Angajatii ASF, chemati la DNA pentru a spune daca Rusanu a facut presiuni asupra lor

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 5 martie 2014, 19:53 Dosare Anticoruptie


Majoritatea angajatilor ASF care au semnat un angajament de confidentialitate, la initiativa fostului sef al institutiei Dan Radu Rusanu, au fost citati la DNA pentru a spune daca au fost supusi la presiuni din partea acestuia pentru semnarea documentului in cauza, spun surse judiciare citate de Mediafax.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca procurorii anticoruptie ii audiaza, de la inceputul saptamanii, pe angajatii ASF care au semnat, la cererea fostului director al institutiei, Dan Radu Rusanu, arestat preventiv pentru coruptie, un contract de confidentialitate.

Pana in acest moment, au fost audiati peste zece angajati ai ASF in legatura cu modul in care au semnat angajamentul de confidentialitate. Procurorii au vrut sa afle daca Dan Radu Rusanu a facut presiuni asupra subalternilor sai pentru semanrea documentului in cauza.

Niciunul dintre angajatii ASF audiati nu a spus ca a fost supus unor presiuni de catre Rusanu.

Potrivit acelorasi surse, Dan Radu Rusanu, Ilie Carabulea si Radu Mustatea au fost adusi miercuri la DNA pentru audieri.

Presedintele interimar al ASF, Daniel Daianu, a declarat, miercuri, ca Dan Radu Rusanu a demisionat de la conducerea ASF.

Curtea de Apel Bucuresti a decis, marti, arestarea preventiva pentru 30 de zile a presedintelui ASF Dan Radu Rusanu, decizia fiind definitiva.

Dan Radu Rusanu a fost retinut, pe 25 februarie, in dosarul "Carpatica", dupa ce procurorii DNA au extins urmarirea penala in cazul sau, pentru favorizare a infractorului si influentare a declaratiilor.

In saptamana anterioara retinerii, procurorii DNA au inceput urmarirea penala a lui Dan Radu Rusanu, in acest dosar, pentru constituire a unui grup infractional organizat si complicitate la abuz in serviciu, fiind suspectat ca a intocmit si a avizat proiectul OUG privind ASF si ar fi acceptat "protejarea frauduloasa" a intereselor SC Carpatica.

In dosarul "Carpatica", omul de afaceri Ilie Carabulea, care controleaza grupul Carpatica, si Marian Mirzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, sunt acuzati ca, in mod fraudulos, in perioada mai - decembrie 2013, au reusit sa tergiverseze si sa influenteze rezultatele unor controale dispuse de ASF fata de societatea de asigurari.

In aceeasi cauza, Laura Chitoiu, sotia fostului ministru de Finante Daniel Chitoiu, este urmarita penal pentru abuz contra intereselor publice, in calitate de director al Directiei Avizari din cadrul Autoritatii pentru Supraveghere Financiara. Laura Chitoiu s-a autosuspendat din functia de director al Directiei Avizari din cadrul ASF.

In dosarul "Carpatica" mai sunt urmariti penal Radu Mustatea, membru in CA al Carpatica Asig si presedintele Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania, si Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, functionar la Autoritatea de Supraveghere Financiara.

In 25 februarie, Directia Nationala Anticoruptie a cerut procurorului general al PICCJ sa solicite Camerei Deputatilor aviz pentru urmarirea penala a lui Daniel Chitoiu, in dosarul "Carpatica", pentru abuz in serviciu si constituirea unui grup infractional organizat, in perioada in care a fost ministru al Finantelor. Cererea a fost formulata intrucat exista indicii rezonabile potrivit carora, in cursul lunii octombrie 2013, Daniel Chitoiu a initiat adoptarea unei ordonante de urgenta al carei scop exclusiv era sprijinirea grupului infractional constituit pentru a favoriza interesele SC Carpatica Asig SA, in lipsa unei urgente reale si cu eludarea procedurii prealabile reglementate de Hotararea Guvernului nr. 561/2009, a precizat DNA.

Procurorii DNA au cerut Parlamentului si Guvernului sa le puna la dispozitie, in dosarul "Carpatica", mai multe documente legate de OUG despre care exista suspiciunea ca ar fi fost emisa pentru a proteja interesele firmei de asigurari Carpatica.

Ilie Carabulea si Marian Mirzac au fost arestati preventiv in 29 ianuarie, de Tribunalul Bucuresti. In cazul lui Radu Mustatea, instanta a dispus masura interdictiei de a parasi tara pe o perioada de 30 de zile.

In 12 februarie, Marian Mirzac a demisionat din functia de membru neexecutiv in Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























1246 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by