Dar despre recuperarea pagubei de 114.000.000 euro nu se spune nimic in decizia instantei? Este de neimaginat bataia de joc la adresa natiunii.
  • -3 (5 voturi)    
    Inca o mare realizare a DNA, asa bine au (Marţi, 11 iulie 2017, 8:46)

    xrogo [utilizator]

    adunt dovezi procurorii ca judecatorii nu au putut da mai mult, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere!
    • -1 (1 vot)    
      esti o gluma proasta (Marţi, 11 iulie 2017, 10:54)

      natbl73 [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      asa e, nu au putut dovedi ca furtul s-a facut cu violenta...
    • -1 (1 vot)    
      Dar stai! (Marţi, 11 iulie 2017, 12:22)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Puteau sa nu dea cu suspendare, you know...
      Postaceilor, o sa va suspendam in curand, ti panimaiesh..
    • +2 (4 voturi)    
      Mazare a fost gasit vinovat (Marţi, 11 iulie 2017, 12:41)

      man_and_twin [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Procurorii si-au facut treaba, au instrumentat un dosar soldat cu verdict de vinovat. Problema e ca procesul a fost taraganat atat de mult in instanta, ca s-au prescris majoritatea capetelor de acuzare.
      Aici e mana judecatorilor, nu a procurorilor.
  • +2 (2 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 11 iulie 2017, 8:55)

    [anonim]

  • +3 (3 voturi)    
    Incredibil! (Marţi, 11 iulie 2017, 9:10)

    MichiuStefan1 [utilizator]

    Incredibil!Aiuritor!Halucinant!Infiorator!Nu gasesc cuvinte potrivite pentru aceasta crima impotriva elementarului bun simt al Justitiei!Indubitabil, Romania e fascinanta!DNA munceste degeaba!Cat va mai putea,pntru ca "elitele" natiunii nu vor sa fie deranjate cu procese, chiar daca stiu ca le castiga din start.Ce tara minunata!Un paradis al tuturor borfasilor!Sa traiasca! Fura ei, dar ne dau si noua: 100 de lei!
  • +2 (2 voturi)    
    terenuri .... (Marţi, 11 iulie 2017, 11:12)

    sareta [utilizator]

    Nu sunt doar terenuri ,plaja nu-i teren,ea este bun PUBLIC aparat de Constitutie (nu si de judecatorii CAB).Plaja a fost furata domnilor judecatori, mii de hectare de plaja sunt sub betoane construite ..Terenuri se mai pot si retroceda dar plaja NU (si ce daca zice Constitutia ).Cum dracu vor motiva "ganditorii "justitiei altfel decat ca au lipsit la lectia aia cu Constitutia .....Vai de scoala care au facut-o ,or fi fost la Spiru Haret ?


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by