Un nou dosar pentru Darius Valcov, acuzat ca ar fi luat mita de 4,3 milioane lei cand era primar al Slatinei

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 16 noiembrie 2015, 12:29 Dosare Anticoruptie


Procurorii DNA au inceput urmarirea penala impotriva fostului ministru de Finante Darius Valcov, intr-un nou dosar in care este acuzat de luare de mita si trafic de influenta, in perioada in care era primar al municipiului Slatina.

Acesta este acuzat de procurorii DNA ca in perioada noiembrie-decembrie 2012, in calitate de primar al Slatinei, i-a pretins unui denuntator un procentaj de aproximativ 10-15% din sumele incasate de societatea unui om de afaceri (denuntator in cauza) de la Primaria Slatina, in baza unui contract semnat anterior.

Acesta ar fi primit, in perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013, in mai multe transe, de la respectiva societate, printr-o firma intermediara, suma de 2.146.270 lei, astfel incat denuntatorul sa nu intampine probleme in derularea contractului si sa primeasca banii la timp pentru lucrarile efectuate.

Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice si executia lucrarilor pentru izolarea termica a fatadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind in valoare de 24.833.258 lei fara TVA.

In aceeasi maniera a procedat inculpatul si in cazul unui alt contract incheiat de institutia publica pe care o reprezenta cu o alta societate comerciala, privind reabilitarea Centrului istoric al orasului Slatina, pretul contractului fiind de 7.726.919 lei fara TVA, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul DNA.

Astfel, in luna iunie 2012, Darius Valcov ar fi pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, un procent de 10% din valoarea contractului, pentru semnarea respectivului act de catre autoritatea contractanta si efectuarea la timp a platilor, iar, ulterior, a primit prin intermediul unor persoane suma totala de 450.000 lei.

La data de 23 iulie 2014, intre S.C. Compania de Apa Olt S.A. si aceeasi firma s-a incheiat un contract de lucrari avand ca obiect "Continuarea lucrarilor de reabilitare si extindere a retelelor de apa si apa uzata in aglomerarile Potcoava si Scornicesti", pretul licitat contractat fiind de 17.000.000 lei fara TVA.

In 27 august 2014, inainte de data emiterii primei facturi catre S.C. Compania De Apa Olt S.A., administratorul firmei respective a fost contactat de o persoana din cercul de apropiati ai inculpatului Valcov Darius-Bogdan, care i-a comunicat ca acesta din urma ii pretinde 10% din valoarea contractului respectiv, pentru "a interveni la conducerea companiei in vederea efectuarii la timp a platilor aferente contractului", lucru cu care omul de afaceri a fost de acord.

Suma de 1.700.000 lei (echivalentul unui procent de 10%), pretinsa in modalitatea descrisa mai sus, urma sa-i fie remisa inculpatului dupa primirea de catre societatea respectiva a unui "avans mai mare pentru lucrarile efectuate", acesta urmand sa depuna diligentele necesare in acest sens.

Ulterior, in lunile septembrie si decembrie 2014, inculpatul a primit, in doua transe, de la omul de afaceri, tot prin intermediari, suma de bani pretinsa initial.

Suma totala primita de inculpat in urma savarsirii celor trei infractiuni de coruptie se ridica la 4.296.270 lei.

In cauza, procurorii anticoruptie au dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri (piese de mobilier folosite la amenajarea hotelului pe care inculpatul il detine in municipiul Slatina) si asupra unei sume de bani existente in contul unei societati pe care inculpatul Valcov Darius-Bogdan o controla prin interpusi.

Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul Valcov Darius-Bogdan trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
  • a) sa se prezinte la organul de urmarire, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat,
  • b) sa informeze de indata organul judiciar cu privire la schimbarea locuintei,
  • c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat,
  • d) sa nu depaseasca limita teritoriala a Romaniei, decat cu incuviintarea prealabila a organelor judiciare,
  • e) sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar,
  • f) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























1975 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Scumpa sa sotie.. (Luni, 16 noiembrie 2015, 12:43)

    Johanis [utilizator]

    dna Lavinia Sandru tine lectii de moralitate la TV si huiduie coruptii si spagarii Romaniei.
    Intrebare
    S-o fi bucurat si trupul ei de actrita de vreun avantaj din banii furati de catre sotul sau ?
  • +2 (2 voturi)    
    Tipic (Luni, 16 noiembrie 2015, 13:41)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Caz tipic de mafiot pesedist. Nu exista pesedist cinstit, toti sunt hoti sau complici la jaf


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by