Gheorghe Nichita a depus la dosar caracterizari de la personalitati din Iasi care sa arate ca este responsabil
La termenul de luni, avocatul lui Gheorghe Nichita a aratat ca a cerut de la DNA copierea mai multor interceptari, dar a primit doar cinci dintre cele noua CD-uri solicitate. Desi procurorul de sedinta s-a opus, judecatorul a decis sa trimita o adresa la DNA, care trebuie sa comunice, pana la urmatorul termen, din 5 septembrie, daca mai exista inregistrari relevante in acesta cauza, pentru a le inainta la dosar.
Tiberiu Urdareanu, Mihai Tanasescu si Iulius Mardarasevici, inculpati in dosar, au reafirmat ca nu vor sa dea declaratii si ca recunosc faptele, asa cum au fost prezentate de procurori.
In continuare, avocatul fostului primar Gheorghe Nichita a aratat ca vrea reaudierea celor 15 martori din dosar, dintre care doi cu identitate protejata. Alti martori propusi de fostul edil sunt Marcel Popa si Cezar Caluschi.
Din oficiu, judecatorul Valentin Badita a dispus emiterea unei adrese catre Institutul National de Expertize Criminalistice (INEC) care sa determine veridicitatea inregistrarilor. Magistratul doreste sa afle cat ar costa aceasta verificare si daca vocea de pe intregistrarile DNA este a celor care apar in stenograme.
In ceea ce priveste controlul judiciar, procurorul a cerut mentinerea acestuia, avand in vedere ca Nichita ar fi cerut si primit 10% dintr-un contract de 69 milioane de lei, contract castigat de firmele UTI si IBC.
In ultimul cuvant, Nichita a aratat ca nu mai poate influenta procesul penal, acesta fiind si motivul pentru care cere sa i se ridice controlul judiciar. "Mandatul meu de primar a incetat odata cu depunerea juramantului de catre noul primar. Nu am nicio functie sau influenta politica ori administrativa. Sunt constient de obligatiile de inculpat, chiar si fara sa fiu sub control judiciar. Imi caut un loc de munca. Cei cu care intru in dialog au retineri. Vreau sa imi castig existenta si sa-mi intretin familia. Sunt foarte multe personalitati ale orasului care ma caracterizeaza ca fiind un om responsabil", a declarat fostul edil in fata judecatorului.
Tiberiu Urdareanu a aratat ca a recunoscut acuzatiile, ca a raspuns prezent la toate termenele si ca si-a dat demisia din pozitiile de conducere din companie. "Nu mai am drept de semnatura, nu-i pot influenta nicidecum", a aratat Urdareanu.
Instanta a ramas in pronuntare asupra cererilor de ridicare a controlului judiciar.
Gheorghe Nichita a fost eliberat din arest preventiv, in februarie 2016, si plasat in arest la domiciliu, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a decis sa ii inlocuiasca masura preventiva, in dosarul in care fostul primar al Iasiului este acuzat de luare de mita.
Nichita a fost arestat in octombrie 2015, fiind acuzat ca a primit mita de la presedintele grupului UTI, Tiberiu Urdareanu.
Potrivit DNA, in august 2013, in contextul implementarii proiectului "Sistem de Management de Trafic in Municipiul Iasi", care privea fluidizarea traficului rutier si pietonal, precum si scaderea gradului de poluare, finantat din fonduri europene, Gheorghe Nichita, in calitate de primar, a pretins si primit mai multe foloase necuvenite pentru a agrea castigarea licitatiei de catre asocierea UTI - Information Business Consulting (IBC) si semnarea contractului respectiv, in valoare de 69.614.309 lei (fara TVA), precum si pentru asigurarea derularii acestuia in bune conditii.
Anchetatorii sustin ca Nichita ar fi primit o parte din cele zece procente solicitate din valoarea contractului, beneficiind inclusiv de reduceri la cazarea intr-un hotel de lux din Bucuresti, in perioada 2013 - 2015. De asemenea, in 2014, Nichita ar fi primit servicii de cazare in China.
Totodata, Nichita ar mai fi obtinut beneficii in valoare de 20.000 de lei privind achizitionarea unor echipamente electronice, in perioada ianuarie - februarie 2014.
In acelasi dosar, mai sunt cercetati Tiberiu Urdareanu, fost presedinte al grupului de firme UTI, Mihail Tanasescu, vicepresedinte al aceluiasi grup, precum si omul de afaceri iesean Gabriel Mardarasevici, proprietarul firmei IBC.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani
- 15 ani 8 luni
- 15 ani 3 luni
- 11 ani 7 luni
- 11 ani 5 luni
- 4412 zile
- 4215 zile
- 3881 zile
- 3795 zile
- 3795 zile
- 7733 zile
- 4406 zile
- 5972 zile
- 6547 zile
- 3959 zile
- 3811 zile
- 6398 zile
- 5751 zile
- 6356 zile
- 3853 zile
- 4418 zile
- 6091 zile
- 6925 zile
- 5495 zile
- 5422 zile
- 6477 zile
- 6450 zile
- 3507 zile
- 4658 zile
- 6451 zile
- 3910 zile
- 3726 zile
- 4720 zile
- 5524 zile
- 5538 zile
- 6358 zile
- 5519 zile
- 3803 zile
- 3770 zile
- 4643 zile
- 6161 zile
- 4683 zile
- 5944 zile
- 4236 zile
- 6290 zile
- 4797 zile
- 3733 zile
- 3956 zile
- 5068 zile
- 3746 zile
- 3992 zile
- 6808 zile
- 5716 zile
- 5005 zile