VIDEO Remus Borza, trimis in judecata pentru conflict de interese

de Alina Neagu     HotNews.ro
Joi, 17 octombrie 2013, 10:02 Dosare Anticoruptie


Remus Borza
Foto: AGERPRES
 documente
(17 Oct 2013) PDF, 735KB
Fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, in prezent presedintele Consiliului de Supraveghere al companiei, a fost trimis in judecata pentru coflict de interese, anunta B1 Tv. Borza este acuzat de procurori ca ar fi directionat catre societatea sa de avocatura contracte de asistenta juridica platite de Hidroelectrica. Procurorii Parchetului Curtii de Apel Bucuresti incepusera urmarirea penala impotriva lui Remus Borza, pentru conflict de interese, pe data de 8 iulie.
  • Citeste in documentul atasat rechizitoriul procurorilor in dosarul Remus Borza.
Procurorii Parchetului Curtii de Apel Bucuresti au finalizat cercetarile si i-au trimis in judecata pe avocatii Remus Adrian Borza si Nicoleta Munteanu, pentru conflict de interese, a anuntat institutia, intr-un comunicat de presa.

Dosarul a fost trimis pentru solutionare Curtii de Apel Bucuresti.

Parchetul Curtii de Apel Bucuresti a inregistrat in 25 februarie 2013 dosarul in care Remus Borza si Nicoleta Munteanu, avocati in Baroul Bucuresti, sunt suspectati de conflict de interese, iar in 8 iulie a inceput urmarirea penala in cazul acestora.

Procurorii au stabilit, in urma verificarilor, ca Nicoleta Munteanu, in calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL, desemnata administrator judiciar al companiei Hidroelectrica, in perioada noiembrie 2012 - februarie 2013, a incheiat 34 de contracte de asistenta juridica intre firma de insolventa si Societatea Civila Profesionala de Avocati "Borza si Asociatii". Asistenta juridica a constat in reprezentare, redactare, semnare si depunere a actelor in mai multe procese civile aflate pe rolul Tribunalului Bucuresti, in care SC Hidroelectrica avea calitate de parte. Munteanu era asociat si la SCP "Borza si Asociatii".

In cazul lui Remus Borza, procurorii au retinut ca, in calitate de reprezentant al Euro Insol, administrator judiciar al Hidroelectrica, in perioada noiembrie 2012-februarie 2013, a facut 34 de plati catre firma sa de avocatura, in baza contractelor incheiate de Munteanu.

Procurorii au aratat ca Borza este asociat atat in firma de insolventa Euro Insol, cat si la SCP "Borza si Asociatii", "realizand astfel, in mod direct, un folos material atat pentru sine, cat si pentru asociatul sau, Munteanu Nicoleta".

Remus Borza coordoneaza Societatea Civila Profesionala de Avocati "Borza si Asociatii", membra a grupului Borza si Asociatii, alaturi de firma de insolventa Euro Insol SPRL.

Societatea Euro Insol a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica pana in luna iunie, cand compania a iesit din insolventa.

Hidroelectrica s-a aflat in insolventa timp de un an, in perioada iunie 2012 - iunie 2013.

Potrivit articolului 253 indice 1 din Codul Penal, "fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor de serviciu, indeplineste un act ori participa la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat in raporturi comerciale ori de munca in ultimii 5 ani sau din partea careia a beneficiat ori beneficiaza de servicii sau foloase de orice natura, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea dreptului de a ocupa o functie publica pe durata maxima".

HotNews.ro a relatat in premiera in ianuarie 2013 ca administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, in care Remus Borza este partener, a angajat in numele societatii casele de avocatura Borza & Asociatii si Piperea &Asociatii pentru cele 74 de procese pe care compania le are cu creditorii. Pentru onorarii a fost alocat un buget total de 220.000 euro.

Cum s-a aparat la acel moment Remus Borza in fata acuzatiilor de conflict de interese:

"Euro Insol SPRL si Borza si Asociatii, nu se afla in conflict de interese, ambele fiind  societati profesionale, una de insolventa, cealalta de avocatura, in care Remus Borza este partener, iar acest conflict nu exista nici intre avocatii de la  Borza si Asociatii si Hidroelectrica, in conditiile in care acesti avocati alcatuiesc echipa de profesionisti implicata in gestionarea procedurii de  insolventa a Hidroelectrica, fiind cei mai in masura sa argumenteze si sa sustina punctul de vedere si masurile dispuse de administratorul judiciar in  procedura, mai ales in ceea ce priveste judecarea unor contestatii care se indreapta impotriva masurilor administratorului judiciar de respingere la masa  credala a unor creante de 1,9 miliarde de lei". Euro Insol mai spune ca Legea insolventei nu interzice avocatilor care sunt si practicieni in insolventa si  activeaza in cadrul unei societati profesionale sa desfasoare activitati ca avocati in cadrul unor cabinete individuale sau societati profesionale.

De ce nu au fost angajate alte case de avocatura.
Euro Insol sustine ca marile case de avocatura reprezinta deja "baietii destepti" care au depus  contestatii. Euro Insol mai afirma ca are o colaborare indelungata si de succes cu Borza & Asociatii si Piperea & Asociatii si acest lucru prezinta garantii  din punct de vedere al experientei si integritatii profesionale. In afara de Borza & Asociatii si Piperea & Asociatii, Hidroelectrica mai este reprezentata  si de Cabinetul de avocatura Dana Ionescu, sustine Euro Insol.

Hidroelectrica a intrat in insolventa pe 20 iunie 2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii si cu pierderi de 350 milioane de lei dupa primul semestru al anului 2012, iar administrator judiciar al companiei a fost desemnata firma Euro Insol, detinuta de Remus Borza.

Termenul de iesire din insolventa a companiei a fost 26 iunie, cand Tribunalul Bucuresti a confirmat ca s-a realizat la timp acest demers.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























4564 vizualizari

  • +5 (9 voturi)    
    nu ne mai miram ! (Joi, 17 octombrie 2013, 10:18)

    translativus [utilizator]

    Acum asteptam doar rezultate si celeritate din partea justitiei !
    S-a spart buboiul !
  • +2 (6 voturi)    
    pacat tipul era bon homme (Joi, 17 octombrie 2013, 10:21)

    un domn [utilizator]

    si dadea bine pe sticla !
  • +3 (9 voturi)    
    borza (Joi, 17 octombrie 2013, 10:28)

    mihail nica [utilizator]

    doar nu vroiati sa dea banii la concurenta//
  • +3 (3 voturi)    
    confuzie (Joi, 17 octombrie 2013, 10:43)

    omega [utilizator]

    Borza si-a angajat firma sa castige niste procese pentru Hidroelectrica.Si le-a castigat.Avand aceleasi interese, identice nu putem vorbi de conflict.Conflict de interese era daca firma lui Borza lucra impotriva Hidroelectricii. Dar logica lipseste total la procuratura.
    • -1 (1 vot)    
      cred ca (Joi, 17 octombrie 2013, 12:16)

      ws [utilizator] i-a raspuns lui omega

      in alta parte lipseste logica, nu la procuratura.

      ws
      • +2 (2 voturi)    
        Cu cine a fost in conflict de interese (Joi, 17 octombrie 2013, 12:41)

        Con_stan_tin [utilizator] i-a raspuns lui ws

        Borza dupa logica procuraturii? Pentru ca cele doua firme a lui Borza, cea de insolventa si cea de avocatura, e clar ca au lucrat mana-n mana pentru a aduce castig unei societati de stat. Baietii destepti e raspunsul, deci?
    • 0 (0 voturi)    
      Sigur ca le-a castigat (Joi, 17 octombrie 2013, 17:16)

      Mariicaialbastri [utilizator] i-a raspuns lui omega

      pe bani multi si munca putina...
      Unde? la domnul jude Mircea Moldovan, unoscuta oaie neagră a TB, de unde a fost dat afara si a revenit cu ajutorul Inaltei Porti.

      http://www.adevarul.ro/actualitate/Judecatorul-Mircea-Moldovan-exclus-magistratura_0_71994433.html

      Moldovan şi Borza se stiu de ceva vreme: Asmita Gardens si Plafar sunt tot la tandemul judecător sindic Moldovan - lichidator Remus Borza.

      http://www.ziarultimpul.ro/articole/2010/11/insolven%C8%9Ba-plafar-sa-cu-dedicatie-pentru-avocatul-borza/

      Pentru cei mai puțin familiarizați cu procedura insolvenței, administratorul judiciar care a respins anumite creanțe de la inregistrare pe tabelul preliminar, este oricum obligat să justifice, să detalieze și să comunice creditorului care au fost motivele care l-au condus la soluția de respingere. Ca urmare el ridică toate excepțiile (de netimbrare, de tardivitate a contestației) și face toate apărările de fond (e.g. prescripție, compensare, caracterul necert, nelichid sau neexigibil al creanței) pentru a-și susține opțiunea inițială. Practic debitoarea nu are ce apărări în plus să facă față de administratorul judiciar deoarece acesta are acces nelimitat la contabilitate și documente justificative, de unde se iau datele și informațiile în baza cărora se decide admiterea sau respingerea creanței în cauză. În practică, în dosare de insolvență de o asemenea complexitate, munca este împărțită între departamentul contabilitate și cel juridic al debitoarei care extrage datele pentru fiecare creditor în parte și se face o analiză și o comparație cu ceea ce se susține în cererea creditorului și înscrisurile anexate. Concluziile le trage administratorul judiciar care ia și decizia a înscrierii/neînscrierii pe tabelul preliminar a respectivei creanțe în tot sau în parte.
  • +1 (1 vot)    
    Nuuuu (Joi, 17 octombrie 2013, 10:54)

    Encounter [utilizator]

    Stati sa vedeti acum cum va fi transformata capusa in salvatorul Hidroelectrica iar procurorii au actionat politic! Pariu?
  • +1 (3 voturi)    
    Borza este functionar public? (Joi, 17 octombrie 2013, 11:12)

    dbdb [utilizator]

    Mira-m-as!
  • +3 (3 voturi)    
    tin minte (Joi, 17 octombrie 2013, 12:06)

    Gobelin [utilizator]

    ca a si fost intrebat atunci daca nu considera ca e conflict de interese,
    si a sustinut ca e chiar bine, in avantajul Hidroelectrica, pentru ca astfel casa de avocatura merge in consens cu administratorul, etc...
    • +1 (1 vot)    
      Borza nu e la prima abatere... (Joi, 17 octombrie 2013, 17:55)

      Mariicaialbastri [utilizator] i-a raspuns lui Gobelin

      Lovitură grea pentru avocatul Remus Borza. Judecătorii Curţii de Apel Craiova au obligat EuroInsol să returneze jumătate de milion de euro companei Uztel SA, sumă încasată drept comision pe perioda în care a fost administrată juridic societatea aflată în procedură de insolvenţă.
      Asociaţia „Uztel” Ploieşti, acţionarul majoritar al SC Uztel SA, a câştigat irevocabil procesul prin care a contestat practica abuzivă a administratorului judiciar Remus Borza în privinţa comisioanelor încasate. „Pe data de 5 februarie, Curtea de Apel Craiova a admis recursul prin care comisionul de 3% e declarat nul de drept şi a cerut restituirea banilor cuveniţi ilegal. Suma pe care Remus Borza trebuie să o returneze este de aproximativ 500.000 de euro, echivalentul onorariului încasat din data de 22.09.2011 până în prezent”, se arată într-un comunicat de presă al asociaţiei Uztel Ploieşti.
  • +1 (1 vot)    
    cand (Joi, 17 octombrie 2013, 14:21)

    evoque [utilizator]

    esti prost trebuie sa platesti.
    In tara asta functiile publice/politice sunt impartite in functie de interesele economice a celor care le ocupa.
    Candva justitia trebuie sa rupa pisica si poate ar fi un exemplu si un moment bun. Desi nu cred sa fim martorii unei asemenea minunatii.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by