Doi martori din dosarul Gala Bute au povestit cum au dus geanta cu bani la Ministerul Dezvoltarii

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 30 septembrie 2016, 20:07 Dosare Anticoruptie


Elena Udrea la Gala Bute
Foto: HotNews / DP
Corin Boian si Adrian Gardean, martori denuntatori in dosarul Gala Bute, in care este trimisa in judecata fostul ministru Elena Udrea, au declarat vineri, la instanta suprema, ca au strans 900.000 de euro in bancnote de 500 de euro, au pus banii intr-o geanta de voiaj, suma reprezentand "comisionul" de 10% pentru deblocarea platilor pentru mai multe domenii schiabile din Borsec, Straja si Parang, scrie News.ro.

Martorul Corin Boian a aratat, la audierea in fata instantei de judecata ca, pe 6 octombrie 2011, avea 600 de mii de euro intr-un o geanta neagra de voiaj.

"Banii erau in bancnote de 500 de euro. Am venit de la Pitesti la Gardean la biroul sau din Baneasa, de la Aviatia Utilitara. Gardean a completat suma cu 300 de mii de euro in birou, tot in bancnote de 500 de euro. Am plecat amandoi spre minister. Gardean a intrat cu geanta. Eu am ramas in parcare. Am dedus, din context, ca vizita la MDRT este anuntata. Gardean mi-a zis ca se duce la domnul Gheorghe Nastasia. Nu mi-a spus in ce birou au avut loc discutiile", a aratat omul de afaceri care a platit pentru a i se debloca proiectul privind domeniul schiabil de la Parang pentru care castigase licitatie pentru lucrarile de constructie.

El a aratat ca, dupa o ora, Gardean s-a intors in parcare fara geanta si "mi-a zis ca totul va fi bine si ca sumele pentru lucrari vor fi deblocate. Banii reprezentau comisionul de 10 la suta pe care a trebuit sa-l strangem, erau bani politici, mergeau in politica", a aratat Boian in fata judecatorilor.

El a mai precizat ca nu stie de la Gardean daca banii ramaneau la Gheorghe Nastasia, secretarul general al Ministerului Dezvoltarii sau erau destinati altor persoane.

Dupa ce s-au dat banii, mai spune martorul, au fost deblocate platile.

"In opinia mea banii mergeau in politica PDL-ului. Ceea ce m-a determinat sa sustin asta este ca, din discutiile cu Stefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea, acesta mi-a cerut sa semnez un contract de publicitate cu Evenimentul Zilei. In opinia mea, aceasta publicatie promova politica PD-L. Am semnat, in 2012, un contract cu Evenimentul Zilei de aproximativ 400.000 de lei. Firma mea, SC Trans Euro Center nu avea nevoie de aceasta publicitate. Am platit o transa de 80.000 de lei. Nu am mai platit pentru ca nu se justifica. Din Punctul meu de vedere si Gala Bute a fost un eveniment politic. Gardean mi-a spus ca, in urma discutiilor purtate cu ministrul Udrea, i s-a cerut ca relatiile cu MDRT sa fie realizate de catre Nastasia Gheorghe", a continuat martorul.

El a mai aratat ca a aflat ca s-au cerut bani si pentru Gala Bute la 6 luni de la organizarea evenimentului. "Am aflat ca Gardean ca a fost solicitat sa ajute cu bani pentru diverse sume neachitate din Gala Bute. Cred ca solicitarea a venit de la Nastasia sau Lungu", a incheiat Corin Boian.

La randul sau, Adrian Gardean a aratat ca isi mentine declaratiile date la DNA, el fiind reprezentantul Termogaz Company, firma detinuta de fratele sau. El a aratat ca, din 2010, se ocupa de refacerea unor imobile din Capitala si de relatia Termogaz cu MDRT.

"La acel moment, firma avea in derulare doua contracte cu domeniile schiabile de la Borsec si Cavnic. Firma facea lucrarile si primariile faceau plata, dar banii veneau cu intarziere. Fiecare primarie avea un contract cu Ministerul Dezvoltarii. Puteau plati numai daca primeau bani de la centru. Erau intarzieri de 6 luni la plata. Stiam ca Stefan Lungu lucreaza la MDRT si i-am cerut sa se intereseze de ce intarzie platile. Dupa doua saptamani m-am intalnit cu el in biroul din Baneasa. Mi-a spus ca exista cutuma la ministerul Dezvoltarii sa se plateasca 10 la suta din valoarea contractelor pentru deblocarea banilor. Comisionul era pentru campania electorala. Am convenit cu el sa platesc 10 la suta din sumele ce vor fi decontate pentru cele doua contracte ale Termogaz. Nu au mai fost de fata martori la respectiva discutie", a aratat Gardean.

El a completat declarand in fata judecatorilor ca, in 2010, s-a intalnit cu secretarul general din minister, Gheorghe Nastasia si cu Stefan Lungu la Borsec. "Lungu mi-a zis ca Udrea si Nastasia stiau de plata comisioanelor si ca banii se duc in campania electorala a PDL", a continuat martorul.

In continuare, acesta a explicat cum a cunoscut-o pe Elena Udrea. "O stiam din 2011 de la inaugurarea telegondolei din Vulcan. Termogaz avea o licitatie pentru lucrari in statiunea Straja. Lungu mi-a zis ca, peste doua zile, e ziua de nastere a lui Nastasia, la Busteni, si m-a intrebat daca vreau sa vin sa o cunosc pe Elena Udrea. Am stat 3 ore si am avut o scurta discutie cu ea. Mi a zis ca este un proiect bun la Straja si ca merita sa fie dezvoltat. Mi-a zis daca va fi nevoie de ceva sponsorizari sa discut cu Nastasia Gheorghe. Eram convins ca banii se vor duce in campanii electorale", a subliniat martorul.

El a mai aratat ca, in luna iunie 2011, a avut o discutie cu Nastasia si acesta i-a confirmat procentul de 10 la suta ce trebuie returnat.

"Banii trebuiau sa fie cash. Am inteles ca banii trebuia sa-i dau lui Lungu si acesta, mai departe, catre Nastasia. Lungu plecase de la mine intre timp. Dupa plecarea acestuia, am mers la minister si Nastasia mi-a zis sa ajung cu platile la zi. Sa nu-l mai implic pe Lungu ci sa merg direct la el. Boian facea domeniu schiabil din Parang. I-am spus de solicitarea lui Nastasia, de acel comision si a fost de acord. El a strans 600.000 de euro si eu 300.000 de euro", a completat martorul.

La urmatorul termen de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost programata audierea altor trei martori.

Dosarul Gala Bute a ajuns pe masa judecatorilor de la instanta suprema in aprilie 2015. Procurorii ii acuza de fapte de coruptie pe Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, Rudel Obreja, fostul director al Companiei Nationale de Investitii Ana Maria Topoliceanu, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Stefan Lungu, fostul secretar general in MDRT, Gheorghe Nastasia, si Dragos Botoroaga.

Printre faptele pentru care au fost trimisi in judecata sunt: luare sau dare de mita, abuz in serviciu, complicitate la luare de mita, evaziune fiscala si spalare de bani.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























8194 vizualizari

  • -4 (28 voturi)    
    2010? (Vineri, 30 septembrie 2016, 20:28)

    nelamurit [utilizator]

    ce campanie electorala facea careva in 2010???
    • +17 (23 voturi)    
      Campania de... (Vineri, 30 septembrie 2016, 21:45)

      cristian_n [utilizator] i-a raspuns lui nelamurit

      Agonisire...
    • +4 (38 voturi)    
      Mafioata blonda se cocosa sub gentile (Vineri, 30 septembrie 2016, 22:21)

      andreitr [utilizator] i-a raspuns lui nelamurit

      cu bani dar da cu noroi în instituțiile statului. Pur si simplu a uitat de jaful pe care l-a făcut cât timp a fost ministreasa. Hai DNA!
      • -3 (5 voturi)    
        Pe bune, dar nu vad absolut nici o fraza (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 16:13)

        cartofil [utilizator] i-a raspuns lui andreitr

        in tot textul articolului care sa o lege pe Elena Udrea de bani. Desi toti banii au ajuns la Nastasia iarasi nu vad probe din care sa rezulte ca acesta a luat banii. Doar cuvantul caratorului de sacose in fata cuvantului lui Nastasia. Daca nu mai e ceva, un cont care sa se alimentat in ziua respectiva, un martor care sa-i fi vazut buzunarele lui Nastasia foarte umflate, e tare greu sa sa demonstratezi cine a luat banii. Vorbe aruncate, cum face si Ghita acum cu plagiatul lui Kovesi, e usor sa fabrici. Sunt foarte, foarte curios ce verdict vor da judecatorii.
  • -5 (29 voturi)    
    extrem de subtire... (Vineri, 30 septembrie 2016, 21:27)

    purplehaze [utilizator]

    SI pana la urma unde sunt dovezile, Boiane, Gardeane ? Mai bine amintiti-va ce ati facut cu banii, poate i-ati depus intr-o banca in afara Romaniei, doar doar s-or mai albi putin...cine stie ?
    Oricine poate veni cu Orice in justitie ? Nu e ok.
    • -1 (9 voturi)    
      Cum adica cine stie? Stie DNA (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 5:02)

      fmm38 [utilizator] i-a raspuns lui purplehaze

      Banii sunt la una blonda, care se jura ca nu fura dar a fost prinsa cu p... pardon, geanta-n mana... ELENA UDREA parca-i zice.
  • -4 (22 voturi)    
    Au povestit (Vineri, 30 septembrie 2016, 21:44)

    ipolitic [utilizator]

    A fost odata ca niciodata...
  • +6 (32 voturi)    
    TOTUȘI (Vineri, 30 septembrie 2016, 21:49)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Udrea Elen e liberă, trăncănește aiureli pe la TV. ALO, Justiția ! E LI-BE-RĂ ? DE CE ??
  • +5 (23 voturi)    
    Bute, tine minte... (Vineri, 30 septembrie 2016, 21:51)

    liviu@ideveloper.ro [utilizator]

    Daca mai vad vreo gala cu vre-un tzoparlan din asta, pseudo-campion, cu meciuri aranjate... o sa fiu in prima linie, sa arunc cu oua in el.
  • +3 (15 voturi)    
    Doi martori din dosarul Gala Bute au povestit (Vineri, 30 septembrie 2016, 22:06)

    ty [utilizator]

    cum au dus geanta cu bani la Ministerul Dezvoltarii.
    Si au ramas cu banii? Cica denuntatorii care raman cu banii nu prea sunt cercetati de procurori. Acum au ajuns sa declare in fata judecatorilor. Sa vedem cum sta treaba.
    • +1 (11 voturi)    
      Cum sa ramana cu banii? (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 5:03)

      fmm38 [utilizator] i-a raspuns lui ty

      Banii sunt la ELENA UDREA, doar nu crezi ca-si cumpara muierea genti de lux din bani munciti...
      • 0 (0 voturi)    
        Naivi sunt pretutindeni (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 21:05)

        ty [utilizator] i-a raspuns lui fmm38

        Ei cred orice li se pune sub nas.
    • +1 (1 vot)    
      Cu ce bani sa ramana ? Ei plateau comisioane (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 12:48)

      deval [utilizator] i-a raspuns lui ty

      din contractele cu statul si in calitate de patroni "raman" cu profitul in care e inclusa si spaga pe care ei au retras-o ca si profit ! Denuntatorii astia nu au fost coparticipanti la spaga ci reprezentau firmele castigatoare a contractelor cu statul !
      Spaga-in acest caz- a fost parte din viitorul profit pe care ei si-o puteau recupera (total sau partial) reducand calitatea lucrarilor, a costurilor, umfland devizele, fentand proiectele caci la decontare aveau liber de la..... incasatori !!
      • 0 (0 voturi)    
        Mi-e indiferent cum isi gestioneaza tipii afacerea (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 21:11)

        ty [utilizator] i-a raspuns lui deval

        Personal cred ca banii in acest caz nu au ajuns la Udrea. Eu nu sunt judecator. Cei care vor judeca sper sa cantareasca corect faptele prezentate. Lor le revine sarcina de a da verdictul. Putintica rabdare.
  • -10 (22 voturi)    
    Din declaratiile . . . . (Vineri, 30 septembrie 2016, 23:25)

    Vali Cel Batran [utilizator]

    . . . celor doi lipseste exact numele cel hulit! Elena Udrea. Unul sta in parcare, altul intra pe o usa si revine peste o ora.Amandoi trag concluzii personale despre cum vor fi folositi banii. Ata alba dragilor! Ata alba>
  • -11 (27 voturi)    
    wow (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 0:50)

    bobyff [utilizator]

    pai am citit tot articolul de 2 ori... wow, pai daca pentru relatari asa subtiri se poate acuza si aresta o persoana atunci o ducem mai rau ca boborul lui erdogan.
  • +14 (26 voturi)    
    A platit comentatori (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 1:06)

    burebista [utilizator]

    Din nou a platit comentatori .Udrea nu a mancat usturoi si gura nu pute .Dar de unde are atata avere daca ea nu a furat! Ce au crescut bani in curte la masa la plescoi .mai terminati ca nu mai tine .O organizatie mafiota care a furat tara; nu mai numar pe toti .Iar dac romani mai voteaza aceste specimene.......
  • +3 (7 voturi)    
    geanta (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 8:01)

    Ilidia [utilizator]

    Iar prostia cu intratul in minister cu geanta cu bani- mai demult parca era sacosa- fara sa fie controlat. Asa cusuta cu ata alba "marturia" se opreste la Nastasia..
    • 0 (2 voturi)    
      "Geanta neagra"a fost din prima ! (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 13:23)

      deval [utilizator] i-a raspuns lui Ilidia

      Geanta era predata in parcare iar in minister intra angajatul ministerului cu o geanta . Fizic se opreste la nastasia dar daca nastasia spune ca indeplinea niste ordine si ca dadea malaiul lui Coana Leana ce fac ? Fac balanta averii la Coana Leana si daca ies in plus 1-2 milioane de euro , ce concluzie trag ? Ca cineva vrea sa o... discrediteze ?
      • +1 (3 voturi)    
        Faci socoteala (fara date certe, pe impresii) (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 16:29)

        cartofil [utilizator] i-a raspuns lui deval

        si daca nu iese socoteala, ai doar indicii. Insa, ca sa dai un verdict, iti trebuie si probe. Doar pe vremea lui Stalin, daca te plimbai cu un Luis Vuitton pe strada, precis ajungeai in Siberia, doar pe vorbele vecinilor. Sa vedem verdictul si justificarea lui. Eu sunt convins ca Udrea stia ca banii se duceau, o parte pe la partid si o alta parte in buzunarul celora care isi riscau pielea. Dar as fi tare ingrijorat daca un tribunal ar condamna-o pe Udrea pe convingerea mea.
  • +5 (7 voturi)    
    incet dar sigur... (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 10:50)

    astronaut [utilizator]

    pas cu pas se darama esafodajul pe care sau suit HELEN si comp., inclusiv ''batranul -jurnalist , detinatorul ''agendei fermecate''! sa vezi atunci ''schelelait ...'' !! e clar ca sau manarit bani multi spre fala politicienilor suspusi , din care o parte s-au infiltrat in anumite buzunare !! TREBUIE sa aflam ADEVARUL !!
  • -2 (4 voturi)    
    Ce coincidenta (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 11:19)

    A78 [utilizator]

    Brusc dupa 6 ani si-au adus aminte chiar ieri ca au dus o valiza ?

    Nu e dubios de bizar ?
  • +2 (4 voturi)    
    Lingau voluntar (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 11:19)

    Trojan.H [utilizator]

    Numai minciuni! Stie toata lumea ca doamna Udrea si domnul Basescu sunt oameni care respecta legile si au trait toata viata lor din salariu. Mai mult, domnul Basescu este cel care a dat viata practic DNA-ului si este parintele spiritual al Laurei Codruta. Cit despre doamna Udrea e clar ca o femeie asa de frumoasa nu poate sa faca asemenea lucruri, si in plus, dinsa habar n-avea de unde aduce acasa domnul Cocos atitea milioane.
    • +2 (4 voturi)    
      Umorul tau . . . (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 11:38)

      Vali Cel Batran [utilizator] i-a raspuns lui Trojan.H

      . . . e simpatic si chiar mi-a smuls un zambet. Numai ca fara sa vrei ai cam spus si jumatate de adevar.
  • +3 (3 voturi)    
    Absolventa de drept, consiliera juridica la (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 16:37)

    deval [utilizator]

    primaria Bucuresti in timp ce sotul contiuna contractul cu parcarile Dalli, care zice ca a avut numai succesuri la Ministerul dezvoltarii si-a delegat competenta/semnatura lui Nastasia nu o zi doua -ca abramburica in ziua cand a fost semnat contractul de cadoriseala a bazei Cutezatorii catre Pescariu-ci permanent !! Absolventa aprozarista nu stia saraca ca diferenta e doar ca in caz ca se comit ilegalitati, in loc sa-l ia bau-bau pe unul , ia pe doi !!


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by