Ziua marii arestari
In 15 ianuarie 2014, presedintele PSD al CJ Constanta a fost saltat de procurorii DNA chiar din fata institutiei pe care o conduce. Retinerea sa a fost o operatiune din care a iesit mari scantei, imaginile cu Nicusor Constantinescu lipit de masina procurorilor si incatusat au facut inconjurul televiziunilor.
VIDEO Imagini cu Nicusor Constantinescu ridicat de procurorii DNA, cu imbranceli si injuraturi: Imi rupi mana, bai omule, bai! Ia mana, te rog, ca imi chem avocatii!
DNA a informat apoi publicul ca seful CJ Constanta este anchetat penal in trei dosare conexe, cel mai important fiind legat de o serie de infractiuni de abuz in serviciu cu un prejudiciu de circa 5 milioane de euro. Citeste aici comunicatul integral al DNA.
Practic, Nicusor Constantinescu este suspectat ca ar fi efectuat plati nelegale in valoare totala de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane euro).
Dosarele in care a fost trimis in judecata
In plus, pornind de la cele descoperite in urmarirea penala, procurorii DNA au dispus - ulterior, de-a lungul anului - trimiterea in judecata a lui Nicusor Constantinescu in alte doua cauze.
Prima cauza, in care Nicusor Constantinescu a fost trimis in judecata pe 25 aprilie se refera la acuzatia de abuz in serviciu in forma continuata intr-un dosar ce vizeaza subfinantarea centrului Militar Zonal Constanta.
In rechizitoriul intocmit, procurorii sustin ca in perioada 2009 - 27 noiembrie 2013 Nicusor Constantinescu, in mai multe randuri, nu si-a indeplinit sau si-a indeplinit in mod defectuos obligatiile pe care le avea in calitate de presedinte de Consiliu Judetean. Potrivit procurorilor, seful CJ Constanta nu a asigurat finantarea Centrului Militar Zonal Constanta, neefectuand reparatiile necesare la sediul acestuia si a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilitati si servicii de paza necesare functionarii in conditii normale a acestei institutii.
Totodata, mai arata procurorii, Nicusor Constantinescu "a incercat de mai multe ori sa evacueze institutia din sediul pe care il ocupa, fapte care au provocat vatamari ale drepturilor si intereselor legale ale Ministerului Apararii Nationale precum si pagube acestei institutii".
Al doilea dosar in care Nicusor Constantinescu a fost trimis in jduecata in 27 mai vizeaza 3 infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice. In acest dosar, Constantinescu a fost trimis in judecata alaturi de Adrian George Gambuteanu, director general al Regiei Autonome Judetene de Drumuri si Poduri Constanta (RAJDP Constanta).
In acest dosar, Constantinescu este acuzat ca nu s-ar fi supus controalelor Curtii de Conturi timp de trei ani, refuzand sa puna la dispozitie documentele publice necesare. In plus, Constantinescu nu a respectat dispoziţiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 11 certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale și generatoare eoliene, solicitate de două societăţi comerciale.
Un an negru pentru Nicusor: Arestarea preventiva, eliberarea si fuga in SUA
Dupa ce a fost saltat si arestat preventiv de catre procurorii DNA, Nicusor Constantinescu a solicitat intens instantei de judecata sa fie eliberat si sa ii fie permisa deplasarea in Statele Unite pentru un tratament medical. In fata jurnalistilor, Constantinescu s-a aparat si a sustinut ca sufera de cancer de prostata.
Initial, judecatorii au respins solicitarea lui Nicusor, insa procurorii DNA i-au permis timp de 15 zile sa paraseasca tara, astfel incat pe 23 ianuarie presedintele CJ Constanta a plecat impreuna cu sotia sa in Statele Unite pentru tratament medical.
Pe 1 febaruarie, Nicusor s-a reintors in tara, iar pe 10 februarie a fost impus controlul judiciar in cazul sau.
Pe 19 martie, Nicusor este iarasi saltat de DNA, in dosarul refuzlui de a se condorma controalelor Curtii de Conturi, insa peste cateva zile este eliberat sub control judiciar, judecatorii motivandu-si decizia prin starea de sanatate a incuklpatului care sufera de cancer de prostata.
Pe 25 aprilie barnul PSD este trimis in judecata in cazul Centrului Militar Zonal, iar pe 27 mai a venit si urmatoarea trimitere in judecata in dosarul Curtii de Conturi.
In plus, pe 2 iunie, procurorii au anuntat ca presedintele CJ Constanta este cercetat de procurori pentru savarsirea infractiunii de nerespectare a regimului armelor si al munitiilor, dupa ce la locuinta sa au fost gasite 15 cartuse cu glont, calibru 9 mm.
Intre timp, Nicusor Constantinescu a plecat din nou in SUA, insa de data aceasta nu s-a mai intors la timp. DNA anunta pe 17 iunie ca va cere arestarea lui Nicusor, iar avocatul sau il apara spunand ca acesta nu se poate deplasa inapoi in tara din cauza problemelor medicale.
Tribunalul Bucuresti admite cererea de arestare, insa Nicusor era de negasit.
In spatiul public apar documente cum ca Nicusor ar fi prea bolnav pentru a fi transportat inapoi in tara, insa scrisoarea medicala prezentata public este semnata de un medic roman din SUA.
Cine este acest medic: EXCLUSIV Numele medicului din SUA care a spus ca transportarea lui Nicusor Constantinescu in Romania ii poate pune viata in pericol apare in documente oficiale fiind acuzat de luare de mita. Serban Cocioba a fost condamnat la 2 ani de probatiune, sase luni de arest la domiciliu si amendat cu suma de 10.000 de dolari
Pe 11 iulie, Nicusor a fost dat in urmarire internationala prin Interpol.
Nu mult timp dupa, pe internet apare o inregistrare realizata pe strazile din New York in care apare Nicusor Constantinescu, fumand o tigara la o terasa.
Curtea de Apel Bucuresti a decis, definitiv, arestarea sa preventiva, pe 7 august. In apararea sa a sarit primarul din Constanta, Radu Mazare: "Nicusor Constantinescu are o noua infectie si nu poate incepe radioterapia".
Pe 11 august, Nicusor Constanta a fost suspendat din functia de presedinte a CJ Constanta.
Pe 28 august, Nicusor Constantinescu da primele semna din state si transmite un comunciat de presa in care acuza abuzuri impotriva sa. Nicusor Constantinescu: Am informat institutii, inclusiv din SUA, despre abuzurile impotriva mea
Pe 5 septembrie, Nicusor Constantinescu a trimis un memoriu procurorului general al SUA, Eric Holder Jr., in care sustine ca justitia romana e controlata de DNA si cere respingerea oricarei cereri de arestare ce va ajunge in SUA pe numele sau.
Tot din State, in timp ce pe numele sau era emis un mandat international de arest, Constantinescu a oferit un interviu postului Romania TV. "Legati-ma! Arestati-ma! Dar pentru ce? In niciun caz nu m-am sustras de la niciun fel de urmarire penala", a declarat acesta.
Despre Constantinescu a vorbit apoi si Radu Mazare: Nicusor Constantinescu este "disperat sa vina in tara", insa nu stie ce decizie sa ia de teama de a nu ajunge in spatele gratiilor.
Dosarele lui Nicusor:
1. Dosarul platilor nelegale - Prejudiciu: 5 milioane de euro
Pe 15 ianaurie, Nicusor Constantinescu era saltat de procurorii DNA chiar din fata institutiei Consiliului Judetean Constanta.
Procurorii anticoruptie anuntau ca a inceput urmarirea penala a lui Nicusor Constantinescu pentru 6 infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice cu consecinte deosebit de grave. Presedintele CJ Constanta este acuzat ca a dispus efectuarea unor plati nelegale in valoare totala de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane euro).
Ce zice DNA:
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie Serviciul teritorial Constanta au inceput urmarirea penala fata de CONSTANTINESCU NICUSOR DANIEL, presedinte al Consiliului Judetean Constanta, in sarcina caruia s-au retinut sase infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinte deosebit de grave.
Din Rezolutia de incepere a urmaririi penale intocmita de procurori a rezultat ca exista date si indicii temeinice potrivit carora, invinuitul Constantinescu Nicusor Daniel si-a indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu care decurgeau din calitatea de presedinte al Consiliului Judetean Constanta in sensul ca a dispus efectuarea unor plati nelegale in valoare totala de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane euro) dupa cum urmeaza:
a) 1.239.987,60 lei catre Regia Autonoma Judeteana Drumuri si Poduri (RAJDP) Constanta, in cadrul proiectului de interes public judetean "Caravana estivala a Judetului Constanta" cheltuielile nu au avut legatura cu obiectivele proiectului (realizarea de perdele forestiere, reabilitare terenuri degradate, conservare biodiversitate naturala, dezvoltarea turismului ecvestru etc), proiect adoptat prin Hotararea CJ nr. 148/2010 si nu au avut legatura cu Protocolul de colaborare cu autoritati ale administratiei publice si institutii, respectiv RA ROMSILVA, RAJDP Constanta si SC RAJA SA. In plus, cheltuielile au fost facute fara sa existe documentatiile tehnico-economice prevazute de lege (devize de oferta si procese verbale de receptie care sa ateste realitatea lucrarilor executate in 31 de localitati si conformitatea acestora cu cerintele proiectului pe de o parte si date si informatii privind coordonatele cadastrale aferente lucrarilor realizate pe de alta parte);
b) 13.305.000 lei, reprezentand plati nerambursabile din fonduri publice catre asociatii si cluburi sportive; finantarea si platile au fost efectuate numai in baza hotararilor CJ Constanta (institutie condusa de invinuit), cu incalcarea flagranta a prevederilor Legii nr. 350/2005 care reglementeaza regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati non-profit de interes general si a prevederilor Legii nr. 69/2000 a Educatiei fizice si Sportului
c) 5.094.836 lei, reprezentand finantari nerambursabile din fonduri publice catre asociatii si fundatii cu act in dom cultural; finantarea si platile au fost facute in baza unei hotarari a CJ Constanta (institutie condusa de invinuit), fara respectarea normelor legale in vigoare, prevazute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati non-profit de interes general si de O.G nr. 51/1998, actualizata, privind imbunatatirea sistemului de finantare a programelor, proiectelor si actiunilor culturale, care stipuleaza in mod expres principiile si regulile in care se pot asigura finantari nerambursabile din fonduri publice;
d) 1.054.405,98 lei, rezultata din aceea ca a acceptat si a decontat o cota de 23% din valoarea lucrarilor de impadurire si pepiniere executate de Regia Autonoma Judeteana de Drumuri si Poduri Constanta, reprezentand cheltuieli indirecte, in loc de 18%, cat ar fi fost legal;
e) 761.749,06 lei, reprezentand o plata pentru lucrarile de impadurire efectuate asupra unei suprafete de 50 de ha din comuna Independenta, jud.Constanta, in conditiile in care contravaloarea acestor lucrari fusese deja achitata anterior, in anul 2011;
f) 1.650.925,04 lei, reprezentand plati nelegale catre SC Domeniul Public si Privat Judetean Constanta, respectiv contravaloarea inchirierii unui numar de 11 autoturisme, cu incalcarea prevederilor OG nr. 80/2001 care impuneau limitarea consumului de carburanti si a numarului de autoturisme pentru toate institutiile publice, inclusiv pentru consiliile judetene (la un numar de sase autoturisme cu un consum lunar pe autoturism de 150 litri benzina/motorina) si interdictia inchirierii de autoturisme de catre toate institutiile publice.
Faptele sus mentionate s-au petrecut in cursul anului 2012 (punctele a-e), respectiv perioada 2012/2012 (punctul f).
Intr-un dosar separat, procurorii aceluiasi serviciu teritorial au dispus inceperea urmaririi penale si extinderea cercetarilor fata de CONSTANTINESCU NICUSOR DANIEL, in calitate de presedinte al CJ Constanta, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea continuata de abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinte deosebit de grave.
In aceasta cauza separata, procurorii au constatat, prin rezolutie, ca exista date si indicii temeinice potrivit carora, invinuitul Constantinescu Nicusor Daniel nu si-a indeplinit sau si-a indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu care decurgeau din calitatea de presedinte al Consiliului Judetean Constanta in sensul ca, in perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, nu a asigurat, potrivit legii, finantarea Centrului Militar Zonal Constanta, neefectuand reparatiile necesare la sediul acestuia, dispunand rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilitati si servicii de paza necesare functionarii in conditii normale a Centrului si incercand, in doua randuri, sa evacueze institutia din sediul pe care il ocupa in prezent. Aceste demersuri au afectat activitatea Centrului Militar Zonal Constanta pe de o parte, iar pe de alta parte Consiliul Judetean Constanta a obtinut un folos patrimonial nejustificat din sumele neplatite Centrului.
De asemenea, in perioada in mai 2012 - octombrie 2013, a refuzat sa dispuna, potrivit Legii nr.446/2006, plata serviciilor de telefonie de care beneficia Centrul Militar Zonal Constanta pentru indeplinirea misiunilor specifice, in valoare de 3.958 lei. Aceste costuri au fost suportate de Ministerul Apararii Nationale ¬ Comandamentul Comunicatiilor si Informaticii Bucuresti, fiind astfel provocat un prejudiciu patrimoniului acestei unitati, in cuantum de 3.958 lei.
Invinuitului Constantinescu Nicusor Daniel i s-au prezentat acuzatiile in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala.
Fata de invinuitul Constantinescu Nicusor Daniel procurorii au dispus masura obligarii de a nu parasi tara pentru o perioada de 30 de zile.
Facem precizarea ca inceperea urmaririi penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.
2. Dosarul subfinantarii centrului Miliatar Zonal
Pe 25 aprilie, Directia Nationala Anticoruptie a dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a presedintelui Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, sub acuzatia de abuz in serviciu in forma continuata intr-un dosar ce vizeaza subfinantarea centrului Militar Zonal Constanta. (Vezi aici comunicatul integral al DNA)
In rechizitoriul intocmit, procurorii sustin ca in perioada 2009 - 27 noiembrie 2013 Nicusor Constantinescu, in mai multe randuri, nu si-a indeplinit sau si-a indeplinit in mod defectuos obligatiile pe care le avea in calitate de presedinte de Consiliu Judetean. Potrivit procurorilor, seful CJ Constanta nu a asigurat finantarea Centrului Militar Zonal Constanta, neefectuand reparatiile necesare la sediul acestuia si a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilitati si servicii de paza necesare functionarii in conditii normale a acestei institutii.
Totodata, mai arata procurorii, Nicusor Constantinescu "a incercat de mai multe ori sa evacueze institutia din sediul pe care il ocupa, fapte care au provocat vatamari ale drepturilor si intereselor legale ale Ministerului Apararii Nationale precum si pagube acestei institutii".
Ce zice DNA:
"Incepand cu anul 2009, Consiliul Judetean Constanta ar fi incetat finantarea achizitionarii unor materiale cum ar fi corpuri de iluminat, papetarie, birotica, asigurari RCA, inspectie tehnica periodica, piese de schimb, taxe de drum, combustibil, materiale igienico - sanitare, desi reprezentantii Centrului Militar Zonal Constanta au solicitat aceste bunuri institutiei publice conduse de inculpatul Constantinescu Nicusor Daniel.
Tot din anul 2009, nu ar mai fi fost asigurate piese de schimb si consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal si, la cererea Consiliului Judetean Constanta, au fost intrerupte si serviciile de telefonie prestate de diversi operatori, posibilitatile de comunicare ale unitatii militare fiind paralizate.
In aceeasi perioada, Consiliul Judetean Constanta ar fi adoptat doua Hotarari prin care s-ar fi dispus evacuarea Centrului Militar Zonal din sediul pe care il ocupa, insa ambele au fost anulate ca urmare a unor actiuni in justitie.
In anul 2010, ar fi fost reziliat si contractul cu firma care asigura service-ul sistemelor de securitate, respectiv al camerelor video cu circuit inchis, sistemul anti-efractie si sistemul de avertizare impotriva incendiilor.
Desi sediul a suferit deteriorari importante, iar conducerea Centrului Militar Zonal a solicitat efectuarea reparatiilor urgente, Consiliul Judetean ar fi refuzat sa dea curs acestei solicitari.
In acelasi an, inculpatul Constantinescu Nicusor Daniel ar fi dispus rezilierea contractului de paza a sediului Centrului Militar Zonal, motiv pentru care in prezent paza sediului este asigurata de catre personalul unitatii, desi in interior se afla armament si munitie de razboi, precum si documente clasificate.
Din cauza acestor actiuni, angajatii Centrului Militar Zonal au fost nevoiti sa-si procure singuri si pe cheltuiala lor materialele necesare desfasurarii activitatii, fiind nevoiti sa se deplaseze in interes de serviciu cu autoturismele proprii.
Activitatea Centrului Militar Zonal Constanta a fost, astfel, serios tulburata din cauza lipsei mijloacelor de comunicare, a utilitatilor si a serviciilor de paza, dupa rezilierea, de catre inculpat, a contractelor prin care acestea erau asigurate.
Spre exemplu, in anul 2011, Consiliul Judetean Constanta a finantat Centrul Militar Zonal cu suma de 1.705 lei, in anul 2012 suma alocata Centrului Militar Zonal de la bugetul Unitatii Administrativ Teritoriale Constanta a fost 0 lei, iar in anul 2013 a fost achitata suma de 255.792 lei pentru servicii prestate de unii furnizori, in anii precedenti.
Sumele repartizate de Consiliul Judetean Constanta Centrului Militar Zonal au fost insa insuficiente, unitatea militara inregistrand debite importante la furnizorii de utilitati care au formulat actiuni in justitie pentru recuperarea acestor sume.
Cu toate acestea, Consiliul Judetean Constanta ar fi cheltuit sume foarte mari de bani atat cu titlu de ajutoare sociale catre persoane fizice cat si cu titlu de alocatii din bugetul Unitatii Administrativ Teritoriale Constanta catre persoane juridice de drept privat.
Aceste demersuri, retinute in sarcina inculpatului Constantinescu Nicusor Daniel, au provocat un prejudiciu material patrimoniului Ministerului Apararii Nationale in cuantum de 67.211,32 lei."
Dosarul in cauza a fost inaintat spre judecata Tribunalului Bucuresti, insa instanta din capitala si-a declinat competenta si a trimis dosarul la Tribunalul Constanta. (Mediafax)
3. Dosarul "- "Curtea de Conturi si Eolienele"
Pe 27 mai, Constantinescu a fost trimis in judecata pentru complicitate la 3 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obținerea de foloase necuvenite si 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obținerea de foloase necuvenite. (Comunicatul DNA integral)
Alaturi de el, in judecata a fost trimis si Adrian George Gambuteanu, director general al Regiei Autonome Judetene de Drumuri si Poduri Constanta (RAJDP Constanta), pentru 3 infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice.
Concret, baronul PSD de Constanta este acuzat ca trei ani de zile s-a eschivat controlului Curtii de Conturi si ca nu a pus la dispozitia inspectorilor documentele necesare. In plus, Constantinescu nu a eliberat sau prelungit certificatele de urbanism sau autorizatiile de construire pentru mai multe centrale eoliene.
Care sunt acuzatiile procurorilor, potrivit rechizitoriului DNA:
I. Gambuteanu Adrian George, in calitatea sa de director general al RAJDP Constanta, cu sprijinul lui Nicusor Daniel Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta, a refuzat, in mod repetat, sa puna la dispozitia Curtii de Conturi documentele necesare efectuarii controlului de specialitate programat in anii 2011, 2012 si 2013. Astfel, efectuarea consecutiva a trei controale pe care Curtea de Conturi le avea programate conform planului de activitate, nu a mai fost posibila.
In aceasta modalitate, a fost practic blocata activitatea Curtii de Conturi in raport cu regia locala mentionata, Curtea de Conturi aflandu-se in imposibilitatea de a-si indeplini principala atributie, respectiv verificarea modului in care au fost utilizate resursele financiare publice.
Totodata, pe perioada 2009-2012 (perioada avuta in vedere de controalele programate a se desfasura in anii 2011, 2012, 2013) a fost creat un folos necuvenit Regiei Autonome Judetene de Drumuri si Poduri (RAJDP) Constanta, constand in faptul ca activitatea sa financiar-contabila a fost sustrasa verificarii, in conditiile in care fondurile de care a beneficiat RAJDP Constanta din resursele publice in perioada supusa controlului au fost de peste 200 de milioane lei. Mai mult, exista date ca din aceste sume au fost efectuate plati nelegale, aspecte care impuneau lamuriri prin efectuarea controlului si care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA.
Referitor la aceasta imprejurare, sesizarea a fost inregistrata la data de 1 noiembrie 2012, ca urmare a unei plangeri penale formulate de Curtea de Conturi.
In cursul anului 2011, prezentarea documentelor solicitate Regiei a fost conditionata de comunicarea, de catre Curtea de Conturi, a unei dovezi ca respectiva actiune de control figura in programul de activitate al Curtii de Conturi. Aceasta conditionare este contrara dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 94/1992, potrivit carora Curtea de Conturi are acces neingradit la acte, documente, informatii necesare desfasurarii activitatii sale, entitatile auditate fiind obligate sa-i transmita actele, documentele, informatiile solicitate la termenele stabilite si sa-i asigure accesul in sedii. Cu toate acestea, Curtea de conturi a transmis dovada solicitata sub forma unui extras, insa, si in aceste conditii, efectuarea controlului a fost refuzata pe motiv ca nu a fost transmisa o copie a intregului program.
Controalele programate in anii 2012 si 2013 nu s-au putut efectua din cauza atitudinii inculpatului Gambuteanu Adrian George, precum si a dispozitiilor exprese ale presedintelui Consiliului Judetean Constanta, inculpatul Nicusor Daniel Constantinescu, prin rezolutii cu textul "nu sunt de acord", aplicate pe adresele intocmite de RAJDP Constanta, fara a invoca vreun argument care sa justifice aceasta pozitie.
II. In perioada 2007-2014, presedintele Consiliului Judetean Constanta, inculpatul Nicusor Daniel Constantinescu, nu a respectat dispozitiile legale care il obligau sa procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 11 certificate de urbanism si a autorizatiilor de construire a unor centrale si generatoare eoliene, solicitate de doua societati comerciale.
Mai mult decat atat, dupa ce instantele judecatoresti au dispus prin 9 hotarari definitive, pronuntate in perioada 2008 - 2011, ca presedintele Consiliului Judetean Constanta sa procedeze la emiterea documentelor respective, acesta a refuzat punerea in executare a hotararilor prin care era obligat sa-si indeplineasca atributiile de serviciu. Prin aceleasi hotarari, s-a dispus ca presedintele Consiliului Judetean Constanta sa plateasca o amenda civila pentru fiecare zi de intarziere, insa Nicusor Daniel Constantinescu a continuat sa nu isi execute obligatiile impuse de catre instanta de judecata.
Toate demersurile de a obtine executarea silita a obligatiilor presedintelui CJ Constanta au ramas fara efect, inclusiv din cauza refuzului organelor fiscale de a executa penalitatile, astfel incat Nicusor Daniel Constantinescu a lipsit practic de continut drepturile partii vatamate, in ciuda recunoasterii acestora in mod repetat pe cale judecatoreasca.
Concret, starea de fapt detaliata in rechizitoriu este urmatoarea:
I. Faptele inculpatilor Gambuteanu Adrian George, director general al RAJDP Constanta, si Constantinescu Nicusor Daniel, presedintele Consiliului Judetean Constanta, de a nu pune la dispozitia Curtii de Conturi, in anii 2011, 2012 si 2013, documentele necesare controlului specific la nivelul RAJDP Constanta
- In anul 2011 -
Conform programului de activitate pe anul 2011, in perioada 14 noiembrie - 16 decembrie 2011, ar fi trebuit sa se desfasoare la RAJDP Constanta, aflata in subordinea Consiliului Judetean Constanta, actiunea "Controlul situatiei, evolutiei si modului de administrare a patrimoniului public si privat".
RAJDP Constanta a fost notificata prin adresa, la data de 31.10.2011, cu privire la controlul pe care urma sa-l efectueze Camera de Conturi a judetului Constanta, solicitandu-se pregatirea si furnizarea de catre regia locala, la data prezentarii echipei de control, a actelor, documentelor si informatiilor necesare desfasurarii controlului.
Ca raspuns, prin adresa transmisa la 14.11.2011, semnata de directorul general Gambuteanu Adrian George, RAJDP Constanta a solicitat decalarea perioadei de control, motivat de faptul ca "In opinia Consiliului Judetean Constanta, bunurile transmise in administrarea Regiei sunt bunuri ce apartin domeniului public al judetului Constanta, iar actiunea de control excede tematicii stabilite prin Hotararea Plenului nr. 151/15.12.2010 de catre Curtea de Conturi a Romaniei". La aceasta adresa, RAJDP Constanta a atasat, in copie, semnata de presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Daniel Constantinescu, in care este cuprinsa opinia citata.
Prin notificare trimisa la 15.11.2011, Camera de Conturi Constanta a comunicat RAJDP Constanta inceperea actiunii de control, in perioada 16 noiembrie - 16 decembrie 2011.
In data de 15.11.2011, RAJDP Constanta a solicitat Camerei de Conturi a judetului Constanta transmiterea Programului de activitate pentru anul 2011, pentru "clarificarea acestei situatii atat pentru noi, cat si pentru C.J. Constanta". A fost anexata adresa Consiliului Judetean Constanta nr. 22217/15.11.2011, semnata de presedintele Nicusor Daniel Constantinescu, prin care se indica solicitarea Programului de activitate pentru anul 2011 al Curtii de Conturi.
Ca raspuns, la data de 16.11.2011, Camera de Conturi Constanta a transmis clarificari Regiei, astfel: "In programul de activitate al Camerei de Conturi Constanta pe anul 2011 este prevazuta, la aceasta data, actiunea Controlul situatiei, evolutiei si modului de administrare al patrimoniului public si privat al U. A. T. de catre R. A. de interes local, la RAJDP Constanta".
In consecinta, echipa de auditori publici externi s-a prezentat la RAJDP Constanta, in vederea inceperii actiunii de control. Cu aceasta ocazie, inculpatul Adrian George Gambuteanu, director general al RAJDP Constanta si alta persoana cu functie de conducere (in prezent decedat), au aratat ca acceptarea controlului este conditionata de prezentarea de catre Camera de Conturi a judetului Constanta a Programului de activitate pentru anul 2011, astfel ca actiunea de control nu a putut fi demarata.
Prin adresa, la 16.11.2011, Curtea de Conturi a solicitat inca o data RAJDP Constanta punerea la dispozitie a situatiilor financiare intocmite la data de 31.12.2010.
La aceeasi data, prin adresa semnata de directorul general Gambuteanu Adrian George RAJDP Constanta a comunicat: "avand in vedere adresele mai sus inserate, prin care se insista inceperea controlului, fara a se pune la dispozitie, asa cum s-a solicitat, Programul de activitate pentru anul 2011, va transmitem alaturat adresa Consiliului Judetean Constanta nr. 22328/16.11.2011, prin care se argumenteaza necesitatea si oportunitatea prezentarii Programului solicitat, inainte de inceperea controlului". A fost atasata adresa Consiliului Judetean Constanta, semnata de presedintele Nicusor Daniel Constantinescu.
Prin adresa la 17.11.2011, Camera de Conturi a judetului Constanta a comunicat RAJDP Constanta faptul ca programul anual de activitate este un document intern al institutiei, nefiind prevazuta obligatia prezentarii acestuia la inceperea controlului, ca misiunea a fost notificata legal, precum si faptul ca, potrivit art. 5 din Legea 94/1992, auditorii publici externi au acces neingradit la toate actele, documentele si informatiile necesare exercitarii atributiilor, iar conducerea unitatii are obligatia de a le pune la dispozitia acestora.
Avand in vedere aceste clarificari, la data de 17.11.2011 echipa de auditori publici externi s-a deplasat pentru control la sediul RAJDP Constanta, unde li s-a refuzat, insa, accesul la documente, controlul neputand avea loc.
Echipa de auditori a depus cu aceasta ocazie la RAJDP Constanta o adresa prin care se solicita o serie de documente financiare.
Urmare adreselor Camerei de Conturi a judetului Constanta, RAJDP Constanta formuleaza un raspuns semnat de directorul general, inculpatul Gambuteanu Adrian George, in sensul ca: neprezentarea programului de activitati pentru anul 2011 "reprezinta un mod abuziv de a intelege si aplica legislatia in vigoare", iar "refuzul ostentativ de a prezenta programul de activitate denota o atitudine ce lasa loc de interpretari cu privire la legalitatea controlului", aratand ca "punerea la dispozitie a programului de activitati pentru anul 2011 reprezinta solutia deblocarii problemei". A fost atasata o adresa a Consiliului Judetean Constanta, semnata de inculpatul Nicusor Daniel Constantinescu, prin care se solicita depunerea programului de activitate, ca solutie pentru deblocarea situatiei existente. In aceasta adresa se arata, totodata, ca inscrisurile solicitate de catre Curtea de Conturi "au fost aprobate prin hotarari ale Consiliului Judetean Constanta, acte administrative legale si necontestate de nimeni, fapt pentru care oportunitatea solicitarii acestora apare ca abuziva".
Din aceasta adresa semnata de inculpatul Constantinescu Nicusor Daniel rezulta ca argumentul invocat pentru refuzul de a prezenta documentele solicitate de Curtea de Conturi este ca, odata aprobate prin hotarari ale Consiliului Judetean, orice cheltuieli, investitii, sau alte operatiuni efectuate sunt in mod incontestabil legale. In consecinta, inculpatul exclude aceste documente de la posibilitatea controlarii lor de catre Curtea de Conturi, atitudine care contravine total dispozitiilor art. 5 din Legea 94/1992, conform carora auditorii publici externi au acces neingradit la toate actele, documentele si informatiile necesare exercitarii atributiilor, iar conducerea unitatii are obligatia de a le pune la dispozitia acestora.
In vederea deblocarii situatiei, Camera de Conturi a judetului Constanta a transmis, prin adrese, la 21.11.2011, atat Consiliului Judetean Constanta, cat si RAJDP Constanta, confirmarea scrisa a Departamentului VI - Departamentul de Coordonare a Modificarii Bugetelor Unitatilor Administrativ - Teritoriale din cadrul Curtii de Conturi, din care rezulta ca "Actiunea de control a situatiei, evolutiei si modului de administrare al patrimoniului public si privat al U.A.T. de catre Regia Autonoma Judeteana de Drumuri si Poduri Constanta, din subordinea UATJ Constanta, figureaza in programul de activitate pe anul 2011 al Camerei de Conturi Constanta, la codul 8.000".
Fata de noile clarificari, la data de 21.11.2011, echipa de auditori publici externi s-a prezentat, din nou, la sediul RAJDP, unde a constatat aceeasi situatie, nefiindu-le permis controlul. Au formulat o noua solicitare de documente, in scris.
Avand in vedere imposibilitatea desfasurarii controlului, Camera de Conturi Constanta a propus Curtii de Conturi a Romaniei suspendarea actiunii de control la RAJDP Constanta, incepand cu data de 28 noiembrie 2011 si pana la prezentarea documentelor solicitate.
Intrucat aceste documente nu au fost prezentate, controlul a fost reprogramat pentru anul 2012.
- In anul 2012 -
In perioada 05.06.2012 - 30.07.2012 (potrivit programului de activitate pe anul 2012) ar fi trebuit sa se desfasoare controlul privind situatia, evolutia si modul de administrare a patrimoniului public si privat al UAT Constanta de catre regiile autonome de interes local, respectiv RAJDP Constanta.
Prin adresa, la data de 18.05.2012 s-a comunicat entitatii acest fapt.
Prin adresa, la data de 24.05.2012, RAJDP Constanta a comunicat Consiliului Judetean Constanta faptul ca au fost notificati de Curtea de Conturi - Camera de Conturi Constanta cu privire la efectuarea unui control la regie in perioada 05.06.2012 - 30.07.2012. Pe aceasta adresa,, inculpatul Constantinescu Nicusor Daniel a facut mentiunea olografa "Nu sunt de acord".
La data de 05.06.2012, prin adresa semnata de directorul general, inculpatul Gambuteanu Adrian George, RAJDP Constanta a comunicat Camerei de Conturi Constanta faptul ca nu s-a primit "acordul Presedintelui Consiliului Judetean pentru punerea la dispozitia auditorilor publici externi a documentelor si informatiilor solicitate".
La datele de 13.06.2012, 29.06.2012, 06.07.2012, echipa de auditori s-a deplasat la sediul RAJDP Constanta, unde li s-a refuzat accesul la documente in vederea controlului. La 17.07.2012, echipa de auditori s-a deplasat din nou la sediul RAJDP Constanta, unde au luat legatura cu directorul general, inculpatul Adrian George Gambuteanu, care a precizat ca a raspuns la intrebarile puse de auditori in nota de relatii, dar asteapta avizul presedintelui Consiliului Judetean Constanta in ceea ce priveste raspunsurile date.
In nota intocmita la aceasta data se arata ca "astfel, s-a produs o noua amanare, urmand ca directorul general al RAJDP sa comunice telefonic data la care echipa de control se poate deplasa la sediul Regiei, in vederea ridicarii exemplarului cu raspunsurile la nota de relatii solicitate".
Intrucat pana la data de 30.07.2012 nu s-a comunicat niciun raspuns catre auditorii publici externi si nici nu s-a permis efectuarea controlului, pe motiv ca nu s-a obtinut avizul presedintelui Consiliului Judetean Constanta, auditorii publici externi au intocmit Procesul-verbal de constatare a incalcarii obligatiilor prevazute la art. 5 alineatul 2 si de aplicare a penalitatilor prevazute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, republicata, pe numele lui Gambuteanu Adrian George. Totodata, s-a luat decizia formularii unei plangeri penale.
- In anul 2013 -
Conform programului de activitate pe anul 2013, in perioada 7 mai - 23 mai 2013, ar fi trebuit sa se desfasoare la RAJDP Constanta, aflata in subordinea Consiliului Judetean Constanta, actiunea "Controlul situatiei, evolutiei si modului de administrare a patrimoniului public si privat al U. A.T., de catre R.A. de interes local".
Prin adresa, la data de 22.04.2013, Camera de Conturi Constanta a notificat RAJDP Constanta cu privire la controlul pe care urma sa-l efectueze, solicitandu-se pregatirea si furnizarea de catre entitate, la data prezentarii echipei de control, a actelor, documentelor si informatiilor necesare desfasurarii controlului.
Ulterior, la 13.05.2013, au fost solicitate RAJDP Constanta documentele necesare efectuarii controlului, fixandu-se termen de punere la dispozitie data de 16.05.2013, ora 0900.
Totodata, prin adresa, Camera de Conturi Constanta l-a incunostintat pe presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Daniel Constantinescu, cu privire la controlul ce urma a fi efectuat in perioada 07.05.2013 -28.06.2013, la RAJDP Constanta.
La data de 16.05.2013, echipa de control a solicitat directorului general, inculpatul Gambuteanu Adrian George, o nota de relatii cu privire la motivele nepunerii la dispozitie a documentelor solicitate.
Prin adresa emisa la 22.05.2013, semnata de Gambuteanu Adrian George s-a comunicat Camerei de Conturi Constanta faptul ca nu se poate da curs solicitarii de punere la dispozitie a documentelor, intrucat conducerea Regiei trebuie sa respecte dispozitiile conducatorului autoritatii tutelare - Consiliul Judetean Constanta. In acest sens, se face referire la rezolutiile puse de Nicusor Daniel Constantinescu pe doua adrese trimise de Regie catre Consiliul Judetean Constanta, care consemneaza pozitia presedintelui: "Nu sunt de acord".
In data de 22.05.2013, ca urmare a solicitarii Camerei de Conturi Constanta, a avut loc o intalnire cu conducerea RAJDP Constanta, pentru clarificarea motivelor si cauzelor refuzului de punere la dispozitie a documentelor solicitate. In minuta de intalnire intocmita cu aceasta ocazie s-a consemnat punctul de vedere al conducerii RAJDP Constanta, respectiv faptul ca aceasta trebuie sa respecte dispozitiile conducatorului autoritatii tutelare - Consiliul Judetean Constanta, dispozitii care, prin prisma principiilor dreptului administrativ, au caracter imperativ si executoriu.
Prin imposibilitatea de efectuare a auditului la o regie autonoma, Curtea de Conturi a fost pusa in imposibilitate de a-si exercita functia sa de baza, aceea de control asupra resurselor financiare publice, aparand astfel ca inutila insasi existenta acestei institutii in raport de RAJDP Constanta. Numeroasele demersuri intreprinse de echipele de control, mai sus descrise, ramase fara niciun rezultat, sunt dovezi nu doar ale tulburarii insemnate ale activitatii Curtii de Conturi ci, mai mult, ale imposibilitatii de desfasurare a activitatii de catre aceasta institutie.
Importanta controlului rezulta si din valoarea fondurilor de care a beneficiat RAJDP Constanta din resursele publice in perioada supusa controlului, si anume 212.796.105 lei virati de Consiliul Judetean Constanta regiei numai in perioada 2009-2011, dupa cum arata Curtea de Conturi. Aceasta situatie s-a perpetuat pe o perioada de timp indelungata, din 2011 si pana in prezent Curtea de Conturi nereusind sa desfasoare acest control.
II. Faptele inculpatului Constantinescu Nicusor Daniel, presedinte al Consiliului Judetean Constanta, de a refuza emiterea/prelungirea unor certificate de urbanism, chiar dupa pronuntarea unor hotarari judecatoresti prin care fusese obligat in acest sens
Doua societati comerciale, prin reprezentantul legal, au solicitat presedintelui Consiliului Judetean Constanta, inculpatul Nicusor Constantinescu, emiterea unor certificate de urbanism sau prelungirea termenului de valabilitate al unor certificate de urbanism deja emise. Intrucat nu a primit raspuns la solicitarile sale, a formulat plangeri la instantele de judecata, solicitand obligarea presedintelui Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Daniel Constantinescu, la emiterea, respectiv prelungirea certificatelor de urbanism.
Desi, prin hotarari judecatoresti, ramase definitive si irevocabile, presedintele Consiliului Judetean Constanta a fost obligat la emiterea, respectiv prelungirea certificatelor de urbanism, acesta nu a dat curs obligatiilor impuse de instanta.
Prin aceleasi hotarari judecatoresti, s-a dispus si plata unei amenzi civile de catre presedintele Consiliului Judetean Constanta, in cuantum de 20% din salariul minim pe economie, pentru fiecare zi de intarziere, in cazul neexecutarii obligatiilor impuse de catre instanta de judecata.
Ulterior, persoana vatamata a incercat executarea silita a hotararilor judecatoresti, fara a reusi insa acest lucru.
Au existat 11 situatii in care cererile de emitere sau prelungire a valabilitatii certificatelor de urbanism au ramas fara raspuns. Acestea se refera la urmatoarele aspecte (cateva exemple):
- Certificatul de urbanism emis la 30.11.2007, cu valabilitate 24 de luni de la emitere, pentru construire capacitate energetica, 8 centrale eoliene in comuna Fantanele, jud. Constanta
- Certificatul de urbanism emis la 6.11.2008 pentru realizarea unor instalatii de racordare statie transformare Fantanele, cu valabilitate 12 luni de la emitere
Certificatul de urbanism emis la 5.11.2008 pentru amplasarea unui stalp sustinere pentru echipamente de masurare conditii climatice in vederea construirii unui parc eolian in extravilanul comunei Ciocarlia, jud. Constanta
-Cererea inregistrata la Consiliul Judetean Constanta la 21.02.2008 pentru eliberarea unui certificat de urbanism pentru construirea unui parc energetic eolian cu 9 generatoare, lucrari de construire si extindere a retelelor de distributie, construire, modificare, reparare si reabilitare cai de acces si de comunicatie in extravilanul comunei Vulturu, jud. Constanta
- Cererea inregistrata la Consiliul Judetean Constanta la 01.02.2008, pentru emiterea unui certificat de urbanism in vederea construirii a 14 generatoare eoliene in extravilanul com. Ciocarlia, jud. Constanta
Toate cele 11 cereri care formeaza obiectul prezentului dosar au fost blocate de inculpatul Constantinescu Nicusor Daniel care a refuzat sa semneze actele intocmite de compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Judetean. Inculpatul si-a pastrat aceasta atitudine, de refuz, chiar si dupa ce instantele de judecata, in noua situatii, l-au obligat la emiterea actelor si chiar dupa ce partea vatamata a incercat executarea silita a acestor hotarari judecatoresti.
Pozitia inculpatului
De-a lungul timpului, in urma inceperii urmaririi penale si trimiterii in judecata in dosarele mai sus mentionate, Nicusor Constantinescu a sustinut mereu ca este mai degraba victima unor practici de politie politica a procurorilor DNA.
"[Procurorii] Fac ce vor in Romania, nu conteaza ca e USL la guvernare. Ar trebui desfiintat DNA. M-au luat din parcare ca pe un hot, ca pe un animal (...) De cate ori am fost citat legal m-am prezentat cu avocat si am castigat toate procesele", a declarat pe 15 ianuarie Nicusor Constantinescu.
Acesta a acuzat DNA ca este o "politie politica" si nu se considera vinovat de nimic, in conditiile in care un consiliu judetean este un "parlament care voteaza legile" la nivel local, iar daca acestea sunt ilegale, sunt atacate de prefect in instante:
"Sa vina DNA, politia politica, si sa conduca ei Romania. Un Consiliu Judetean este parlamentul care voteaza legile. Daca CJ voteaza ceva ilegal, atunci prefectul ataca in instanta si suspenda hotararea. Aceste hotarari (cele vizate de ancheta DNA-n.r.) nu au fost atacate de prefect si au aviz de legalitate. Ce treaba are DNA sa verifice activitatea unui consiliul judetean?", a declarat Constantinescu.
Presedintele CJ Constanta este nemultumit si de implicarea procurorilor de la Bucuresti in acest caz: "Ce cautau aia de la Bucuresti cu masini cu girofar sa ma ia pe mine ca pe un infractor din parcare. Constantenii m-au ales ca pe un infractor? E jignitor ce s-a intamplat".
In opinia sa, vinovat pentru problemele pe care le are cu justitia este "regimul Traian Basescu": "Pai cine conduce Romania , in ultimii zece ani, nu e regimul Traian Basescu", care a lansat aceasta "inchizitie publica in care dusmanii politici sunt urmariti, anchetati".
Nicusor Constantinescu afirma in septembrie ca este victima unor "abuzuri facute de unii judecatori, care au fost presati de procurorii DNA" si spune ca este o victima a "politiei politice a lui Traian Basescu".
"Cum adica cu cancer de prostata, unui cetatean al lumii, roman, european, i se contesta dreptul de a avea o viata, de a se vindeca, spunandu-se de catre procurorii DNA, politia politica a lui Basescu, ca nu am avut niciun cancer de prostata?", sustine Nicusor Constantinescu.
Dosarele trimise in judecata:
Dosarul 2 - Tribunalul Constanta - Centrul Militar Zonal Constanta (link catre portalul instantelor de judecata)
Dosarul 3 - Tribunalul Bucuresti - Curtea de Conturi si Eolienele (link catre portalul instantelor de judecata)