Referat DNA: Mircea Govor a actionat pentru a obtine sprijin politic in realizarea intereselor, dar si la presedintele si vicepresedintele ANAF

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 17 decembrie 2015, 18:31 Dosare Anticoruptie


Vicepresedintele Consiliului Judetean Satu Mare Mircea Govor a actionat in sensul de a obtine sprijin politic in realizarea intereselor sale, dar si pe langa presedintele si vicepresedintele ANAF, fiind interesat de detinerea controlului asupra activitatii institutiei Finantelor pe plan local, scrie Agerpres. Informatia apare in referatul DNA inaintat Instantei Supreme cu propunerea de arestare preventiva a lui Mircea Govor, retinut miercuri pentru mai multe fapte de santaj si folosirea influentei de catre o persoana care detine o functie de conducere in cadrul unui partid politic, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Govor este acuzat ca, in anul 2013, dupa adoptarea actelor normative privind masurile pentru imbunatatirea si reorganizarea activitatii ANAF, a facut demersuri, folosindu-se de influenta si autoritatea functiilor detinute, pentru a obtine numirea, detasarea, imputernicirea sau mentinerea in functii de conducere sau de executie in cadrul nou infiintatei AJFP Satu Mare a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid.

"In acest context, dat fiind interesul manifestat in detinerea controlului asupra activitatii institutiei Finantelor si de catre partidul din coalitia aflata la putere in acel moment (...), Mircea Govor a actionat in sensul de a obtine sprijin politic in realizarea intereselor sale. Astfel, in perioada august - octombrie 2013, Govor a cerut sprijin numitilor (...) si (...), (...), in sensul de a controla deciziile persoanelor implicate in reorganizarea ANAF, pentru impunerea persoanelor agreate in functiile de interes din AJFP Satu Mare. In acelasi timp, Govor a actionat in acelasi scop si in mod direct sau prin intermediul numitului (...) pe langa (...) si (...), presedintele, respectiv vicepresedintele ANAF, dar si pe langa directorul general al DGFP Cluj - (...), acestia avand atributii de serviciu pe linia nominalizarii/delegarii/imputernicirii persoanelor cu functii de conducere in cadrul structurilor teritoriale subordonate", sustin procurorii.

DNA arata ca, in urma acestor actiuni, Mircea Govor a reusit impunerea provizorie pe functia de sef al AJFP Satu Mare a unei persoane cu care se afla in relatii de prietenie si chiar de rudenie prin alianta.

"Astfel, se poate observa ca singurul criteriu avut in vedere la distribuirea unor astfel de posturi il reprezinta cel politic, toate posturile urmand a fi ocupate de persoane ce provin ori sunt sprijinite de partidele (...) si (...). (...) Mai mult, Govor, in urma demersurilor efectuate, a reusit delegarea pe functia de sef Birou Colectare si Executare Silita Persoane Juridice din AJFP Satu Mare a numitului (...), persoana cu care se afla in relatii de rudenie prin alianta (...) si prin intermediul caruia avea controlul asupra modului in care se efectua executarea silita a persoanelor juridice, intrucat parte din societatile comerciale controlate de catre vicepresedintele CJ Satu Mare se afla in stare de insolventa sau faliment, fiind impuse cu sume mari, reprezentand datorii la bugetul de stat", se mai spune in document.

DNA mentioneaza ca Mircea Govor a manifestat interes pentru detinerea controlului acestui segment de activitate din AJFP Satu Mare si pentru monitorizarea modului in care erau selectati practicienii in insolventa la nivelul institutiei Finantelor.

De asemenea, anchetatorii au constatat ca vicepresedintele CJ a procedat in aceeasi maniera si pentru readucerea pe o functie de executie sau chiar de conducere a unei persoane, fost sef al Garzii Financiare Sectia Satu Mare, cunoscut cu probleme de integritate si care nu a promovat examenul pentru ocuparea unei functii in cadrul structurii de antifrauda fiscala.

"Cu toate diligentele depuse pe langa decidenti din mediul politic, dar si din cadrul structurii de specialitate, (...) nu a promovat niciunul dintre examenele la care s-a prezentat, iar demersurile efectuate nu au avut ca finalitate delegarea ori numirea acestuia pe o functie in cadrul AJFP Satu Mare. Este cunoscut faptul ca (...) este una dintre persoanele apropiate lui Govor, care, in repetate randuri, si-a incalcat atributiunile de serviciu pentru a servi interesele vicepresedintelui CJ Satu Mare, atat de ordin personal, cat si de ordin politic", se mai arata in referat.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























1740 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by