Deputatul PSD Vlad Cosma, audiat luni de Comisia juridica a Camerei. Ministerul Justitiei a cerut incuviintarea arestarii preventive

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 17 februarie 2014, 1:36 Dosare Anticoruptie


Comisia juridica a Camerei Deputatilor urmeaza sa il audieze, luni, pe deputatul PSD Vlad Cosma, in cazul caruia Ministerul Justitiei a solicitat incuviintarea arestarii preventive, anunta Mediafax. Comisia juridica urmeaza sa intocmeasca un raport, care va fi supus dezbaterii plenului Camerei Deputatilor.

Vicepresedintele Comisiei, Ciprian Nica, preciza zilele trecute ca lucrarile comisiei si votul in privinta acestei cereri a Ministerului Justitiei vor fi secrete.

"Noi nu ne putem pronunta pe temeinicie, ci numai din punct de vedere juridic vedem ce probe sunt la dosar, daca sunt probe si ce contine acel dosar. Probabil, trebuie sa ai ceva acolo ca sa ceri arestarea preventiva, ca sa incuviintezi arestarea insemna ca este o fapta deosebit de grava care este de o periculozitate aparte", a mai spus Nica.

Deputatul PSD Vlad Cosma a avut, joi, o prima lectura a dosarului care a fost transmis Camerei Deputatilor pentru incuviintarea arestarii sale preventive. Cosma a venit la Comisia juridica din Camera Deputatilor insotit de avocatul sau si de deputatul Catalina Stefanescu pentru a studia dosarul pentru care se cere incuviintarea arestarii preventive. La iesirea de la Comisia juridica, deputatul a refuzat sa faca declaratii cu privire la dosar, precizand ca singura sa declaratie va fi cea din plenul Camerei Deputatilor, cand se va supune votului solicitarea DNA.

"Pana luni nu o sa dau nicio informatie, o sa raspund doar in fata Comisiei juridice si o sa-mi citesc declaratia in plen. Alte comentarii nu doresc sa fac, nu pot sa fac, doresc ca ancheta sa se desfasoare in conditii normale", a declarat deputatul.

Cosma a mai adaugat ca va raspunde intrebarilor jurnalistilor luni.

Intrebat ce le va cere colegilor sai la momentul votului, deputatul PSD a raspuns: "Sa se faca dreptate".

Dosarul in care Vlad Cosma si tatal sau, Mircea Cosma - preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, preşedintele PSD Prahova şi vicepreşedinte al PSD la nivel naţional - sunt pusi sub urmarire penala a fost deschis de DNA Ploiesti in decembrie, in urma denuntului omului de afaceri Ion Dumitru la adresa lui Razvan Alexe. Atunci, Razvan Alexe, cunoscut drept un apropiat al conducerii PSD Prahova, a si fost arestat preventiv in acest dosar.

Marti, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, a fost retinut de procurorii DNA Ploiesti pentru luare de mita si abuz in serviciu, iar ulterior, pentru ca avea tensiune foarte mare, a fost dus la Spitalul Judetean de Urgenta din Ploiesti, unde a fost internat in sectia de Cardiologie pana miercuri la pranz, cand a fost dus la instanta suprema. Cosma a fost adus cu ambulanta la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), el avand o perfuzie la o mana si fiind insotit de managerul Serviciului Judetean de Ambulanta Prahova, medicul Daniel Nicolae, care i-a tinut perfuzia.

Miercuri, in jurul orei 15.50, dupa judecarea propunerii de arestare preventiva formulata de DNA, presedintele CJ Prahova a plecat de la instanta suprema dupa ce i-a expirat ordonanta de retinere, dar inainte ca judecatorii sa decida cu privire la cererea de arestare. Cosma a plecat de la ICCJ tot cu perfuzia la mana si tot cu ambulanta, care l-a transportat la Spitalul Judetean din Ploiesti.

Miercuri seara, magistratii instantei supreme au decis ca Mircea Cosma sa fie cercetat in libertate, sub control judiciar, astfel ca acesta a ramas in continuare internat la Spitalul Judetean din Ploiesti. Presedintele Consiliului Judetean Prahova a fost externat, vineri, din spital.

In cazul lui Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Directiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, care fusese retinut in acelasi dosar, tot sub acuzatiile de luare de mita si abuz in serviciu, judecatorii instantei supreme au stabilit ca masura preventiva arestul la domiciliu, pana in 13 martie.

Decizia de miercuri in cazul lui Cosma si Alixandrescu nu este definitiva, ea putand fi contestata la instanta suprema.

In dosarul in care a fost retinut Cosma, procurorii DNA au inceput urmarirea penala pentru trafic de influenta si impotriva fiului acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, iar procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Tiberiu Nitu, a transmis, marti, ministrului Justitiei referatul DNA privindu-l pe Vlad Cosma pentru a cere incuviintarea arestarii preventive a acestuia. Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a sesizat, miercuri, Comisia juridica cu cererea Ministerului Justitiei privind incuviintarea arestarii preventive a lui Vlad Cosma.

Vlad si Mircea Cosma sunt acuzati de procurorii DNA ca ar fi cerut si primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentantii unor societati comerciale, denuntatori in cauza.

"Sumele de bani au fost pretinse in schimbul interventiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judetean Prahova, pe langa care cei doi aveau influenta, respectiv presedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatal inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel incat societatile respective sa obtina de la institutia publica lucrari si servicii curente supraevaluate, de intretinere a drumurilor publice sau a drumurilor judetene pe timp de iarna, dar si decontarea, cu prioritate, a unor lucrari deja efectuate in temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentand ᅡcomisioaneleᅡ conform intelegerilor cu cei doi inculpati", sustin procurorii DNA.

Mircea Cosma, in varsta de 68 de ani, se afla la al treilea mandat de presedinte al Consiliului Judetean Prahova. De asemenea, Mircea Cosma este presedinte al PSD Prahova si vicepresedinte al PSD la nivel national.

Fiul lui Mircea Cosma, Vlad Cosma este deputat la primul mandat, ales in colegiul uninominal 8 Prahova.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























754 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by