Seful Serviciului de Informatii si Protectie Interna Suceava, Cristian Macsim, retinut 24 de ore in dosarul privind fapte de coruptie
Procurorul sef al DNA Suceava, Mihaela Mihai, a declarat pentru Mediafax ca seful SIPI Suceava, Cristian Macsim, a fost retinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru patru infractiuni de abuz in serviciu si doua infractiuni de favorizare a infractorului.
In acelasi dosar a fost pus sub control judiciar agentul de politie Constantin Chichirita, din Fratautii Noi, care este cercetat pentru cercetare abuziva, fals intelectual si uz de fals, pentru ticluirea de probe intr-un dosar penal pe care il avea in cercetare.
Controlul judiciar in acest caz a fost dispus pentru 60 de zile si prevede, intre altele, ca politistul sa nu indeplineasca activitatea sa de politist judiciar, si nici sa intre in contact cu celelalte persoane implicate in caz.
In acest dosar urmeaza sa fie audiati inca doi suspecti, a precizat sursa citata.
Procurorii DNA Suceava au facut, luni, perchezitii la seful Serviciului de Informatie si Protectie Interna (SIPI) Suceava, Cristian Macsim, si la cinci agenti de politie, suspectati de abuz in serviciu, cercetare abuziva si favorizarea infractorului, fapte care ar fi fost comise in perioada 2013-2014.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca perchezitiile au avut loc in localitatile Suceava, Radauti, Vicovu de Jos, Voitinel si Fratautii Noi.
La finalul perchezitiilor, comisarul Cristian Macsim a fost dus la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) Suceava, unde a fost audiat.
In documentele anchetatorilor, obtinute de Mediafax, se arata ca seful SIPI Suceava ar fi respins oficial "un raport informativ referitor la implicarea procurorului Dambu Dumitru in musamalizarea unui accident rutier petrecut in anul 2010, in care a fost implicat agentul de politie Lamasanu Iulian, din cadrul postului de politie comunal, existand suspiciuni ca procurorul l-ar fi favorizat pe agent in mod abuziv, cu incalcarea normelor de procedura penala, pentru a omite tragerea la raspundere penala a acestuia, in sarcina caruia se retinuse infractiunea de conducere pe drumurile publice avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala".
Anchetatorii spun ca procurorul Dumitru Dambu ar fi primit bani pentru a dispune o solutie de netrimitere in judecata a lui Iulian Lamasanu, care atunci cand a provocat accidentul conducea masina Politiei, in localitatea Costisa.
Procurorii au mai aratat, in documentul citat, ca seful SIPI Suceava ar fi refuzat si alte rapoarte investigative documentate de ofiterii din subordinea sa.
"Fiind in prezenta unei scurgeri de informatii din care rezultau indicii de comitere a unor fapte grave de contrabanda cu tigari in care erau implicati si politistii din zona, care anchetau pe informatori ai DIPI, comisarul sef Macsim Cristian era obligat, prin prisma atributiilor sale de serviciu, sa ia masuri urgente de atentionare a ofiterilor de informatii, pentru a inceta legatura telefonica cu informatorul sau ori sa anunte, de indata, procurorul de caz. Mai mult, a rezultat ca multiple piedici punea seful structurii Macsim Cristian, care refuza categoric unor subordonati rapoarte investigative documentate, din care rezultau indicii de comitere a unor infractiuni de catre politisti si procuror din judetul Suceava, rezultand ca Macsim Cristian protejeaza, in acest mod, persoanele vizate in informatiile respective", au mai scris procurorii in documentul citat.
Directia Nationala Anticoruptie arata, intr-un comunicat de presa, ca procurorii suceveni fac cercetari in aceasta cauza pentru "infractiuni asimilate celor de coruptie, infractiuni contra infaptuirii justitiei si infractiuni de fals, comise in perioada 2013-2014".
Dumitru Dambu, fost procuror sef al Sectiei de urmarire penala din Parchetul Tribunalului Suceava, a fost cercetat in stare de arest preventiv, pentru fapte de coruptie si trimis in judecata in luna octombrie, alaturi de primarul suspendat al municipiului Radauti, Aurel Olarean, judecatorii Bogdan Barbuta si Daniela Prandea, de la Judecatoria Radauti, si omul de afaceri Constantin Babiuc.
Potrivit procurorilor, in perioada 27 ianuarie 2011 - 3 aprilie 2014, primarul Aurel Olarean, judecatorii Prandea si Barbuta si procurorul Dambu l-ar fi sprijinit pe omul de afaceri Constantin Gavril Babiuc sa exercite presiuni pentru a determina o persoana sa renunte la dreptul de proprietate asupra unei parti dintr-un imobil situat in municipiul Radauti, avand destinatia magazin alimentar si biblioteca, in favoarea unei alte persoane aflate in anturajul omului de afaceri.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 2 luni
- 15 ani 10 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 7 luni
- 4492 zile
- 4295 zile
- 3961 zile
- 3875 zile
- 3875 zile
- 7813 zile
- 4486 zile
- 6052 zile
- 6627 zile
- 4039 zile
- 3891 zile
- 6478 zile
- 5831 zile
- 6436 zile
- 3933 zile
- 4498 zile
- 6171 zile
- 7005 zile
- 5575 zile
- 5502 zile
- 6557 zile
- 6530 zile
- 3587 zile
- 4738 zile
- 6531 zile
- 3990 zile
- 3806 zile
- 4800 zile
- 5604 zile
- 5618 zile
- 6438 zile
- 5599 zile
- 3883 zile
- 3850 zile
- 4723 zile
- 6241 zile
- 4763 zile
- 6024 zile
- 4316 zile
- 6370 zile
- 4877 zile
- 3813 zile
- 4036 zile
- 5148 zile
- 3826 zile
- 4072 zile
- 6888 zile
- 5796 zile
- 5085 zile