Curtea de Apel Bucuresti, motivarea deciziei de arestare preventiva: Dinel Staicu a inteles sa trateze ca o marfa solutia dorita in contestatia in anulare

de I.C.     HotNews.ro
Joi, 22 august 2013, 19:39 Dosare Anticoruptie


Dinel Staicu a dovedit perseverenta infractionala si a tratat ca pe o "marfa" solutia dorita, dand mita magistratilor peste un milion de euro, suma considerata imposibil de refuzat, arata Curtea de Apel in motivarea deciziei de arestare a omului de afaceri, in dosarul judecatoarei Cirstoiu, transmite Mediafax.

Curtea de Apel Bucuresti a decis, in 14 august, arestarea preventiva pentru 29 de zile a lui Dinel Staicu si a Ioanei Carmen Popescu, fost director general la SC BDJ Craiova, fiind acuzati ca i-ar fi dat mita judecatoarei Veronica Cirstoiu, cercetata in acelasi dosar.

Instanta arata in motivarea deciziei, data publicitatii joi, ca din postura persoanei care era dispusa si avea disponibilitatea financiara de a plati oricat pentru "dreptatea" pe care dorea sa o obtina, cu orice pret, Dinel Staicu a dovedit perseverenta infractionala si dispret fata de principiile care guverneaza ordinea de drept, fiind ajutat, in acest sens, de Carmen Ioana Popescu si de fratele lui, Marian Staicu.

Dinel Staicu a urmarit prin actiunile de corupere a judecatorilor desfiintarea hotararii definitive prin care a fost condamnat la sapte ani inchisoare, dar si "inlaturarea, implicita, a obligatiilor civile in cuantum de aproximativ 4.000.000 euro, in conditiile in care finalizarea acelui proces a presupus parcurgerea a trei grade de jurisdictie", a scris instanta in motivare.

"Luand cunostinta de dificultatile pe care judecatorii susceptibili de a fi corupti le intampinau pentru inlaturarea condamnarii definitive din acel dosar, inculpatul Staicu Dinel s-a folosit de experienta dobandita ca om de afaceri si a inteles sa trateze ca pe o 'marfa' solutia dorita, astfel ca a promis si, apoi, a remis magistratilor, cu titlu de mita, o suma foarte mare de bani, de peste 1.000.000 euro, pe care a considerat-o ca fiind imposibil de refuzat", a precizat instanta.

Judecatorul care a dispus arestarea a mai aratat ca, din probele administrate, a rezultat ca atat Dinel Staicu, cat si Carmen Ioana Popescu au facut demersuri pentru preconstituirea unei aparari, "urmarind inlaturarea posibilitatilor clasice de obtinere a probelor si de tragere a lor la raspundere penala".

"Este de neacceptat ca ar fi posibil ca cetatenii acestei tari sa aiba perceptia ca solutia intr-o cauza penala ar putea fi cumparata si ca suprematia legii ar putea fi infranta prin coruperea magistratilor", a scris judecatorul in motivare.

Dinel Staicu a recunoscut, in fata instantei, comiterea faptei pentru care este cercetat, aratand "ca se considera a fi autorul moral al infractiunii de dare de mita", care s-a concretizat prin faptele savarsite de fratele sau si de doua avocate, fata de magistratii "pe care nu i-a cunoscut dar i-au solutionat favorabil contestatia in anulare in baza careia a fost pus in libertate", iar din aceste motive a fost de acord cu admiterea propunerii de arestare.

Judecatorul a apreciat ca gradul concret de pericol pentru ordinea publica generat de faptele savarsite de Staicu si Popescu trebuie analizate si in contextul infractiunii de luare de mita comise de judecatoarea Veronica Cirstoiu.

"S-a retinut ca, atat in cazul inculpatului Staicu Dinel, cat si al inculpatului OGL, inculpata CV (Cirstoiu Veronica, n.r.) a ᅡracolatᅡ clientii dornici de obtinere a unor hotarari judecatoresti favorabile prin intermediul invinuitei Dascalu Adriana. Mituitorii si cumparatorii de influenta au fost selectati, conform expresiilor utilizate chiar de persoanele invinuite in cauza, din randul ᅡgulerelor albeᅡ, fiind vizate solutiile instantelor de recurs, beneficiul real urmarit fiind nu doar obtinerea unor solutii favorabile, ci, in speciale, a unor hotarari judecatoresti definitive. In ambele cauze penale, sumele de bani pretinse (2.000.000 euro si, respectiv, 100.000 euro) au fost calculate in raport cu prejudiciul cauzat", se mai arata in motivarea Curtii de Apel Bucuresti.

Decizia Curtii de Apel Bucuresti a fost contestata la instanta suprema doar de Ioana Carmen Popescu. Magistratii instantei supreme au respins, miercuri, recursul Ioanei Popescu.

----------------

Judecatoarea Veronica Cirstoiu si fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestati preventiv, in 9 august, de Curtea de Apel Bucuresti, in dosarul in care sunt acuzati de complicitate la trafic de influenta si luare de mita pentru solutii favorabile in dosare, printre care si cel al lui Dinel Staicu.

In motivarea deciziei de arestare preventiva instanta a aratat ca judecatoarea Veronica Cirstoiu a primit de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei acestuia Adriana Dascalu, 630.000 de euro pentru a anulat condamnarea la sapte ani de inchisoare cu executare primita de Dinel Staicu in dosarul fraudarii Bancii Internationale a Religiilor (BIR).

Procurorii DNA au stabilit ca, in perioada august 2011 - ianuarie 2012, Adriana Dascalu a pretins de la Dinel Staicu 2,5 milioane de euro, suma redusa ulterior la doua milioane de euro si apoi la 1,5 milioane de euro, spunand ca are influenta asupra celor trei magistrati din completul de la Curtea de Apel Bucuresti care judeca atunci contestatia in anulare formulata de Staicu in dosarul fraudarii BIR. Din completul care a judecat contestatia in anulare au facut parte Veronica Cirstoiu, Dumitrita Piciarca si Liliana Badescu.

Astfel, in urma intelegerii cu Dinel Staicu, avocata Adriana Dascalu ar fi primit, in luna ianuarie 2012, o prima transa de 1,2 milioane de euro si a stabilit ca diferenta de 300.000 de euro sa ii fie data dupa ce instanta pronunta admiterea contestatiei in anulare, au notat judecatorii in motivarea deciziei de arestare a judecatoarei Veronica Cirstoiu si a fiului acesteia, Florin Cergan.

Desi in 22 februarie 2012, completul de judecata format din Veronica Cirstoiu, Dumitrita Piciarca si Liliana Badescu a anulat condamnarea la sapte ani de inchisoare cu executare, Dinel Staicu nu i-a mai dat avocatei Adriana Dascalu diferenta de 300.000 de euro.

Omul de afaceri Dinel Staicu si Ioana Carmen Popescu, fost director general la SC BDJ Craiova, au fost acuzati de dare de mita si, respectiv, complicitate la aceasta infractiune, fiind retinuti in 13 august si arestati o zi mai tarziu.

In acelasi dosar mai sunt cercetati fratele lui Dinel Staicu, Marian Staicu, Costinel Dinisoara si Ionut-Catalin Butaru-Nistor, pentru complicitate la dare de mita.

Judecatoarele Veronica Cirstoiu, Dumitrita Piciarca si Liliana Badescu au fost cercetate de procurorii anticoruptie pentru abuz in serviciu in legatura cu modul in care au decis anularea deciziilor anterioare ale instantelor prin care Dinel Staicu a fost condamnat la sapte ani de inchisoare cu executare in dosarul fraudarii BIR.

In final, DNA a dispus scoaterea de sub urmarire penala a celor trei judecatoare, care, in paralel, au fost verificate disciplinar de catre Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a CSM a respins, in 4 decembrie 2012, ca neintemeiata, actiunea disciplinara impotriva judecatoarelor Liliana Badescu, Veronica Cirstoiu si Dumitrita Piciarca.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























888 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by