George Scutaru a finantat ilegal PNL cu materiale electorale cumparate din China (rechizitoriu DNA)

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 29 septembrie 2015, 20:16 Dosare Anticoruptie


Fostul consilier prezidential George Scutaru a finantat ilegal campania electorala a PNL din anul 2008 cu materiale promotionale cumparate din China, banii fiind 'spalati' printr-o firma detinuta de el, se arata in rechizitoriul DNA, citat de Agerpres.

George Scutaru si Dan Motreanu, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, au fost trimisi luni in judecata de DNA, fiind acuzati de spalare de bani, intr-un dosar privind mita pentru finantarea campaniei electorale.

Potrivit DNA, in anul 2008, presedintele CJ Buzau, Cristinel Bigiu (denuntator in dosar), a primit 700.000 de euro mita de la primarul din Jilava, Adrian Mladin, in schimbul acordarii sprijinului acestuia din urma in demersurile de punere in posesie cu suprafete de teren aflate pe raza municipiului Buzau.

Banii au fost impartiti de Cristinel Bigiu cu George Scutaru (deputat si presedinte al organizatiei PNL Buzau la acea vreme), care a primit suma de 170.000 euro, si Dan Motreanu (secretar general al PNL si deputat de Calarasi), care a luat 250.000 de euro, sumele fiind destinate pentru finantarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale si generale) a candidatilor PNL.

DNA arata ca George Scutaru a folosit cei 170.000 de euro pentru a cumpara prin firma sa, SC Quick Monitoring Media QMM SRL, materialele electorale de la SC Echo International Industry SRL, detinuta de cetateanul chinez Chen Lidong.

Firma cetateanului chinez i-a furnizat lui George Scutaru articole de imbracaminte aduse din China, inscriptionate cu sigla PNL, respectiv tricouri cu maneca lunga, jachete de iarna, caciuli si sorturi.

Inscriptionarea materialelor cu sigla PNL a fost facuta in China iar lotul de marfa a fost livrat in containere, prin portul Constanta.

Procurorii mai noteaza ca George Scutaru a folosit SC Quick Monitoring Media QMM SRL, care avea ca obiect de activitate principal 'monitorizare presa', pentru a finanta ilegal campania electorala a PNL din 2008, prin incheierea de contracte fictive si efectuarea unor operatiuni bancare succesive.

De asemenea, procurorii declara ca liderii unor partide politice din Romania urmaresc obtinerea de sume de bani pentru campaniile electorale, indiferent de modul in care au fost procurate, si accepta posibilitatea ca banii sa provina din infractiuni de coruptie.

'Inregistrarea SC Quick Monitoring Media QMM SRL, pasarea responsabilitatii acesteia catre persoane de incredere, incheierea de contracte prin interpusi in numele societatii, transferurile bancare succesive folosite pentru a ingreuna eventualele verificari, folosirea candidatilor, inclusiv a celor 'fara sanse', pentru a obtine fonduri necesare campaniilor electorale creioneaza un mecanism des intalnit in politica romaneasca: lideri ai unor partide politice urmaresc obtinerea de sume de bani indiferent de modul in care acestea au fost procurate, accepta si posibilitatea ca acestea sa provina din infractiuni de coruptie, solicita propriilor candidati sprijin financiar (in fond o forma mascata de a candida contracost, cu cat suma oferita este mai mare, cu atat locul pe lista este corespunzator ierarhic), folosesc firme 'de casa' si introduc elemente de extraneitate (unde nu sunt firme off-shore, sunt furnizori asiatici s.a.m.d.), dupa modelul societatilor evazioniste conduse de cetatenii straini', se mai arata in rechizitoriul DNA.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























903 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Parca aparusera denunturi (Marţi, 29 septembrie 2015, 20:54)

    xrogo [utilizator]

    si despre finantarea ilegala a PDL-lui,procurorii au uitat,ori mai"sapa"?


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by