DNA: Seful ANOFM, Silviu Bian, a primit mita in valoare de 22.000 de euro si peste 100 de mii de lei de la functionarii structurilor judetene, pentru a-i mentine in functii

de Alina Neagu     HotNews.ro
Duminică, 16 octombrie 2011, 11:21 Dosare Anticoruptie


Presedintele Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca, Silviu Bian, este acuzat de procurorii DNA de luare de mita in forma continuata. Potrivit unui comunicat remis duminica dimineata de Directia Nationala Anticoruptie, Silviu Bian a primit, pe data de 17 septembrie 2011, suma de 22.000 euro si 19.000 lei de la functionarii structurilor judetene ale ANOFM.  Pe 15 octombrie 2011, Bian Silviu a primit de la aceiasi functionari, prin intermediar, suma de 82.000 lei.

În data de 17 septembrie 2011, inculpatul Bian Silviu, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, a primit suma de 22.000 euro şi 19.000 lei de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM. Banii au fost pretinşi de către inculpatul Bian Silviu pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze 25% din costul proiectelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene şi destinate dezvoltării resurselor umane, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor. De asemenea, această sumă, primită cu titlu de mită printr-un intermediar, reprezintă o parte din salariile funcţionarilor respectivi pe luna august 2011, se arata in comunicatul DNA.

În mod similar, pe data de 15 octombrie 2011, în acelaşi scop ca cel menţionat mai sus, inculpatul Bian Silviu a primit de la aceiaşi funcţionari, prin intermediar, suma de 82.000 lei, reprezentând o parte din retribuţiile aferente lunii septembrie 2011.

Seful ANOFM a fost retinut sambata, in urma organizarii unui flagrant, la Brasov, unde Bian s-a deplasat pentru a-si ridica banii. Banii ar fi provenit de la mai multi angajati ai AJOFM Brasov ce erau amenintati cu disponibilizarea. Ei ar fi strans bani pentru a-i oferi sefului ANOFM in schimbul mentinerii in functii.

Silviu Bian a fost retinut sambata pentru 24 de ore, in urma flagrantului. El va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























3016 vizualizari

  • +9 (9 voturi)    
    mita (Duminică, 16 octombrie 2011, 11:29)

    obs. [utilizator]

    LACOMIE SI PROSTIE!
  • +6 (6 voturi)    
    situatie (Duminică, 16 octombrie 2011, 11:38)

    gabriel [anonim]

    Următoarea parabolă ar putea defini situaţia postdecembristă a României :

    Un sat mic de oameni paşnici, cu vicii ţinute în frâu de frica aplicării legii omeneşti şi a celei morale, a fost invadat de către un grup de puşcăriaşi evadaţi.
    Aceştia au năvălit peste avutul sătenilor, care sateni nu numai că au acceptat situaţia, ci chiar au făcut galerie de încurajare a devalizării, în grupuri care scandau că libertatea este sfântă.
    Nu, nu toţi sătenii au avut inima la fel de largă şi acelaşi grad de vehemenţă, unii dintre ei, în proporţii diferite, date de gradul diferit de lichelism şi devianţă socială, încurajând libertatea furturilor mânaţi fiind de noua posibilitate de a poseda la rândul lor avutul altor sateni mai nevocali, unii din lăcomie iar alţii din pură răutate de a vedea distrusă familia vecinului.
    Liderii galeriei definită mai sus reprezintă clasa politică şi îmbogăţiţii României. Averile sunt resursele naturale ale ţării. Sătenii sunt românii care-şi vânează de zor între ei avutul , tot mai puţin, lăsat disponibil de puşcăriaşi, fireşte, în numele libertăţii proaspat dobândite, egoiste şi lacome.
    Partidele politice şi clientela lor capitalistă autohtonă reprezintă reţele informale de întrajutorare bazate pe liantul imoralităţii şi raptului, mânate în acţiune de nevoia de a conduce activitatea de dezmăţ din galerie, care le aduce atât de mult doritul acces la resurse în detrimentul celorlalţi.
    Partidele reprezintă acelaşi lucru şi în satele de origine a puşcăriaşilor, sate suzerane capitalist-imperialiste, însă ele acolo reprezintă şi încurajează acţiunile acestor puşcariaşi în exterior, în colonii. Bunăstarea adusă acasă de puşcăriaşi din satele vecine colonizate creşte nivelul de trai al sătenilor
    satului suzeran, fapt ce-i narcotizează, alături de lacomia şi egoismul exacerbate la maxim de mass-media şi modelul cultural inoculat înca din copilarie.
    De vină sunt de f
    • +1 (1 vot)    
      urmare (Duminică, 16 octombrie 2011, 14:01)

      gabriel [anonim] i-a raspuns lui gabriel

      De vină sunt de fapt toţi sătenii, pentru simplul fapt că nu posedă capital social pozitiv, ci sunt o masă păcătoasă de manevră care nu-şi doreşte reala libertate , cea a muncii şi a moralei, ci pe cea a visului îmbogăţirii fără muncă şi peste noapte, fapt ce i-ar împinge şi pe ei în tagma puşcăriaşilor sau a liderilor galeriei ( vis inoculat, indus de propagandă şi de cultura în care au fost socializaţi).
  • +8 (10 voturi)    
    De asta tin cu PDL-ul si urasc USL-ul (Duminică, 16 octombrie 2011, 11:48)

    dan [anonim]

    Pentru ca evident nimeni nu poate sa garanteze ca x sau y nu mint, nu o sa ia mita etc. Nu putem garanta nici noi pentru noi ca nu am face asta daca am avea ocazia.

    Dar, macar lasa DNA-ul sa-i prinda, sa stranga dovezi , sa-i trimita in judecata. ca dupa judecatorii corupti si CSM-ul lor de cacao nu gasesc nici o hotie e alta problema. dar PDL lasa justitia sa-si faca treaba, lasa romanii sa afle cine sunt hotii in tar, si-i destituie din functii.

    Alternativa USL e acelasi lucru cu a fost PSD = o conducerea mafiota a statului de catre o asociatie de clanuri care vand tot ce exista in tara.
  • +3 (7 voturi)    
    Statul mafiot (Duminică, 16 octombrie 2011, 12:04)

    Florea Daniel [anonim]

    Acesta e un mic exemplu (sigur valorile sunt MULT mai mari, sau e vorba de valori lunare) de functionare a statului mafiot. Sa nu credeti ca banii aia se opreau acolo, canalele de colectare sunt organizate de mai sus, catre partid si oamenii lui (orice partid).
    Probabil omul a fost dat in gat pentru ca nu a platit mai departe cota cuvenita si a blocat fluxul, nu dintr-o brusca dorinta de dreptate.
  • +7 (9 voturi)    
    OK (Duminică, 16 octombrie 2011, 12:22)

    Ana Armanca [utilizator]

    În sfârşit văd bugetari care s-au săturat să dea o parte din salariu altora, să fie ameninţaţi şi care încearcă să intre în normalitate.
    Cred că acest Silviu Bian ar trebui judecat în procedură de urgenţă.
    • -1 (3 voturi)    
      cred ca o sa-l vezi eliberat in procedura de (Duminică, 16 octombrie 2011, 14:03)

      costica [anonim] i-a raspuns lui Ana Armanca

      URGENTA!!!!!!!!!!!!
      Il spala PDLeii ca vin alegerile in 2012 si cum sa intre in alegeri cu asemena tinichele de coada si sa vina in fata noastra in 2012 in campanie sa vorbeasca despre coruptia din PSDul ala corupt al lui Ponta si din PNLul ala corupt al lui Antonescu!!
      O sa-l curete si sa-l spele si vine altul la ANOFM care va fura la fel!!
      TOTI fura in draci, le este deja frica de anul 2012 cand vor intra in opozitie ptr muuuuulti ani!!!!!!!
      Vezi ca fiul astuia a omorat un om in 2008 si nici azi nu a platit in fata justitiei romane !!
      Procesul se tot amana si tu speri sa-l vezi judecat in procedura de urgenta?!
      NO WAY!!!!!!!!!!
  • -5 (9 voturi)    
    "in forma continuata" ??! adica DE MULTE ORI.... (Duminică, 16 octombrie 2011, 12:47)

    costica [anonim]

    Si Dl Boc in timpul asta cand vorbea despre PSD vorbea automat si despre coruptie.
    Pai, astia de la PDL furau in draci in timp ce Boc vorbea despre PSD=coruptie!!!
    Si dl Boc vrea sa ne convinga ca PDL nu e ca PSD ???!
    De la Nastase 7 case la Bian 4 case si cati or mai fi ca el ???!!!
    Hai cu lupta anti-coruptie in PDL ca-i plin de corupti !!!
    Le tataie fundul ca din 2012 pleaca de la guvernare si fura astia in draci!!!!
    Dle Boc, PDLul e mai corupt ca PSDul ala de care pana mai ieri tot vorbeati cand era vorba de coruptie !!
    Azi, ce mai spune Dl Boc cand e vorba despre coruptie, spune acelasi lucru si despre PDL ????!!
    IPOCRIZIE portocalie, fura TOTI.
  • +11 (11 voturi)    
    Condamnari! (Duminică, 16 octombrie 2011, 13:19)

    Andrei [anonim]

    Se pare ca DNA-ul si procuratura isi face treaba.

    Dar.... Cei 99% vor CONDAMNARI definitive si irevocabile, preferabil intr-un timp scurt, nu in ani de zile.

    POLITICIENTI CONDAMNATI
    SEFI de SINDICATE CONDAMNATI
    VAMESI CONDAMNATI
    SEFI DE SERVICII si DIRECTII CONDAMNATI

    O tara care se bazeaza pe lideri corupti si coruptibili este o tara fara viitor.
  • +8 (8 voturi)    
    romanul isi fura singur caciula (Duminică, 16 octombrie 2011, 13:23)

    pehash [utilizator]

    noi ne facem ca muncim.. ei se fac ca ne platesc. acum intr-o noua prezentare: ei ne platesc, dar le dam banii inapoi.

    de-aia avem milionul de bugetari inutili. in loc sa-i dea aluia cu obrazul gros zeci de mii de euro sa-i tina la anofm, oamenii aia ar fi putut sa stranga banii si cand erau disponibilizati (cu salariile compensatorii in buzunar) sa-si faca firma lor de plasare de forta de munca.
    dar se pare ca prefera sa frece menta pe salarii mizerabile decat sa castige o paine cinstita.

    bineinteles, altii sunt de vina. boc, basescu, nastase, iliescu...
    • -7 (9 voturi)    
      Oh, nu !!!!!!!!! (Duminică, 16 octombrie 2011, 13:56)

      costica [anonim] i-a raspuns lui pehash

      Dl Basescu si Dl Boc fac reforma statului roman!!!
      Ei si PDL fac REFORMA, cum poti spune ca Basesci si Boc sunt de vina!!
      De 3 ani Romania Dlui Basescu, adica romanilor le este din ce in ce mai rau, asta in timp ce eB&B fac reforma!!!
      Lasa-ne cu bazaconiile si cu ce fac PDListii lui B&B!!
      Niste incompetenti si corupti si mafioti mai rau ca aia de la Giugiu!!!
      Uita-te cat fura, acum cand vad apropierea sfarsitului in 2012(scapam de PDL!!!!!!!!) fura astia in draci!!
      PDListii NU sunt deloc altfel decat PSDistii pe care B&B ii acuzau mereu de coruptie!!!
      Azi cei mai corupti sunt PDListii lui B&B!!
      Fura toti peste tot, asa e la toate institutiile statului roman!!!!
      Lasa-ne cu povestile portocalii!!!!
  • +3 (3 voturi)    
    NU ESTE UN CAZ SNGULAR !? (Duminică, 16 octombrie 2011, 15:57)

    cetatean [anonim]

    Nu este un caz singular ,dinpotriva .Toata limea care este sef de structura judeteana sau regionala ,pus pe
    criteriu politic sau nu ,daca nu colecteaza de la subalterni si da mai departe mai sus NU RAMANE SEF . Sa fie clar , COMPETENTA NU CONTEAZA doar
    COTA sub forma de banii !. Asta a generat sistemul public finantat de stat ! .SPAGA SI JAF la contribuabilul
    roman ,firma sau persoana fizica .
    Cate agentii sunt cu filiale judetene sau regionale toate cotizeaza .
  • +1 (1 vot)    
    Cat o sa tina? (Duminică, 16 octombrie 2011, 16:57)

    Popi [anonim]

    Oare cat o sa tine valul , pana o sa vina o directiva de undeva de sus sa fie lasat liber , poate ca o parte din bani se duc undeva unde este cineva sus pus , poate o sa ne trezim si sa ne uitam cu tara se duce de rapa nu din cauza unor amarate de bax-uri de tigari sau evaziune de prin en gros , ci de mult mai sus si unde sunt mai multi bani , acolo unde se iau decizii sa se defriseze paduri pentru care natura a muncit zeci de ani sau secole , iar acei de sus nu au nici mama nici tata si taie fara discernamant doar ca sa faca bai , acolo unde ne pleaca fierul vechi afara pentru ca apoi sa se intoarca la noi , acolo unde ne pleaca agricultura si zoootehnia , acolo sunt adevaratele fapte spre care sa ne indreptam atentia .
  • 0 (0 voturi)    
    cine este denuntatorul lui Silviu Bian (Luni, 17 octombrie 2011, 8:34)

    sebastian dan [anonim]

    http://newsbv.ro/2011/cine-este-denuntatorul-dna-ristea-cristache-din-rasnov-dosarul-anofm/
  • 0 (0 voturi)    
    Bian arestat (Luni, 17 octombrie 2011, 16:50)

    Coltuc [anonim]

    Acest individ a ajutat pe neamurile sale sa ma depoziteze de roadele muncii stramosilor mei. Sper cu tot suflet sa asi primeasca o pedeapsa care merita. Atata incredere mai am in justitia roamana.
  • 0 (0 voturi)    
    Bian arestat (Luni, 17 octombrie 2011, 16:53)

    sasul [anonim]

    Acest individ e reusit sa ma depoziteze in numele neamurilori sale, de roadele muncii stramosilori mei. Sper sa asi primiesca pedeapsa meritata.
    Atata incredere mai am in justitia romana.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by