Avocatul lui Nicusor Constantinescu: Am depus la dosar documente care arata ca starea fizica apresedintelui CJ Constanta face imposibila deplasarea lui inapoi din SUA in Romania

de I.C.     HotNews.ro
Miercuri, 18 iunie 2014, 10:07 Dosare Anticoruptie


Nicusor Constantinescu (foto arhiva)
Foto: Agerpres
Avocatul Marius Mocanu, care il reprezinta pe presedintele Consiliului Judetean Constanta Nicusor Constantinescu, a declarat miercuri dimineata ca a depus la dosar documente, inclusiv fotografii, care infatiseaza starea fizica in care acesta se afla si care nu ii permite, sustine avocatul, sa revina in Romania din Statele Unite unde se afla pentru a urma un tratament medical.

"Am depus la dosarul cauzei inclusiv fotografii care infatiseaza starea fizica in care acesta se afla si care din punctul nostru de vedere si din punctul nostru de vedere al medicului care il trateaza face imposibila deplasarea acestuia inapoi in Romania iar orice intrerupere a tratamentului in acest moment nu ar face altceva decat sa reprezinte un risc major pentru sanatatea acestuia", a declarat Marius Mocanu.

Avocatul a precizat ca astfel de documente au fost depuse la dosar "la fiecare cerere care a fost formulata si in fata procurorului si in fata Tribunalului Bucuresti, inclusiv acum in fata Curtii de Apel Bucuresti, am incercat sa depunem acte medicale cat mai actuale astfel incat sa dovedim cele ce le-am sustinut in cererile noastre".

Marius Mocanu a mai declarat, raspunzand unei intrebari ca Nicusor Constantinescu "este intr-o stare fizica nu foarte buna, are in momentul de fata montata in regiunea pelviana un dren care colecteaza lichid infectie, nu se poate deplasa pe distante foarte mari, cam aceasta in linii mari este situatia medicala a dansului".

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a anuntat marti ca va cere in instanta arestarea presedintelui Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, pentru ca acesta nu s-a intors, in termenul impus de organele judiciare, din SUA, unde se afla pentru a urma un tratament medical, relateaza Mediafax.

Miercuri, la Curtea de Apel Bucuresti in discutie o contestatie a lui Nicusor Constantinescu impotriva unei decizii a Tribunalului Bucuresti prin care s-a stabilit, in 4 iunie, legalitatea si temeinicia masurii controlului judiciar in cazul sau.

Tot la Curtea de Apel Bucuresti va fi luata in discutie, joi, o contestatie a DNA fata de hotararea prin care Tribunalul Bucuresti a respins propunerea procurorilor de mentinere a masurii preventive a controlului judiciar fata de seful CJ Constanta. Acest proces ar fi trebuit sa aiba loc luni, insa el a fost amanat pentru ca apararea sa aiba timp depuna in instanta o serie de acte medicale ce ar atesta starea de sanatate a lui Constantinescu.

Nicusor Constantinescu sustine ca DNA cere arestarea sa preventiva intrucat s-ar sustrage urmaririi penale

Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, sustine, intr-un comunicat transmis prin intermediul avocatului sau, ca DNA il acuza ca s-ar sustrage urmaririi penale si ca a cerut arestarea sa preventiva, desi el a fost operat si se afla intr-un spital din SUA.

Intr-un comunicat transmis, marti, prin intermediul avocatului sau, presedintele CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, aminteste ca este internat in SUA, din luna aprilie, pentru tratarea cancerului de prostata de care sufera si ca, pana in prezent, a fost supus unei interventii chirurgicale, urmand sa inceapa radioterapia.

"Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, este din 9 aprilie 2014 in SUA, pentru tratarea cancerului de prostata, boala incurabila in Romania, cu speranta de supravietuire mica si in Europa. Spitalul Universitar John Hopkins din Baltimore - Statul Maryland, USA este institutia medicala americana unde Nicusor Constantinescu lupta, alaturi de echipa medicala, utilizand cele mai noi tehnologii, pentru salvarea vietii acestuia. Nicusor Constantinescu a fost operat cu ajutorul robotului Da Vinci, extirpandu-i-se total si radical prostata, glandele seminale, ganglionii si nodulii din pelvis. Tratamentul ambulatoriu administrat de medicii americani, alternat cu reinternari repetate pentru tratarea efectelor secundare (incontinenta urinara minim trei luni, spasme ale vezicii urinare, reabilitarea functiilor si organelor afectate) continua si astazi, 17 iunie 2014. Drena montata in pelvis colecteaza inca lichid zilnic in cantitati mari, impiedicand inceperea radio-terapiei cu acceleratori nucleari, pentru prevenirea extinderii celulelor canceroase" , se arata in comunicatul respectiv.

Potrivit sursei citate, DNA a cerut din nou arestarea preventiva a presedintelui Consiliului Judetean Constanta, motivand ca acesta s-ar sustrage urmaririi penale.

"Dupa abuzurile DNA fata de Nicusor Constantinescu, facute in repetate randuri in primavara, constand in retinerea sa abuziva si hartuirea cu rechizitorii ce fac referire la Programele Consiliului Judetean Constanta privind refacerea perdelelor forestiere, a livezilor dobrogene, a dotarilor informatice si rechizitelor anuale pentru copiii din mediul rural, DNA l-a trimis in judecata pe presedintele Consiliului Judetean Constanta, in lipsa, cerand abuziv, din nou, arestarea preventiva a acestuia, desi procurorii cunosc exact situatia medicala a acestuia, din actele puse la dispozitie, in permanenta, de Spitalul Universitar John Hopkins, prin intermediul avocatului Marius Mocanu. Procurorii sustin in motivare ca Nicusor Constantinescu nu a inceput radioterapia in Statele Unite ale Americii si se sustrage urmaririi penale, de parca acesta ar refuza vindecarea de cancer. Realitatea este ca mentinerea drenei in pelvisul pacientului impiedica inceperea radioterapiei, existand interdictia medicala pentru aplicarea tratamentului in aceasta situatie", se mai precizeaza in comunicat.

Avocatul Marius Mocanu mai precizeaza in documentul citat ca DNA a contestat chiar si biopsia efectuata la Mina Minovici care confirma boala presedintelui Nicusor Constantinescu, precizand ca toate acestea reprezinta masuri abuzive, inumane, contrare eticii profesionale.

"De fapt, DNA a infirmat, impotriva evidentei medicale, inclusiv biopsia de la Institutul de Medicina Legala 'Mina Minovici', respectiv de seful Sectiei Urologie a Spitalului Clinic de Urgenta 'Sf Ioan' - Bucuresti, profesor doctor Geavlete, unde Nicusor Constantinescu a fost internat pentru confirmarea diagnosticului de cancer de prostata. Internarea a avut loc in martie 2014, la cererea DNA pentru recursul inaintat Curtii de Apel Bucuresti, unde procurorii au cerut arestarea preventiva pentru 30 de zile a presedintelui Consiliului Judetean Constanta - Nicusor Constantinescu. Toate aceste fapte denota ca asistam la masuri abuzive, inumane si agresive, contrare eticii profesionale, din practica judiciara ale unei institutii ce a demonstrat tuturor ca se afla in afara actului de justitie. Din respect pentru constanteni, dobrogeni si romani, va reamintim ca masurile succesive de eliberare, dispuse de instanta pentru Nicusor Constantinescu, ca si pentru primarul Radu Mazare, nu au avut motivari medicale, ci au fost sustinute de lipsa probelor din dosarele instrumentate de DNA", se mai arata in comunicatul transmis de avocatul Marius Mocanu.

Curtea de Apel Bucuresti a amanat, luni, judecarea contestatiei depuse de procurorii DNA impotriva deciziei Tribunalului Bucuresti, care revocase masura preventiva a controlului judiciar dispusa fata de seful Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, urmatorul termen fiind 19 iunie.

In 10 iunie, Tribunalul Bucuresti a respins cererea Directiei Nationale Anticoruptie de mentinere a masurii preventive a controlului judiciar in cazul lui Nicusor Constantinescu. Astfel, instanta a admis atunci cererea formulata de avocatul lui Nicusor Constantinescu si a dispus revocarea masurii preventive a controlului judiciar, deciziafiind insa contestata de procurori la Curtea de Apel Bucuresti.

Intr-un alt dosar, in 4 iunie, Tribunalul Bucuresti a constatat ca masura controlului judiciar stabilita de procurori in cazul lui Constantinescu este legala si temeinica. Astfel, instanta a mentinut masura controlului judiciar si obligatiile impuse lui Nicusor Constantinescu de catre Tribunalul Bucuresti prin decizia din 20 martie.

Judecatorul a respins ca nefondata cererea de revocare a masurii controlului judiciar formulata de avocatul lui Nicusor Constantinescu, precum si solicitarea de incetare a uneia dintre obligatiile stabilite in cadrul masurii preventive, respectiv aceea de a nu depasi o anumita limita teritoriala, fixata de organul judiciar, decat cu incuviintarea prealabila a acestuia.

Pe de alta parte, prin decizia din 4 iunie, instanta a admis in parte cererea formulata de avocatul lui Nicusor Constantinescu privind incuviintarea de a parasi Romania, in perioada 6 iunie-11 iunie, pentru a se deplasa la unitatea medicala Johns Hopkins din Chicago.

Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost trimis in judecata in trei dosare si este cercetat intr-un al patrulea dosar, pentru luare de mita si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, dupa ce in casa lui au fost gasite 15 cartuse de 9 milimetri, cand au fost facute perchezitii intr-unul dintre primele doua dosare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























2201 vizualizari

  • +5 (15 voturi)    
    Patetic (Miercuri, 18 iunie 2014, 10:18)

    HP [utilizator]

    Voi vota orice partid care va propune reintroducerea pedepsei cu moartea pentru furtul din avutul obstesc.

    Sau pe cei care vor introduce niste comisii de ancheta draconiene, pentru toate privatizarile din '90 pana acum.

    Sa mearga in Parlament si sa ii aresteze pe toti, intr-o dimineata, si la bulau direct.

    Si apoi sa iasa in fata jurnalistilor si sa spuna ca ii doare in cot de prezumtia de nevinovatie si de drepturile omului.

    Si ca de abia asteapta sa le dea peste spate cu rangile.

    Visez zilnic la o astfel de Romanie, in care sa nu mai poti iesi din casa fara sa-ti curga transpiratiile de frica sa nu fii prins cu ocaua mica.

    Un fel de melanj intre Romania comunista si cea de azi. Da, vreau domnia legii - brutala, extremista si oarba.
    • +3 (3 voturi)    
      medicina avansata (Miercuri, 18 iunie 2014, 19:07)

      Sword [utilizator] i-a raspuns lui HP

      Am inteles ca in Oklahoma ar fi niste medici foarte priceputi, te vindeca de orice boala. e drept, tratamentul e dureros dar rezultatul ar multumi multi Romani.
  • +11 (11 voturi)    
    Inca o tzeapa data noua celor ce muncim cinstit. (Miercuri, 18 iunie 2014, 10:29)

    RRP [utilizator]

    Astia ne rad in nas.

    Ia sa va duceti voi in SUA si sa il urmariti nitel, sa vedeti cum se plimba nestingherit pe acolo........

    O sa vedeti din ce in ce mai multe cazuri de acest gen. Nu degeaba au venit americanii sa ne spuna sa mai terminam cu coruptia.
  • +7 (7 voturi)    
    Tratament (Miercuri, 18 iunie 2014, 10:39)

    aladdin [utilizator]

    Ce s-a omis sa se spuna e faptul ca tratamentul de care beneficiaza se intinde, in medie, pe o perioada de 20 ani. S-ar putea sa dureze totusi mai putin daca i se prescriu faptele intre timp.
  • 0 (0 voturi)    
    Extradare (Miercuri, 18 iunie 2014, 10:59)

    vasile-roaita [utilizator]

    Nu avem contract de extradare cu USA? Sa-l inhate FBI-ul si sa-l aduca pachet in Romania.
  • +1 (1 vot)    
    Noi aici la Pesedeu... (Miercuri, 18 iunie 2014, 11:15)

    math [utilizator]

    ...ne adaptam realitatilor si ne perfectionam activitatea zi de zi, ceas de ceas. Daca justitia inca nu e la noi in ograda, daca nici Bradisteanu si fularele de firma nu ne mai pot salva, exista si alte metode.

    Voi ce credeati viermilor, ca va lasam tot ce am agonisit cu truda si ne ducem linistiti la puscarie ?

    Lasa ca se termina cu tirania in curand si vedeti voi dreptate pana la capat.
  • 0 (0 voturi)    
    saracul (Miercuri, 18 iunie 2014, 11:19)

    un anonim [utilizator]

    nu se poate deplasa pentru ca are buzunarele pline cu bani si-l jeneaza la mers
  • +3 (3 voturi)    
    Noroc cu DNA (Miercuri, 18 iunie 2014, 13:31)

    Florin Cj [utilizator]

    Interventia DNA este din ce in ce mai benefica. In ultimii 2-3 ani au descoperit boli grave de care sufereau diferiti cetateni onesti ai Romaniei. Daca nu interveneau, viata acestora era pusa in pericol.
    Felicitari "doctorilor" din DNA!!!
    • +1 (1 vot)    
      ... (Miercuri, 18 iunie 2014, 19:08)

      Sword [utilizator] i-a raspuns lui Florin Cj

      Sper sa-i gaseasca si varanului diagnosticul corect...


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by