Dan Adamescu cere eliberarea conditionata, dupa ce a stat doar 5 luni dupa gratii din pedeapsa efectiva de peste 4 ani de inchisoare

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 25 octombrie 2016, 14:04 Dosare Anticoruptie


Dan Adamescu
Foto: AGERPRES
Omul de afaceri Dan Adamescu a depus la Judecatoria Sectorului 4 o cerere de eliberare conditionata, dupa ce a executat efectiv cinci luni inchisoare din condamnarea de 4 ani si 4 luni primita intr-un dosar de coruptie privind solutii favorabile in dosare de insolventa, potrivit Agerpres.

'Luni, 24 octombrie 2016, Dan Adamescu a depus prin avocatii sai la Judecatoria Sector 4 cererea de eliberare conditionata din executarea pedepsei, dat fiind ca in baza art.72 C.pen. a fost dedusa perioada cuprinsa intre 5 iunie 2014 si 22 iunie 2015, perioada corespunzatoare masurilor preventive privative de libertate. Pana la data formularii prezentei cereri domnul Adamescu a executat fractia de 1/3 din totalul pedepsei cu inchisoarea, executand deja 534 de zile inchisoare (masuri preventive plus executare pedeapsa) dintr-un total de 1.467 zile (4 ani si 4 luni), fiind astfel indeplinita conditia prevazuta de art.100 alin.(1) lit.a) C.pen', se arata intr-un comunicat semnat de Mihaela Petrovan, PR-ul familiei Adamescu.

Potrivit sursei citate, Dan Adamescu executa detentia in regim semideschis la Jilava, insa nu a fost apt medical din cauza mai multor afectiuni - cardiologice, diabetice, neurologice, locomotorii - sa participe la programele din cadrul penitenciarului, in schimb a avut un comportament conform cu regulile regimului de detentie, 'dand dovada de respect fata de toti cei cu care a relationat si neavand abateri/sanctiuni'.

'In momentul de fata, Dan Adamescu este intr-o stare de sanatate extrem de precara, fapt care a dus in luna septembrie la internarea lui in Spitalul Floreasca, unde medicii ii supravegheaza atent cele peste 15 afectiuni grave, care au escaladat si mai mult in perioada detentiei. In varsta de 68 ani, conform legii, Adamescu are dreptul la o reducere de 2/3 din sentinta', se mai spune in comunicat.

Dan Adamescu a fost condamnat definitiv pe 27 mai 2016 de Inalta Curte de Casatie si Justitie la 4 ani si 4 luni inchisoare cu executare, intr-un dosar de coruptie privind solutii favorabile in dosare de insolventa.

In acelasi dosar, omul de afaceri Iosif Armas, fost deputat PSD, a fost condamnat la 1 an si 4 luni inchisoare cu suspendare.

Mircea Moldovan, unul dintre judecatorii mituiti de omul de afaceri Dan Adamescu, a primit pedeapsa cea mai grea din dosar, respectiv 12 ani si 2 luni inchisoare, cu mult mai putin decat cei 22 de ani inchisoare dati de Curtea de Apel Bucuresti.

Condamnati au fost si alti trei fosti judecatori de la Tribunalul Bucuresti: Ion Stanciu - 3 ani si 4 luni inchisoare cu executare; Elena Roventa - 4 ani si 6 luni inchisoare cu executare; Ciprian Sorin Viziru - 4 ani si 6 luni inchisoare cu executare.

In iunie 2014, procurorii DNA i-au trimis in judecata pe oamenii de afaceri Dan Adamescu si Iosif Armas, acestia fiind acuzati ca au dat mita unor judecatori de la Tribunalul Bucuresti pentru a obtine solutii favorabile in instanta pentru firme ale lor aflate in insolventa.

Potrivit DNA, cei patru judecatori au pretins si primit sume de bani sau bunuri in scopul de a indeplini/nu indeplini sau a intarzia un act privitor la indatoririle de serviciu in legatura cu contestatiile la tabelul preliminar al creantelor, desemnarii preferentiale a unor administratori judiciari, atribuirii preferentiale a unor dosare de insolventa, pentru a-si exercita influenta pe langa alti magistrati de la diverse instante din Bucuresti sau din tara, utilizand informatii detinute prin prisma atributiilor de judecator.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























2068 vizualizari

  • +11 (11 voturi)    
    Justitia la noi (Marţi, 25 octombrie 2016, 14:13)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Va isei. In Romania, JUSTITIA E DE PARTEA HOTILOR, bratul asa-zis legal al unui sistem mafioto-securist care a jefuit tara si continua sa fure pentru ca nu patesc nimic. JUSTITIA E CEA MAI CORUPTA INSTITUTIE DUPA PARLAMANT (o adunatura de hoti si complici la furt)
  • +16 (16 voturi)    
    offf (Marţi, 25 octombrie 2016, 14:33)

    costinescu [utilizator]

    saracul, 15 afectiuni grave... mai bine il impucam, sa nu mai sufere atata.
    • +6 (6 voturi)    
      porq aux vein (Marţi, 25 octombrie 2016, 15:00)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui costinescu

      de Ignat !
      • +5 (5 voturi)    
        .. (Marţi, 25 octombrie 2016, 15:30)

        costinescu [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        asta inseamna maine, nu?
  • +11 (11 voturi)    
    gunoiul asta (Marţi, 25 octombrie 2016, 15:25)

    Tepesul [utilizator]

    vrea sa fie liber bupa ce a facut atatea rele, se da bolnav si vrea sa fie liber!
  • +8 (8 voturi)    
    s-a recuperat prejudiciul ? (Marţi, 25 octombrie 2016, 15:59)

    _aurelian_ [utilizator]

    dacă da, atunci să iasă, dacă nu, zic să mai stea puțin...
  • +9 (9 voturi)    
    bine ca nu a furat o gaina, (Marţi, 25 octombrie 2016, 16:02)

    __alex__ [utilizator]

    ca mai iesea la pastele cailor. Pe de alta parte, noroc cu puscaria ca a avut timp sa se investigheze, ca habar nu avea ce bolnav era.
    Si inca nu a fost la ginecologoul lui Vantu din Viena....
  • +3 (3 voturi)    
    Tupeu de borfas (Marţi, 25 octombrie 2016, 17:18)

    Radius [utilizator]

    .


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by