UPDATE Horia Simu, retinut de DNA

de Ionut Baias     HotNews.ro
Vineri, 3 iulie 2015, 0:13 Dosare Anticoruptie


Omul de afaceri Horia Simu va fi adus, joi noapte, la sediul central al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) pentru audieri, dupa incheierea perchezitiilor din cursul zilei la locuinta sa, intr-un dosar privind retrocedarea ilegala a unui imobil din Bucuresti, potrivit Mediafax.

UPATE 01:00 Omul de afaceri Horia Simu a fost retinut joi noapte de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Procurorii DNA au perchezitionat, joi, timp de peste 12 ore locuinta omului de afaceri Horia Simu, intr-un dosar privind retrocedarea ilegala a unui imobil din Bucuresti, prin care s-a produs un prejudiciu de peste 55 de milioane de euro.

Anchetatorii au gasit la perchezitii aproximativ 150 de tablouri, unele semnate de Corneliu Baba, Corneliu Patrascu si Samuel Mutzner, precum si ceasuri de lux si bijuterii, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Toate tablourile si bunurile gasite la perchezitii au fost ridicate. Tablourile vor fi predate unor institutii specializate, pentru expertizare si depozitare.

Horia Simu este suspectat de complicitate la abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, potrivit surselor citate.

In perioada 2006 - 15 ianuarie 2008, el ar fi sprijinit si inlesnit nerespectarea prevederilor legale de catre presedintele, vicepresedintele si membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, prin depunerea la un dosar de despagubire a unui imobil si, anterior, la emiterea dispozitiei primarului general al Capitalei din 9 iulie 2007, respectiv a avizului de legalitate a Prefecturii Bucuresti din 7 septembrie 2007, a mai multor inscrisuri, printre care o adeverinta medicala si o expertiza extra-judiciara din 2006 intocmita de expertul Zizi Dumitrescu, prin care s-a prezentat fals o stare de sanatate precara si o identificare gresita a terenului, pentru a acredita ideea de imposibilitate de restituire in natura si de urgenta in solutionarea dosarului.

Astfel, cu acceptul dat supraevaluarii facute de evaluatorul Alexandru Florin Hanu si cu aprobarea de catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a raportului de evaluare, intocmit in conditii nelegale, s-ar fi produs bugetului de stat un prejudiciu de 55.144.265 de euro, respectiv peste 200.600.000 de lei, suma primita de Horia Simu in mod necuvenit.

Sursele citate au precizat ca, in 18 mai 2005, Mihaela Cojocaru a solicitat Primariei Capitalei emiterea unei dispozitii de retrocedare, in echivalent, la nivelul sumei de 244.928.107.524 de lei vechi, sub forma de titluri de valoare nominala folosite in procesul de privatizare, a imobilului compus din 97.516 mp de teren si o cladire cu parter si doua etaje, garaj si magazie, situat in Bucuresti, strada Virtutii si strada Fabricii, astfel cum este identificat in planul anexat raportului de expertiza intocmit de Zizi Dumitrescu, efectuat in cauza ce a format obiectul unui dosar dela Tribunalul Bucuresti - Sectia Civila.

Cererea de emitere a dispozitiei de retrocedare, in echivalent, a imobilului s-a intemeiat pe sentinta civila din 4 iunie 2004, pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, definitiva si executorie, pe care solicitanta a anexat-o cererii sale, au mai aratat sursele citate.

Horia Simu Schiopu a devenit cunoscut ca "bancher al cuprului" dupa ce a preluat compania Cuprom, singurul producator de cupru din Romania, impreuna cu Horia Pitulea. Anterior, in 2003, a achizitionat alaturi de alti oameni de afaceri combinatele Pheonix din Baia Mare si Elcond din Zalau, care au fuzionat sub titulatura Cuprom. Printre actionarii companiei s-a regasit, pana la un moment dat, si cumnatul lui Mircea Geoana, Ionut Costea, care a condus banca de stat EximBank in perioada 2009-2012.

Simu apare pe locul al doilea in topul dosarelor de despagubiri ale Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), institutie aflata in subordinea primului ministru, cu despagubiri obtinute de 466,7 milioane de lei.

Omul de afaceri se numara printre cei mai mari cumparatori de drepturi litigioase pe Legea 10/2001, potrivit unui raport al Curtii de Conturi realizat la ANRP pentru perioada 2007-2011 si finalizat in 2013, el achitand aproximativ 1,5 milioane de dolari pentru drepturile litigioase.

Raportul arata ca Simu Schiopu a inregistrat un castig din cumpararea drepturilor de creanta de circa 189 milioane de dolari, calculat la cursul dolarului din 5 martie 2008, de 2,45 lei/dolar. In urma verificarilor efectuate de echipa de control a Curtii de Conturi, in dosarele in care au fost cesionate drepturile de creanta s-a sesizat faptul ca cele mai multe drepturi au fost transmise la preturi derizorii in comparatie cu valoarea care reiese din evaluarea proprietatilor imobiliare revendicate.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























2149 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Un mare om de afaceri! (Vineri, 3 iulie 2015, 9:21)

    Martinezu [utilizator]

    Sa ii uram de pe acum La Multi Ani!
    Sa speram ca pe linga arta de valoare ii plac si revistele pentru adulti.
    Nu de alta, dar nu cred ca o sa il lase cu picturi originale in celula.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by